Anul Radu Petrescu (4)

Odată cu plecarea dintre noi a lui Mircea Horia Simionescu, în 18 mai 2011, ultimul catarg al Şcolii de la Târgovişte s-a frânt, urmând lui Costache Olăreanu şi lui Radu Petrescu, cei care alcătuiau împreună triumviratul original al unui important grup literar al prozei româneşti, denumit, în revista Vatra, de către Dan Culcer „Şcoala de la Târgovişte”, curent care a deschis drumul postmodernismului. De la trecerea în veşnicie a lui Costache Olăreanu se vor împlini 12 ani, în 23 septembrie 2012, iar de la cea a lui Radu Petrescu s-au împlinit 30 de ani în 31 ianuarie 2012.
Dacă ne referim la Radu Petrescu, plecat de timpuriu la cele veşnice, cărţile sale apărute postum depăşesc numărul celor care au văzut lumina tiparului în timpul vieţii, ultimul său jurnal al anilor 1977 – 1982, scris până în penultima zi a vieţii sale, întitulat „Prezent şi în acelaşi timp străin”, publicat de Editura Paralela 45, Piteşti, 2011, a încheiat seria manuscriselor, de aproape patru decenii a jurnalelor, dar încă mai rămân multe însemnări, eseuri şi corespondenţe ale scriitorului, nepublicate.
Titlul dat ultimului său jurnal, foarte bine ales, provine din însemnarea datată 14 octombrie 1981, o ciudată reflexie introspectivă făcută în timpul unei plimbări, împreună cu soţia, prin Bucureştiul aglomerat, pe care o reproducem: „Umblând alături de Adela pe străzile şi pe bulevardele aglomerate, în soare, cu vaga permanentă senzaţie de opresiune în piept, eram prezent şi în acelaşi timp străin de împrejurimi, străin, în fond de „viaţă”, ca o bilă de fildeş pe care apa nu poate aluneca decât alegându-se în şuviţe foarte subţiri, ca pe o suprafaţă unsă cu untdelemn. Oarecare emoţie doar când am trecut prin faţa Cişmigiului, pe trotuarul celălalt, la gândul celor care au scris despre el, la Pallady care desena acolo, la tatăl meu de mână cu mine, copil, pe aleea dintre lac şi bulevard. Toţi duşi şi împreună cu ei şi copilul care am fost, frunze şi flori presate între filele unei cărţi după ce fuseseră, fiecare, cititorul cărţii aceleia, mâna care-i întorcea filele, mintea care îi citea rândurile.” Acest pasaj caracterizează aproape în întregime acest ultim jurnal.
Pare evident faptul că în ultimii ani Radu Petrescu devenise „străin, în fond de „viaţă”, pe care o vedea în descompunere, atât din cauza greutăţilor zilnice cât mai ales a bolii. Pentru el viaţa mai rămăsese doar ceea ce considerase întotdeauna a fi, şi însemna literatură. Emoţia trăirilor trecute, precum imaginea lui „Pallady care desena acolo”, „tatăl meu de mână cu mine, copil, pe aleea dintre lac şi bulevard.”, constatarea că „Toţi duşi şi împreună cu ei şi copilul care am fost,”care sunt, într-un fel, eroi ai propriei lor vieţi păstraţi în memoria propriei lor cărţi, ca „frunze şi flori presate între filele unei cărţi după ce fuseseră, fiecare, cititorul cărţii aceleia, mâna care-i întorcea filele, mintea care îi citea rândurile.”
Această relatare ne îndreptăţeşte să credem că Radu Petrescu se considera, fizic, aproape plecat, dar mai rămăsese încă prezent prin literatură, datorită căreia se simţea izolat şi ferit, într-un punct suprem, intangibil, undeva deasupra acestei lumi, pentru care doar opera lui va fi, în acelaşi timp prezentă.
Cu acest volum, îngrijit şi având un tabel cronologic întocmit de Adela Petrescu, soţia scriitorului, s-a încheiat editarea uneia dintre cele mai mari şi valoroase opere diaristice din literatura românească.
