Anuţa Mican. Cu zâmbet spre…Veșnicie…

Un suflet minunat! O inimă plină de bucurie! Spunea pr. Teofil Părăian (citându-l pe Sf. Serafim cel Răbdător ): „Să te dăruiești și să te dăruiești!”. Acestea sunt cuvintele care (cred) o descriu cel mai bine și mai frumos pe doamna ANUȚA.

Chip luminos! Zâmbetul ei radia molipsitor…Te îmbrățișa cu fiecare zâmbet al său… simțeai cum te ridică din fiecare greutate. Calmul și blândețea sa o înnobilau mai presus de lume. Nu erau o sforţare sau o cămaşă (de fațadă), ci firescul ei.

Prietenă de nădejde, puteai clădi pe mărturia ei, pe cuvântul dat, asumat. „Credința i-a fost sprijin și reper. A trăit-o fără demonstrații, ci în mod firesc, în felul ei de a fi. De acolo i-au venit liniștea și forța. A știut că, dincolo de ceea ce se vede, există o rânduială care dă sens și echilibru”, a scris fiul Cristi.

Așa am cunoscut-o și eu: delicată, dar hotărâtă, blândă, dar luptătoare, caldă, dar mângâietoare…cu credință mare și tare, dar plină de discreție.

În Ardeal este o vorbă când vrei să descrii un om fain: „e un om cumsecade” sau „e tare de treabă”. Așa era Doamna Ani / Anuța. 

Poate vă întrebați cum de vorbesc atât de frumos despre dânsa. Cu toată sinceritatea vă mărturisesc ceea ce am văzut și am cunoscut. Ca om – nu este om fără păcat sau neputință –cu siguranță le-a avut și dumneaei. „Chipul slavei Tale sunt desi port rănile păcatelor ” spunem la această slujbă de înmormântare. Dar suntem chemați să vedem în FIECARE OM chipul lui Dumnezeu. Cinstirea și slava Lui puse cu toată iubirea dumnezeiască și puterea Sa în fața de om. Era copleșită de tot ceea ce era cu adevărat frumos, de Dumnezeu, de Biserică, de Neam, de Tradițiile autentice românești. Bucuria îmbrăcării veșmintelor populare o făceau să strălucească de lumină…lumina de a fi ROMÂN!!!

Această lumină nu se va stinge niciodată pentru că oricine își va aminti de dânsa, de chipul ei, această lumină va străluci. 

M-a impresionat și prin multele sale cunoștințe, foarte bine documentate… cine a urmărit emisiunile sale a putut constata acest lucru…

Dar pe toate le îmbrăca în lumina dumnezeiască… Știa să susțină credința sa în Dumnezeu, nu se rușina să vorbească despre Dumnezeu, pentru că iubea pe Dumnezeu. În nenumăratele discuții avute cu dânsa, mereu era dornică să cunoască cât mai mult despre Biserică și rânduielile din cadrul cultului divin; despre Sfinți; despre tot ce era Biserica noastră Ortodoxă…Tot ce am putut ca om m-a luminat Dumnezeu, i-am dăruit, cu răbdare și străduință, cu smerenie și dăruire. 

Setea nestinsă de cunoaștere celor duhovnicești, pe care mai apoi le punea în practică. „Așa am să fac!”, spunea și făcea, ba mai mult, învăța și pe alții.

Pagina sa de Facebook dă mărturie despre aceasta, ca exemplu. Se depășea pe sine și se dăruia tuturor, făcea jertfitor tot ce îi stătea în putere… sau chiar mai mult, chiar și cei mici copii au cunoscut din plin dăruirea sa. 

„A fi om e lucru mare / a fi domn e o întâmplare” →doamna Anuța cu adevărat a fost  OM, de asemenea oameni este nevoie în societate. Implicarea, dăruirea și jertfelnicia sa au schimbat, au ajutat, au luminat, au bucurat pe mulți dintre noi. A luminat prin cuvântul său, prin mustrarea sa, prin iubirea sa, prin îmbrățișarea sa. 

A strălucit prin zâmbet și dăruire, chiar dacă ascundea tainic o suferință profundă. A știut să odihnească pe cel de lângă ea, pe cel/cea dinaintea sa…

S-a depășit și s-a dăruit…Suferința sa din ultimele săptămâni a fost punctul culminant. Dar și aşa „câtă nobleţe ca să nu producă suferință celor din jur, să nu amplifice durerea”(mi-a spus un părinte coleg).

A știut să fie discretă,  asemenea părinților pustiei care se stingeau tainic în singurătate ca niște lumânări plăpânde și tăcute. Sunt persoane care datorită dăruirii sale, seriozității sale de a sluji lui Dumnezeu așa cum trebuie, astăzi sunt ceea ce sunt și unde au ajuns, „oferea o viziune clară a lucrurilor, avea capacitatea de a încuraja și îndemna ca, odată ce mi-a spus ceva, să-și vădă în practică sfatul" – mărturisea un suflet atins de dragostea sa, căci uneori spunea: „Atunci când Dumnezeu vrea să salveze pe cineva, trimite un om să-l iubească hristic!”

Nimic nu făcea fără rugăciune, mereu avea în minte și în inimă pomenirea numelui lui Hristos prin rostirea Rugăciunii lui Iisus. Acasă, în camera sa, petrecea timpul ei numai în rugăciune și ascultarea cântărilor psaltice. Atmosfera care se crea în casa sa întotdeauna era în raport cu Hristos și Maica Domnului și cu Sfinții. Bucuria sa, zâmbetul său, spunem noi – energia sa – toate aveau ca temelie dragostea lui Hristos…Tuturor le mărturisea Adevărul, a devenit mărturisitoarea Lui, rostea Adevărul cu seninătate, cu deplină credință, cu putere multă, cu conștiință curată. Știa Biblia și o făcea cu dragoste jertfelnică.

