Anul 2024/2025. Răspund: Ștefan Borbély, Cornel Ungureanu, Radu Ţuculescu, Ștefan Damian, Ion Buzași, Mihai Vintilă

Ștefan Borbély

Surprinzător de bun

Anul 2024 a fost surprinzător de bun pentru mine, dar a început cu două luni mai devreme, când am primit un cadou și mi-am serbat a 70-a zi de naștere pe Acropole, la Atena. Anul a fost de bun augur, cred, și din cauza numerologiei sale faste, marcată de prezența a două cifre de 8, cea perfectă, despre care scrisesem (2+0+2+4, respectiv 7+1), spre deosebire de 2025, care se situează, numerologic, de partea funestă a biografiei mele, obligându-mă să-l „ajut” pentru ca lucrurile să iasă, în cele din urmă, bine. În 2024 am tot citit și scris, ca un pensionar fericit, stăpân discreționar al timpului de care dispune, mi-am completat seria de cronici la Contemporanul, am parafat o nouă colaborare de durată cu Vatra, am adus spre împlinire trei cărți, am contribuit, cât s-a putut, la consacrarea inegalabilului și bizarului Hamvas Béla la noi (autorul Filosofiei vinului), prin intermediul unei postfețe ample adăugate volumului Lumea în criză și alte eseuri, scos la Editura Limes de către Mircea Petean, am ajutat la publicarea primei monografii Vintilă Ivănceanu, scrisă de Cristina Nedelcu și am văzut o mare parte din Elveția, închizând un cerc rămas deschis din anii anteriori. Vizitasem, înainte, Casa și Muzeul Hesse de la Montagnola, Monte Verita și vila în care se țineau ședintele Eranos de lângă Ascona; acum am văzut Cabaret Voltaire de la Zürich, casa în care a locuit Thomas Mann la Kilchberg și cimitirul în care odihnește aproape întreaga familie, traversând apoi lacul înspre Küsnacht, pentru a petrece mai bine de trei ore în Casa C.G. Jung (particulară și acum, deși două treimi sunt vizitabile în regim de muzeu) și în grădina care o înconjoară. Lausanne, Geneva, Castelul Chillon și Montreux (o veche vedetă de vilegiatură mondenă, elegant decrepită acum) au întregit un sejur cu multe satisfacții sufletești, însă nu doar literare, fiindcă e imposibil să treci prin Lausanne fără să vezi Muzeul Olimpic, care păstrează, printre alte mii de exponate, săgeata cu care a fost aprinsă flacăra olimpică la Barcelona, în 1992, și numărul de concurs (73) al Nadiei Comâneci, de la Montreal. Nu și costumul, fiindcă era... piesă de inventar. Și, întrucât omul de litere care sunt are și slăbiciuni cronofage solide, mi-a fost imposibil să parcurg superbul segment de lac dintre Lausanne și Geneva fără să mă opresc la Nyon, unde se află sediul UEFA, străjuit, la intrare, de o minge de fotbal imensă. Am stat la mai puțin de o jumătate de metru de marile cupe europene și am primit cadou câteva bomboane mentolate cu sigla Uniunii. Am vrut și o amintire mai puțin perisabilă, dar nu s-a putut. Calvini și austeri până în măduva oaselor, elvețienii nu prea vând magneți, brelocuri și alte prostioare, de care sunt pasionat. Dar sunt fântânițe cu ciocolată lichidă la discreție, inclusiv în holul hotelului în care am locuit. Plus un restaurant al abstinenței exemplare la Geneva, în apropierea unei Străzi a Purgatoriului, unde, dacă intri, nu primești decât apă și binecuvântarea sobră de rigoare.

...