Vasta operă jurnalieră a lui Radu Petrescu, cuprinde, în ordinea cronologică a scrierii, nu în cea a publicării, următoarele volume: Catalogul mişcărilor mele zilnice (1946 – 1951 / 1954 - 1956), apărut la Humanitas în 1999; Ocheanul întors (1951 – 1956), apărut la Editura Cartea Românească în 1977; Ocheanul întors, caiet jurnal (1956), apărut la Editura Paralela 45 în 2001; A treia dimensiune (1957 – 1959), apărut la Editura Cartea Românească în1984; Părul Berenicei, (1961 – 1964), apărut la Editura Cartea Românească în 1981; Prizonier al provizoratului (1957 / 1964 – 1970), apărut la Editura Paralela 45 în 2002; Pentru buna întrebuinţare a timpului - Jurnal 1971 – 1976, apărut la Editura Paralela 45 în 2009 şi Prezent şi în acelaşi timp străin – Jurnal 1977 – 1982, apărut la Editura Paralela 45 în 2011.
Jurnalele sale reprezintă o cronică a gândirii şi a vieţii scriitoriceşti, punctuală sau generalizată, cu detalii şi idei, preluate şi comentate printr-o viziune proprie, extinsă la întreaga literatură românească şi universală.
Însemnările lui Radu Petrescu, deşi cronologice, nu sunt făcute întotdeauna zilnic, existând uneori între ele pauze destul de largi, dar afluxul de întâmplări, personaje, imagini, comentarii şi idei sunt în mod abil înregistrate fără a-şi pierde din conţinut şi valoare, dovedind o tehnică deosebită a scrisului radupetrescian, aproape unică şi inconfundabilă. O singură frază, bine construită, notată şi concentrată în jurnalul unei zile, poate cuprinde o multitudine de informaţii care acoperă şi chiar depăşesc un spaţiu mare de timp.
Paginile de jurnal ale lui Radu Petrescu se succed asemenea unor trenuri intermitente, cu vagoane pline de noutăţi reprezentative şi variate, a căror destinaţie coincide cu a cititorilor interesaţi.
Textele jurnalului au o anume stratificaţie, urmărind îndeaproape mai multe planuri: activitatea zilnică, familia, prietenii şi lecturile, corespondenţa, dar nu lipsesc, aproape niciodată, descrierile, fugare sau alambicat construite ale peisajelor.
Printre cei pe care îi întâlneşte aproape zilnic, sau face dese referiri la ei, sunt “târgoviştenii” şi afinii acestora, între care Mircea Horia Simionescu, de altfel singurul târgoviştean get – beget, Costache Olăreanu, Tudor Ţopa, Petru Creţia, ……nelipsiţi nici în jurnalele anterioare. Despre toţi aceştia Radu Petrescu a scris, atât la modul laudativ cât şi în cel critic, uneori deşi lapidar foarte bine prins, dar de cele mai multe ori în ipostaze de mare detaliu. Ar fi greu să facem referire la toţi aceştia, chiar şi numai pentru a-i aminti, cu toate că aproape fiecare nume reprezintă un personaj tipic radupetrescian. În notările sale apar cel mai des nume mari ale scriitorilor, pictorilor sau muzicienilor, devenite pentru el adevărate obsesii, pe care îi compară sau încearcă să-I ierarhizeze, fără a-i scăpa, uneori, de o scurtă săgeată uşor sau mai intens critică.
Aparent, acest ultim jurnal urmează cursul vieţii autorului şi a lumii sale literare, înregistrând cu scârbă mizeriile vieţii şi impactul cu boala omului, care nu mai găseşte nici-un refugiu şi pare un înfrânt ce se îndreaptă, conştient şi nepăsător, spre sfârşit. Aparent însă, pentru că Radu Petrescu, deşi pare un învins al vieţii, trăieşte într-un mod superior în universul său literar unde creează o adevărată lume purificată şi veşnică. Radu Petrescu, deşi plecat dintre noi, va fi prezent în posteritate prin imensa lui operă literară, de o valoare extrem de importantă dar încă prea puţin cunoscută şi apreciată de critici.