Aşa-i la noi

În urmă cu peste şase luni, mergem la Cluj, cu trenul. Într-o localitate (mi-e ruşine, silă, să-i dau nemele), deasupra unui magazin alimentar, văd arborate două drapele (cum este absolut normal): drapelul patriei şi cel al UE. Anormal era faptul că cele două drapele erau patinate de vreme, vechi, încât se impunea schimbarea lor.
M-a deranjat imaginea, deşi eram obişnuit să văd asemenea neglijenţe faţă de un drag simbol naţional. Mi-am zis în gând: o neglijenţă care se va corecta curând.
După un timp, cam o lună de zile, am parcurs acelaşi traseu şi, spre surprinderea mea, drapelele erau în acelaşi loc, însă, desigur, într-o stare mai jalnică: drapelului european, intemperiile îi fragmentase o porţiune, era deci, zdrenţuit puţin, iar ambele drapele trebuiau schimbate de mult. M-a surprins faptul , mai ales că eram în campania electorală, când „partidele policice îşi exteriorizează (şic!) patriotismul”.
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, anul acesta, mergând din nou la Cluj, revăd aceleaşi drapele, de această dată într-o stare de neimaginat, că mai erau arborate.. Nu se puteau numi drapele cele două cozi de drapel cu un smoc de zdrenţe la capătul de sus. Am spus corect: un smoc de zdrenţe.
Eram cu cineva în compartiment şi, indignat şi revoltat, am încercat să-i spun acestuia, nemulţumirea mea faţă această atitudine constant dispreţuitoare faţă de drapelele în discuţie. Colegul de voiaj, un om între două vârste, mă priveşte oarecum curios şi, cu un zâmbet de laş, replică: „Aşa-i la noi”. Atitudinea şi replica acestuia m-a nemulţumit. Am încetat dialogul şi am început să mă gândesc la multe şi mai ales să-mi pun întrebări de genul:
De cel puţin şase luni de zile, de când aceste drapele produc atâta ruşine şi dispreţ, pe sub ele au trecut, în primul rând, atâtea cadre didactice, printre care şi directori de şcoli şi inspectori şcolari, (despre care refuz să comentez ceva legat de educaţia patriotică pe care nu o fac); au trecut primari, (care în biroul lor şi pe biroul de lucru au steagul patriei şi încă nu au învăţat să-l şi observe) şi consilieri locali ai primăriilor; au trecut membri din forţe de ordine, care unii dintre ei poartă tricolorul pe uniformă şi tot nu se uită la el; au trecut justiţiari „cu înalt spirit de observaţie”; au trecut membrii atâtor organe administrative şi politica judeţene şi centrale; au trecut deputaţi şi senatori locali, au trecut atâţia alţi salariaţi; au trecut, în campania electorală, candidaţii la preşedenţia ţării, care garantau lucruri de care, se minunau drapelel zdrenţuite... Nimeni, dar nimeni nu a văzut batjocura şi dispreţul cu care sunt tratate aceste dragi simboluri. (Când cei din UE văd cum le tratăm drapelul, ce gândesc despre noi? La ce respect să ne aşteptăm de la aceştia?.)
Mă gândeam, indignat: Toţi cei enumeraţi mai sus, trăiesc (muncind, parazitând
sau furănd) din avuţia acestui zdrenţăros drapel. Asta le este recunoştinţa? Acesta este exemplul pe care îl dau copiilor şi electoratului?.
Starea în care se găsesc aceste zdrenţe care, la început au fost pe post de simboluri la care trebuiesc privite cu respect şi drag, demonstrează că toţi cei enumeraţi, au aceeaşi atitudine ruşinoasă: „Aşa-i la noi”. Cum stau lucrurile, abia când cei enumeraţi vor ajunge la vârsta pensionării, vor înţelege semnificaţia acestei expresii: „Aşa-i la noi”. Le urez succes...

Jalea unui scump drapel

Sunt tricolorul ţării mele,
Simbol a tot ce avem mai drag:
Sânge vărsat de eroi dragi,
Pământ cu atâta drag lucrat.

Albastrul cer, nădejdea noastră,
Pe care îl dorim senin,
Atât când ne gândim la pace,
Sau Domnului când mulţumim.

La nuntă, luptă şi-n biserici,
Poporul drag mi-a garantat
Să fiu în faţă, în loc de frunte,
Să nu fiu şifonat, pătat.

Copii, bătrâni, bărbaţi , femei,
Mă respectau, mă ţineau sus,
Ştiind că de sute de ani
Credinţa şi EU i-am condus.

Nu mă gândeam că - o veni - o vreme
Să ajung o zdreanţă neglijată,
De la copii pân- la elită,
Într-o lume civilizată.

Să râdă străinii de mine
De parcă n-aş fi un simbol...
Să tremure-n groapă eroii,
Ce m-au văzut nădejdea lor.

Nu vreau să - ameninţ neglijenţii,
Mi-s dragi şi ei ca orişicare.
Dar fără mine vor ajunge
Slugi, cerşetori în lumea mare.

Cu trădători de steag şi ţară,
Cu-n singur ţel: acapararea.
Ne este sumbru viitorul,
Ne paşte deznaţionalizarea.