Cornel Ungureanu

La mulți ani! În 2024 mi-au apărut primele două volume din Geografia literară a Românei - o Istorie a literaturii române văzută de la margine spre centru. Tot în 2024 mi-a apărut volumul Trepte- O Istorie necunoscută a lui Mircea Eliade. În 2025 aștept să-mi apară Despre regi; saltimbanci și maimuțe, un jurnal al meu de director al Teatrului Național Timișoara - doi ani - și patruzeci de ani cronicar literar al revistei Orizont. Voi preda editurii Palimpsest volumul dedicat Anișoarei Odeanu.

...

Ștefan Damian

 La sfârșit de an se face bilanțul celor 365 de zile (și nopți), obișnuință pe care ne-am însușit-o de la strămoși. Chiar dacă între vechiul și noul nu este nici o despicătură fizică, ea există în mintea noastră, în suflete, și o percepem ca pe un început nesigur (nu știu cât de nou!). Desigur, ca oricare ființă - și nu doar ființele umane – în 2024 am trăit momente mai mult sau mai puțin emoționante, încărcate cu acea determinare care cred că îmi este specifică nu numai mie. Am asistat, ca ființă socială „în retragere”, la multe dintre evenimentele care se petrec în jurul meu, la succesiunea lor cam ambiguă, scăpată din legile care credeam, altădată, că determină existența socială a individului și m-am bucurat când am văzut că, la nivel național, păream că ne pătrunsesem de un fel de stabilitate, chiar dacă la nivel european și mondial raporturile erau caracterizate de neliniște, incertitudini, și lipsă de umanitate. Dar, haideți să vă spun că personal am avut un an de muncă intensă, reușind să strunesc inactivitatea și să determin activitatea încât să o fac să colaboreze la mai multe reviste literare la nivel național cu versuri, proză și traduceri, să termin și să văd publicate un roman istoric intitulat „Urma Altoiului” și romanul Graziei Deledda, „Biserica singurătății” de către colectivul Editurii Școala Ardeleană. Și tot printre bucurii (da, eu sunt unul care se bucură când își vede textele proprii și traducerile publicate) și realizări înscriu două volume de versuri, unul în română (titlu provizoriu: „Singurătatea unghiilor” și altul în italiană, „Manoscritto d’aria” pe care sper să le văd tipărite în lunile viitoare. Pe moment lucrez la un nou roman și la un volum de proze scurte și, în plus, citesc sau recitesc autori, mai ales străini, de care nu am avut timp să mă ocup la vremea potrivită. Da, dar care este vremea potrivită? Cred că pentru cineva interesat de cultură în general și de literatură în special vremea potrivită este cea a zilelor care îi vor fi date încă spre a exista și a însuflețirii cu care privește golurile și multele lucruri care crede că încă le mai are de făcut.

...

Radu Ţuculescu

Anul 2024, din punct de vedere al sănătății, a fost pentru mine unul foarte greu. Editorial, bogat. Am lansat la Torino romanul Măcelăria Kennedy tradus în italiană, desigur, apoi la Heidelberg, tradus în germană, volumul Nemaipomenitele aventuri ale liliacului Vico în Mirabelia, iar la Belgrad, tradus în slovacă, un volum de proză scurtă. Mi-a apărut, în țară, volumul La poalele muntelui Tabor ( locuri și oameni din țara sfîntă) la Ed. Galaxia Gutenberg și ediția a doua a romanului Mierla neagră la Ed. pentru artă și literatură. Pentru 2025 îmi doresc, în primul rînd, sănătate. Apoi editorial trebuie să-mi apară romanul GUDRUN la Polirom și reeditarea unui roman foarte drag Povestirile mameibătrîne la Ed. Școala Ardeleană.

...

