Anuţa Mican. Cu zâmbet spre…Veșnicie…

Cerul strălucea / Îngerul venea / Pe-o rază curată! Colega noastră Anuţa Mican se odihneşte întru aşteptarea Învierii, în cimitirul din Tăure, lângă biserica străbună! Colindul nostru s-a înălţat până Sus, la Cerurile Veşniciei! Lumina, bunătatea şi zâmbetul tău vor rămâne în sufletul nostru!
Un suflet minunat! O inimă plină de bucurie! Spunea pr. Teofil Părăian (citându-l pe Sf. Serafim cel Răbdător ): „Să te dăruiești și să te dăruiești!”. Acestea sunt cuvintele care (cred) o descriu cel mai bine și mai frumos pe doamna ANUȚA.
Chip luminos! Zâmbetul ei radia molipsitor…Te îmbrățișa cu fiecare zâmbet al său… simțeai cum te ridică din fiecare greutate. Calmul și blândețea sa o înnobilau mai presus de lume. Nu erau o sforţare sau o cămaşă (de fațadă), ci firescul ei.
Prietenă de nădejde, puteai clădi pe mărturia ei, pe cuvântul dat, asumat. „Credința i-a fost sprijin și reper. A trăit-o fără demonstrații, ci în mod firesc, în felul ei de a fi. De acolo i-au venit liniștea și forța. A știut că, dincolo de ceea ce se vede, există o rânduială care dă sens și echilibru”, a scris fiul Cristi.
Așa am cunoscut-o și eu: delicată, dar hotărâtă, blândă, dar luptătoare, caldă, dar mângâietoare…cu credință mare și tare, dar plină de discreție.
În Ardeal este o vorbă când vrei să descrii un om fain: „e un om cumsecade” sau „e tare de treabă”. Așa era Doamna Ani / Anuța. 
Poate vă întrebați cum de vorbesc atât de frumos despre dânsa. Cu toată sinceritatea vă mărturisesc ceea ce am văzut și am cunoscut. Ca om – nu este om fără păcat sau neputință –cu siguranță le-a avut și dumneaei. „Chipul slavei Tale sunt desi port rănile păcatelor ” spunem la această slujbă de înmormântare. Dar suntem chemați să vedem în FIECARE OM chipul lui Dumnezeu. Cinstirea și slava Lui puse cu toată iubirea dumnezeiască și puterea Sa în fața de om. Era copleșită de tot ceea ce era cu adevărat frumos, de Dumnezeu, de Biserică, de Neam, de Tradițiile autentice românești. Bucuria îmbrăcării veșmintelor populare o făceau să strălucească de lumină…lumina de a fi ROMÂN!!!
Această lumină nu se va stinge niciodată pentru că oricine își va aminti de dânsa, de chipul ei, această lumină va străluci. 
M-a impresionat și prin multele sale cunoștințe, foarte bine documentate… cine a urmărit emisiunile sale a putut constata acest lucru…
Dar pe toate le îmbrăca în lumina dumnezeiască… Știa să susțină credința sa în Dumnezeu, nu se rușina să vorbească despre Dumnezeu, pentru că iubea pe Dumnezeu. În nenumăratele discuții avute cu dânsa, mereu era dornică să cunoască cât mai mult despre Biserică și rânduielile din cadrul cultului divin; despre Sfinți; despre tot ce era Biserica noastră Ortodoxă…Tot ce am putut ca om m-a luminat Dumnezeu, i-am dăruit, cu răbdare și străduință, cu smerenie și dăruire. 
Setea nestinsă de cunoaștere celor duhovnicești, pe care mai apoi le punea în practică. „Așa am să fac!”, spunea și făcea, ba mai mult, învăța și pe alții.
Pagina sa de Facebook dă mărturie despre aceasta, ca exemplu. Se depășea pe sine și se dăruia tuturor, făcea jertfitor tot ce îi stătea în putere… sau chiar mai mult, chiar și cei mici copii au cunoscut din plin dăruirea sa. 
