Balul personajelor din povești – Castelul Teleki, Posmuș organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr.6 Bistrițap

Personajele îndrăgite din basme s-au întors la Castelul Teleki din Posmuș, într-un decor feeric, în cadrul unei activități mult așteptate de cei mici: „Balul Personajelor din Povești”, parte a proiectului educațional „Cufărul cu povești”, dedicat promovării lecturii de la cele mai fragede vârste – în grădiniță și în familie.

Castelul s-a transformat într-o lume de basm, iar fiecare copil a pășit cu emoție și bucurie în pielea personajului său preferat. Evenimentul a început cu parada costumelor, unde aplauzele părinților, bunicilor și invitaților au însoțit personajele: Cenușăreasa, Alba ca Zăpada, Scufița Roșie, Mica Sirenă, Elsa, Frumoasa din pădurea adormită și mulți alții.

Atmosfera magică a fost completată de un flashmob plin de energie, celebrând copilăria și bucuria de a fi împreună. Copiii au fost fermecați și de spectacolul de teatru susținut de doamna Dana Bonțidean ( Teatrul AnimaArt, Cluj-Napoca).

La eveniment au participat copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Bistrița, însoțiți de educatoare și părinți, alături de grădinițele partenere din județ: Grădinița cu Program Prelungit „Rază de Soare” Bistrița, Grădinița cu Program Normal și Grădinița cu Program Prelungit Prundu Bârgăului, Grădinița cu Program Normal Leșu.

Mulțumiri speciale părinților, care s-au implicat activ în proiect: au citit săptămânal în grădinițe, au participat la vizite la bibliotecă, librărie și tipografie, iar rezultatul s-a concretizat inclusiv într-o revistă a grădiniței.

Gratitudinea noastră se îndreaptă către doamna director Liana Moldovan, fără de care acest proiect nu ar fi prins viață, educatoarelor de la Grădinița cu Program Prelungit nr.6 Bistrița, către partenerii care au sprijinit inițiativa: Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, Librăria Humanitas, și sponsorii S.C. Jobconsult SRL, Teatrul AnimaArt și Photo Alessi.

Pentru că cititorii se cresc de mici, promitem că „Cufărul cu povești” va continua să aducă lumină, visare și drag de carte în sufletele copiilor.

 

                    

                                                     Coordonator proiect,

                                    Prof. Educație timpurie CIOT IULIANA-MARIA

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5