Ion Buzași

În comparație cu anii trecuți anul 2024 a fost „în ceea ce mă privește” mai sărac în apariții publicistice și editoriale. Am publicat totuși două antologii, una în continuarea preocupărilor mele despre trecutul religios și cultural al Blajului, în colaborare cu părintele Daniel Câmpeanu, și intitulată simplu: Poeți blăjeni. Poezii religioase la Editura Galaxia Gutenberg și o microantologie aniversară care adună sub semnul cunoscutului salut adresat de Eminescu Blajului Te salut din inimă, Romă mică, poeziile închinate popasului eminescian la Blaj din primăvara și vara anului 1866. Prima antologie își propune să schimbe aserțiunea lui Al. Papiu Ilarian că limba Blajului este mai ales de predici la morți gândindu-se la marile realizări ale omileticii blăjene începând cu Samuil Micu și Timotei Cipariu până la Augustin Bunea. Prin conținutul său antologia demonstrează că inspirația poetică, e adevărat că preponderent sub forma poeziei religioase, a fost o permanență a spiritului blăjean. Am adunat în aceste pagini asemenea poezii semnate de Timotei Cipariu, atât de puțin cunoscut ca scriitor, orator și memorialist, Andrei Mureșanu cu poezii filozofico-religioase, Omul frumos fiind considerată de mulți istorici literari ai spiritualității poeziei românești, o capodoperă. Noutatea antologiei este că înmănunchează pentru prima dată poeziile episcopilor noștri, cărora nu le-a fost străin harul poeziei. Apar și nume noi pe care le-am considerat că aparțin istoriei poeziei blăjene, de la Corneliu Coposu, până la tânărul Nicolae Popa absolvent al liceului blăjean, care se află credem, în preajma debutului editorial. Antologia Te salut din inimă, Romă mică este mai ales un omagiu liric al acestui moment biografic, căruia eminescologi reputați îi acordă o importanță deosebită. Anul 2025 fiind un an jubiliar consacrat Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, am publicat în „Arhivele Bistriței”, număr consacrat acestui eveniment, contribuția biografică Episcopul Iuliu Hossu la Școlile Blajului. Anul 2024 a fost pentru mine și un an al încercărilor de sănătate. Dintr-un sentiment de jenă nu-mi place să vorbesc despre proiecte de viitor pentru că acestea stau sub semnul incertitudinii, dar dacă Blaga spune așa de frumos „orice început se vrea fecund”! îmi propun să încep anul 2025 cu gânduri mai luminoase și cu nădejde de mai bine.

...

Mihai Vintilă

Anul 2024 a fost unul plin pentru editura noastră. Am reușit să publicăm 13 titluri noi și să republicăm unele dintre cele mai vechi. Totodată, am organizat mai multe evenimente culturale, în cadrul cărora ponderea cea mai mare au avut-o lansările de carte. Aș menționa aici, în mod special, lansarea de la Londra a volumului lui Emanuel Pope, intitulat „Poezii”, un eveniment organizat împreună cu Autograf România și datorat minunatei promotoare a culturii române, doamna Floria Teleman. Pe plan personal, au existat, de asemenea, realizări importante. În primul rând, doresc să evidențiez colaborarea începută cu revista „Răsunetul Cultural”, pe care sper să o continui cât mai mult timp. Apoi, menționez colaborările fructuoase cu revistele. Proiectul început împreună cu scriitorul Mircea Cărbunaru, intitulat ArtZONE SF, a avut și el o evoluție remarcabilă. Lansat la începutul lunii martie 2024, proiectul a crescut frumos. Este o inițiativă dedicată unui domeniu mai puțin explorat al literaturii, cel al prozei scurte științifico-fantastice, care ne pasionează și pe care, prin acest proiect, o promovăm. În această direcție, am publicat și placheta mea, intitulată „Generalul de hârtie”, tot în anul 2024. Privind retrospectiv, pot spune că anul 2024 a fost unul plin. În plus, preocupările mele literare și științifice au avut o evoluție ascendentă. Am reușit să organizez un seminar și o conferință științifică, precum și să lansez o nouă revistă științifică. Concluzia este că, pentru mine, anul 2024 a fost unul bun, cu multe realizări. Sper ca 2025 să fie și mai reușit, iar ceea ce s-a conturat până acum îmi oferă încrederea că așa va fi. Le doresc tuturor cititorilor multă sănătate, pentru că, având sănătate, putem realiza tot ceea ce ne propunem.