„A fi om e lucru mare / a fi domn e o întâmplare” →doamna Anuța cu adevărat a fost  OM, de asemenea oameni este nevoie în societate. Implicarea, dăruirea și jertfelnicia sa au schimbat, au ajutat, au luminat, au bucurat pe mulți dintre noi. A luminat prin cuvântul său, prin mustrarea sa, prin iubirea sa, prin îmbrățișarea sa. 
A strălucit prin zâmbet și dăruire, chiar dacă ascundea tainic o suferință profundă. A știut să odihnească pe cel de lângă ea, pe cel/cea dinaintea sa…
S-a depășit și s-a dăruit…Suferința sa din ultimele săptămâni a fost punctul culminant. Dar și aşa „câtă nobleţe ca să nu producă suferință celor din jur, să nu amplifice durerea”(mi-a spus un părinte coleg).
A știut să fie discretă,  asemenea părinților pustiei care se stingeau tainic în singurătate ca niște lumânări plăpânde și tăcute. Sunt persoane care datorită dăruirii sale, seriozității sale de a sluji lui Dumnezeu așa cum trebuie, astăzi sunt ceea ce sunt și unde au ajuns, „oferea o viziune clară a lucrurilor, avea capacitatea de a încuraja și îndemna ca, odată ce mi-a spus ceva, să-și vădă în practică sfatul" – mărturisea un suflet atins de dragostea sa, căci uneori spunea: „Atunci când Dumnezeu vrea să salveze pe cineva, trimite un om să-l iubească hristic!”
Nimic nu făcea fără rugăciune, mereu avea în minte și în inimă pomenirea numelui lui Hristos prin rostirea Rugăciunii lui Iisus. Acasă, în camera sa, petrecea timpul ei numai în rugăciune și ascultarea cântărilor psaltice. Atmosfera care se crea în casa sa întotdeauna era în raport cu Hristos și Maica Domnului și cu Sfinții. Bucuria sa, zâmbetul său, spunem noi – energia sa – toate aveau ca temelie dragostea lui Hristos…Tuturor le mărturisea Adevărul, a devenit mărturisitoarea Lui, rostea Adevărul cu seninătate, cu deplină credință, cu putere multă, cu conștiință curată. Știa Biblia și o făcea cu dragoste jertfelnică.
Credința Ortodoxă i-a fost cetate zidită pe stâncă…Cuvintele Sf. Ap. Pavel i se potrivesc cu deplinătate: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit!”(2 Tim. 4, 7). 
Timpul lui Dumnezeu este ACUM! Nouă oamenilor ni se pare că e prea devreme, dar la Dumnezeu nu este și nu poate fi greșeală. Acum este și timpul lui ANUȚA, iar ea, îndată l-a urmat pe Hristos și a răspuns cu ascultare și dragoste chemării Lui. Acum este timpul să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să avem în mijlocul nostru acest om minunat, dna ANUȚA!
Să o purtăm în rugăciunile noastre, nu în uitare și parastase, ca Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul între cei aleși ai Săi.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească,
SUFLET FRUMOS!!!
Pr. George Cetănaș – Tăure
...
Verşul colegei noastre Anuţa Mican
 
Astăzi bat clopotele
Pe la noi prin Tăure
Anuța lu Doroftei
N' apăsată de ani grei
Ci din pura ei Iubire
A plecat în veșnicie.
Însă, parcă ar vrea a spune
Că-i vreme de rugăciune,
Că astăzi ne-am adunat
Să ne rugăm de păcat.
Ca păcatul ca să piară
În creștină rânduială
De suflet să ne grijim
Viața să o prețuim!
Stau întinsă în sicriu
Astăzi nu iau interviu
Astăzi doar mă las cântată
De voi, de lumea toată.
Și vă rog cu îndurare
Mie să-mi dați iertare.
Lelea Ioană stă în poartă
Nu mai vine a ei fată.
A plecat… stă-n cimitire…
A plecat… și nu mai vine.
