Anotimpurile haiku-ului

,,Calea deschisă

e-ntărită cu dureri

din înflorire.”

( Victoria Fătu Nalaţiu)

În mod inerent, când este vorba de poeta Victoria Fătu Nalaţiu, gestul lui Nichita Stănescu din poezia ,,Emoţie de toamnă”, de înecare a cuvintelor în mare, s-ar putea traduce, prin înecarea lor în culoarea picturilor sale.

Dar atunci când ai în faţă un volum de haiku-uri al poetei -,,Anotimpurile sufletului” ( Editura ,,Eikon”, Cluj-Napoca, 2008) –eşti tentat să asociezi poezia Victoriei Fătu Nalaţiu, cu penelul său. Cauţi creaţiilor ei poetice corespondenţe picturale, similitudini, influenţe reciproce. Nu vom proceda aşa, deşi volumul semnalat este ilustrat cu excelente lucrări de pictură ale poetei.

Cu modestie, Victoria Fătu Nalaţiu îşi subintitulează volumul ,,exerciţii haiku”. Cartea este structurată în şapte capitole, fiecare având un titlu simbolic. Poeta ne invită într-un cadru natural prezentat prin secvenţe de pastel. Puritatea naturii provoacă bucurie, împăcare cu sine, seninătate: ,,Rănit de înger/ un mugur se încinge,/cântă în suflet…”. Inocenţa copilăriei contaminează universul cosmic: ,,Stelele-s copii-/ în grădinile cereşti/ e veşnic joacă…”. Sub pecetea unei taine blagiene natura pregăteşte mereu perpetuarea vieţii: ,,Lumina nopţii/ tăinuie în seminţe/ visul naşterii”. Paradisul natural este spiritualizat: ,,Închină Soarelui/ o rugăciune în doi/ merii pădureţi”.

Înflorirea şi rodirea se petrec si printre cuvinte: ,,Cinstesc cuvinte-/ în câmp semănătorii/ cinează rouă…!”; ,,Loc de rodire/ sunt azi bibliotecile,/ grădini în floare…”. Peisajul îşi etalează frumuseţile prin chemări amoroase: ,,Se sminteşte-n zori/ copila primăvară,/ sânii ard în dor”. Poeta, încântată de splendorile naturii, caută printre cuvinte un corespondent al frumosului: ,, Urc printre cuvinte/ ostenit de cuvinte/ drumul spre frumos”. Neîntreruptul circuit al vieţii din natură este luat ca model de perseverenţă în atingerea unui ideal: ,,Lacrimile ploii/ încurcă-n daruri vii,/ bobul de grâu” ; ,,Trec şi prin noroi…/ Ploaia îmi dă putere,/ stelele-mi surâd”.

Interesant. În capitolul ,,Mânia înfrângerii”, unele haiku-uri conţin şi note morale: ,,Rău mă doare/ invidia prietenilor,/ pe care-i iubesc”. Se dau chiar sfaturi de conciliere: ,,Cu vorba bună/ se topeşte mânia,/ iertarea vine.”.Curăţenia sufletească : ,,Mătur grădina/ prea plină de colaje/ născute moarte…”, este zadarnică atunci când lipsesc idealuri: ,,Zbor fără aripi-/ creşte întunericul crud/ durerea vie.”.

Creaţia rodeşte cel mai bine în singurătate: Către lumină/ străbat singurătatea,/ urcuşul nopţii” ; ,,Din liniştea grea/ se naşte frumuseţea, /care dăinuie…”. Vidul vieţii este convertit ân creaţie. Aceasta este salvarea , mântuirea: ,,E roditoare/ rugăcinea răbdării,/ altoieşte ploi…”.

Anotimpurile sufletului sunt de fapt anotimpurile poeziei. Aceste ,,exerciţii lirice” ( Vasile George Dâncu) pun în evidenţă, pe lângă multă vituozitate poetică, sinteză meditativă şi o deplină dexteritate în stăpânirea construcţiei formale a haiku-ului.