În Anul Centenarului Marii Uniri, sub Ţibleş a fost adusă Laudă ţăranului român

Duminica trecută, la Şendroaia s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a întâlnirii Fiilor satului. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Târlişua, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa şi Căminul Cultural Şendroaia, întreaga comunitate fiind alături de promotorii acestei frumoase manifestări.
După slujba oficiată la Biserica Ortodoxă din Şendroaia, de către pr. Cristian Ţermure, peste 100 de fii ai satului şi-au dat întâlnire la căminul cultural. În Anul Centenar, aşezământul cultural a îmbrăcat haine de sărbătoare, fiind reabilitat prin grija autorităţilor locale, atât a primarului Vlăduţ Purja, a viceprimarului Florin Pop, cât şi a Consiliului Local. Căminul cultural a fost complet modernizat, urmând a fi continuate lucrările de amenajare a curţii şi a unei scene în aer liber, care va găzdui evenimentele anilor următori.
Pentru că numic nu se poate face fără ajutorul Bunului Dumnezeu, părintele Cristian Ţermure a binecuvâtat lucrările de la căminul cultural.
Primarul Vlăduţ Purja a deschis oficial această ediţie a întâlnirii Fiilor satului Şendroaia, punctând câteva din proiectele de care va beneficia satul în perioada următoare.
Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Alexandru Câţcăuan, iniţiatorul acestui eveniment, a felicitat echipa administrativă de la Târlişua pentru această importantă investiţie, salvând „de la moarte” o instituţie culturală, în care au învăţat să scrie zeci de generaţii, care acum fac cinste comunităţii.
„Pornind de la faptul că Blaga a spus că „Veşnicia s-a născut la sat”, astăzi la Şendroaia se confirmă spusele marelui scriitor. Toată suflarea satului este prezentă în ceas de sărbătoare pentru a celebra împreună, în Anul Centenarului Marii Uniri, tradiţiile înaintaşilor noştri”, a transmis Alexandru Câţcăuan, cel care a luptat pentru păstrarea şcolii şi transformarea ei în cămin cultural.
Pe aceste meleaguri, în care într-o noapte în care ploua cu stele, s-a născut Liviu Rebreanu, la fel precum discursul de la primirea în Academia Română a marelui romancier, generaţia actuală a adus laudă ţăranului român, Alexandru Câţcăuan dând citire câtorva fragmente: „La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul. Atât de mult că, de fapt, ţăranul român nici nu e ţăran ca la alte popoare…Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran…Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu, oameni. De fapt ţăranul n’are nume pentru că nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poporul însuşi, omul român. Pentru toată lumea, ţăran e sinonim cu Român, pe când orăşan nu, ba în general dimpotrivă, mai cu seamă în ochii ţăranului. Ţăranul a rămas Român şi sub barbarii cei vechi şi sub cotropitorii ceilalţi.... Căci pentru ţăranul nostru pământul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care nutreşte un sentiment straniu de adoraţie şi de teamă. El se simte zămislit şi născut din acest pământ ca o plantă fermecată care nu se poate stârpi în vecii vecilor. De aceea pământul e însuşi rostul lui de-a fi. Pământul nostru are un glas pe care ţăranul îl aude şi-l înţelege… Limba românească e o limbă ţărănească. Farmecul şi expresivitatea specifică le-a căpătat dela făuritorul ei originar, care a fost ţăranul…Ţăranul s’a încăpăţânat a vorbi numai româneşte şi a refuzat să înveţe o limbă străină chiar când împrejurările sau nevoile l-ar fi obligat…Suntem şi vom fi totdeauna neam de ţărani. Prin urmare destinul nostru ca neam, ca Stat şi ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului. Dar mai atârnă, în aceeaşi măsură şi de felul cum va fi utilizat şi transformat acest aur în valori eterne”.
Bucuria întâlnirii a fost întregită prin evoluţia rapsozilor originari din comună, începând cu Teodora Purja, cea căreia i s-a conferit tilul de Tezaur uman viu al Văii Ţibleşului, prezentă alături de fiica ei, Lenuţa Purja, repere de neclintit ale autenticului. Au adus cântece frumoase, la fluier - George Burzo, soliştii vocali – Arghil Horţ, Marinela Dâncu Monda, Lenuţa Rus, Viorel Rus, Florentina Bârlea, Dorin Rus şi instrumentiştii Dănuţ Rus şi Andrei Rus.
Jocul tradiţional, la fel cum se făcea altădată în satul lui Rebreanu, nemurit atât de frumos în romanul „Ion”, a încheiat o ediţie de succes, pentru care organizatorii merită felicitări. Începând cu anul următor se doreşte realizarea unui festival unic în peisajul judeţean, care să readucă jocul tradiţional în actualitate, fiind într-o perioadă în care tinerii nu mai ştiu să joace, la fel cum făceau străbunii lor , jocul de doi, ci doar într-o horă care pe meleagurile noastre nu exista. Jocul de pe Valea Ţibleşului era unul al bucuriei şi nu presupunea coregrafii stilizate, ci bucuria ca fiecare să-şi exprime în pas de dans, aşa cum ştia mai bine, trăirile personale, strigăturile întregind frumuseţea acestor clipe de sărbătoare.