Te văd mamă-ndurerată
Că-ngropi unica ta fată
Și unicul meu fiu
Stă acum lângă sicriu.
Cât în lume vei mai sta
Voi veghea asupra ta.
Cristi, iartă de cumva
Te-am rănit în viața mea.
Știu că universul tău
Totdeauna am fost eu.
Eu te las iubitul meu
Oricât ți-ar fi de greu
Lângă tine-oi fi mereu.
Rămâi Cristi fericit
Viața mea s-a împlinit.
Ioană, mama mea frumoasă
Acum plec la altă casă.
Cristi, puiu drag al meu
Astăzi plec la Tatăl meu.
Angela, Florin, Gabriel
Dragii verișori ai mei.
Alin, tu mă vedeai din tău
Stând eu în ocolul meu.
Pe mătușile din sat
Pe unchii ce-au mai rămas
Eu vă rog în acest ceas
De toate să mă iertați.
Gavrila și cu Anuța
Toți vecinii și Lenuța
Toți copiii și măicuța
Ce-n Tăure ne-am cunoscut
Şi nu ne-am văzut demult.
Pe toți astăzi vă îndemn
Răul ca să-l ștergem
Și din inimă curată
Iertați-mă încă odată.
Cum aș putea Doamne eu
Să uit de tot neamul meu:
Frați, surori d-ai lui tătuca
Vai! și cei ai lui mămuca.
Ați venit o lungă cale
Să-mi dați astăzi iertare.
Vouă vă fac închinare
Și vă cer azi îndurare
Pentru ultima iertare.
Nașu, nașa, nu am vrut
Inima ca să v-o rup,
Finilor de aţi putea
Să o iertați pe nașa.
Fiți de seamă lui Hristos
Eu vă rog astăzi frumos.
Sfinţi părinţi aici aflaţi
Faceți bine și iertați
Dacă eu în viața asta
Năcăjit-am cu Taina.
Cu părintele din sat
Prietenie am legat.
Și cu cel din Măgheruș
Conferințe am ținut,
Conferințe, rugăciuni,
Astăzi rostiţi iertăciuni
Eu vă rog din inimioară
Mie să-mi faceți pomană.
Menuţ, prietenul meu blând
Colindat-am pe pământ
Prin studio toată ziua
Nimic nu ne despărțea 
Vezi tu, a venit sfârșitul
Spulberând cu el tot visul.
Astăzi când sunt pașii grei
Mă iertați iubiții mei!
Reporteri, cameramani,
 Regizori și privitori
(Spre) iertare v-aș ruga
Dacă-n emisiunea mea
Necăjit-am cu ceva.
Iubitori de Dumnezeu
Așa cum am fost și eu
Iubitori de tradiție:
Pălării, ceptar, rochițe,
Împletind cu bucurie
Vă las. Merg în veșnicie.
Iar dacă-n drumul meu
V-am spus câte-un cuvânt rău
Mă iertați ca să-mi fie
Soare-n a mea veșnicie.
Știți voi cât eu v-am iubit?
Nopți întregi am tot citit
Ca-n fața dumneavoastră
Să vă dau bună povață.
Iar dacă v-am mai smintit
Nu am vrut. Oi fi greșit.
Să iertați de veți putea
Ca să n-am țărâna grea.
Acum dragilor mă duc
Raiul să-l mai apuc.
Iară voi d-aici din vale
Puneți câte-o lumânare
Și vă rog de veţi putea
Mai vedeți de mama mea.
Că vai! Draga de ea
Mult şi greu a suspina
Că nu mă mai va vedea.
La sfârșit cum v-am tot zis
„Viața să o prețuiți”
Grijă aveți să nu vă pierdeți
Cât prin viață o să treceți.
( Verşul colegei noastre Anuţa Mican, rostit, azi, la plecarea pe drumul veşniciei, în curtea bisericii din Tăure şi scris de verişoara Alina Ani Chifa)
 
Video:
 
 
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5