Credința Ortodoxă i-a fost cetate zidită pe stâncă…Cuvintele Sf. Ap. Pavel i se potrivesc cu deplinătate: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit!”(2 Tim. 4, 7). 

Timpul lui Dumnezeu este ACUM! Nouă oamenilor ni se pare că e prea devreme, dar la Dumnezeu nu este și nu poate fi greșeală. Acum este și timpul lui ANUȚA, iar ea, îndată l-a urmat pe Hristos și a răspuns cu ascultare și dragoste chemării Lui. Acum este timpul să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să avem în mijlocul nostru acest om minunat, dna ANUȚA!

Să o purtăm în rugăciunile noastre, nu în uitare și parastase, ca Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul între cei aleși ai Săi.

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească,

SUFLET FRUMOS!!!

...

 

Astăzi bat clopotele

Pe la noi prin Tăure

Anuța lu Doroftei

N' apăsată de ani grei

Ci din pura ei Iubire

A plecat în veșnicie.

Însă, parcă ar vrea a spune

Că-i vreme de rugăciune,

Că astăzi ne-am adunat

Să ne rugăm de păcat.

Ca păcatul ca să piară

În creștină rânduială

De suflet să ne grijim

Viața să o prețuim!

Stau întinsă în sicriu

Astăzi nu iau interviu

Astăzi doar mă las cântată

De voi, de lumea toată.

Și vă rog cu îndurare

Mie să-mi dați iertare.

Lelea Ioană stă în poartă

Nu mai vine a ei fată.

A plecat… stă-n cimitire…

A plecat… și nu mai vine.

Te văd mamă-ndurerată

Că-ngropi unica ta fată

Și unicul meu fiu

Stă acum lângă sicriu.

Cât în lume vei mai sta

Voi veghea asupra ta.

Cristi, iartă de cumva

Te-am rănit în viața mea.

Știu că universul tău

Totdeauna am fost eu.

Eu te las iubitul meu

Oricât ți-ar fi de greu

Lângă tine-oi fi mereu.

Rămâi Cristi fericit

Viața mea s-a împlinit.

Ioană, mama mea frumoasă

Acum plec la altă casă.

Cristi, puiu drag al meu

Astăzi plec la Tatăl meu.

Angela, Florin, Gabriel

Dragii verișori ai mei.

Alin, tu mă vedeai din tău

Stând eu în ocolul meu.

Pe mătușile din sat

Pe unchii ce-au mai rămas

Eu vă rog în acest ceas

De toate să mă iertați.

Gavrila și cu Anuța

Toți vecinii și Lenuța

Toți copiii și măicuța

Ce-n Tăure ne-am cunoscut

Şi nu ne-am văzut demult.

Pe toți astăzi vă îndemn

Răul ca să-l ștergem

Și din inimă curată

Iertați-mă încă odată.

Cum aș putea Doamne eu

Să uit de tot neamul meu:

Frați, surori d-ai lui tătuca

Vai! și cei ai lui mămuca.

Ați venit o lungă cale

Să-mi dați astăzi iertare.

Vouă vă fac închinare

Și vă cer azi îndurare

Pentru ultima iertare.

Nașu, nașa, nu am vrut

Inima ca să v-o rup,

Finilor de aţi putea

Să o iertați pe nașa.

Fiți de seamă lui Hristos

Eu vă rog astăzi frumos.

Sfinţi părinţi aici aflaţi

Faceți bine și iertați

Dacă eu în viața asta

Năcăjit-am cu Taina.

Cu părintele din sat

Prietenie am legat.

Și cu cel din Măgheruș

Conferințe am ținut,

Conferințe, rugăciuni,

Astăzi rostiţi iertăciuni

Eu vă rog din inimioară

Mie să-mi faceți pomană.

Menuţ, prietenul meu blând

Colindat-am pe pământ

Prin studio toată ziua

Nimic nu ne despărțea 

Vezi tu, a venit sfârșitul

Spulberând cu el tot visul.

Astăzi când sunt pașii grei

Mă iertați iubiții mei!

Reporteri, cameramani,

 Regizori și privitori

(Spre) iertare v-aș ruga

Dacă-n emisiunea mea

Necăjit-am cu ceva.

Iubitori de Dumnezeu

Așa cum am fost și eu

Iubitori de tradiție:

Pălării, ceptar, rochițe,

Împletind cu bucurie

Vă las. Merg în veșnicie.

Iar dacă-n drumul meu

V-am spus câte-un cuvânt rău

Mă iertați ca să-mi fie

Soare-n a mea veșnicie.

Știți voi cât eu v-am iubit?

Nopți întregi am tot citit

Ca-n fața dumneavoastră

Să vă dau bună povață.

Iar dacă v-am mai smintit

Nu am vrut. Oi fi greșit.

Să iertați de veți putea

Ca să n-am țărâna grea.

Acum dragilor mă duc

Raiul să-l mai apuc.

Iară voi d-aici din vale

Puneți câte-o lumânare

Și vă rog de veţi putea

Mai vedeți de mama mea.

Că vai! Draga de ea

Mult şi greu a suspina

Că nu mă mai va vedea.

La sfârșit cum v-am tot zis

„Viața să o prețuiți”

Grijă aveți să nu vă pierdeți

Cât prin viață o să treceți.