Proiecte finalizate cu succes și finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest

Proiecte finalizate cu succes și finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest

                                   

Prin intermediul fondurilor europene, România s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în diverse domenii: de la creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane prin modernizarea drumurilor județene, creșterea eficienței energetice în clădiri publice sau private până la impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre cele mai importante programe operaţionale prin intermediul căruia România a putut să acceseze fonduri europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) în perioada 2014-2020.
Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest este Organism Intermediar al POR 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, ajutând la evaluarea, verificarea şi monitorizarea a peste 1.000 de proiecte care aparţin atât beneficiarilor privaţi, cât şi beneficiarilor publici.

S.C. MARECOM IMPEX S.R.L. și-a extins gama de produse

Societatea MARECOM IMPEX S.R.L., un important jucător al industriei confecțiilor din România, cu o tradiție de mai bine de un deceniu și jumătate pe piața de profil, și-a extins capacitatea de producție printr-un proiect co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională cu o valoare totală de 1.941.525,88 lei

Cu sediul în Năsăud, județul Bistrița–Năsăud, societatea a achiziționat mai multe echipamente necesare fabricării lenjeriei de corp, cu scopul de a acoperi și acest segment al pieței confecțiilor, reuşind astfel să îşi diversifice gama de produse. Printre obiectivele proiectului de investiții s-a numărat şi creșterea calității produselor societății prin certificarea și implementarea sistemului de management al calității. Nu în ultimul rând, pentru creșterea vizibilității companiei pe plan internațional, dar și pentru menținerea relevanței pe piața autohtonă a fost luată în considerare participarea la evenimente internaționale de promovare în domeniul articolelor de îmbrăcăminte. Astfel, societatea MARECOM IMPEX S.R.L. poate fi considerată un concurent real pentru actorii din industria confecțiilor.

O educație de calitate la Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada”

Grădinița cu program prelungit „Albă ca Zăpada” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, din cadrul Școlii Gimnaziale „Grigore Silași”, a dispus de o finanțare considerabilă prin Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Proiectul a avut o valoare totală de 6.426.377,06 lei şi a vizat îmbunătățirea condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea gradului de participare a populației la învățământul preșcolar din localitatea Beclean.

Astfel, au fost realizate lucrări de reabilitare și modernizare care au vizat amenajarea unei suprafețe de 1327 mp, au fost amenajate locuri de joacă pe o suprafață de 1017 mp, au fost achiziționate echipamente și materiale didactice moderne și au fost amenajați 350 mp de spații verzi.

Ce s-a dorit prin acest proiect a fost, în principal, extinderea clădirii de pe strada Șieului nr. 6 pentru ca toate grupele de grădiniță din oraș ale Școlii Gimnaziale „Grigore Silași”, aflate în cinci locații, să funcționeze într-o singură locație care să respecte toate standardele tehnice în domeniul educației aplicabile, precum și standardele de calitate pentru infrastructura de educație.

Castelul Teleki din satul Posmuș a fost repus în circuitul turistic

Ansamblul de monumente istorice Castelul Teleki din satul Posmuș, comuna Șieu, a fost reabilitat și restaurat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Format dintr-un pavilion de intrare, cu corpuri laterale (laturile de nord și sud) și de un corp principal, castelul Teleki a fost construit în secolul al XVIII-lea. De-a lungul timpului a trecut printr-un incendiu, a fost distrus și apoi reconstruit, însă și-a păstrat întotdeauna farmecul.

În urma proiectului de restaurare din prezent, care are o valoare de 25.138.864,44 lei, castelului i se va reda imaginea originală, astfel încât vizitatorii să îi regăsească frumusețea de odinioară. Ansamblul  beneficiază de restaurare și protejare, precum și de amenajarea curții exterioare și de crearea unor spații destinate activităților artistice și culturale. După ce proiectul se va finaliza, turiștii vor fi așteptați în număr cât mai mare să se bucure de un exemplu de bună practică, în care un obiectiv de patrimoniu, care stă mărturie pentru ceea ce a însemnat cândva în Transilvania familia nobiliară Teleki, a fost repus în circuitul turistic.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5