Bătaia copiilor Partea I.

E mare necaz dacă părintele îşi bate copilul? Această întrebare e întotdeauna de actualitate, deşi psihologii susţin că această metodă de educaţie provoacă traume psihice serioase.

Cu abuzurile fizice e posibil ca părinţii să-şi atingă scopurile pe termen scurt, dar după pălmuire ambele părţi se simt rău: părintele are remuşcări că a folosit superioritatea fizică faţă de copilul său expus şi fără apărare, iar copilul se simte umilit.

Dacă vrem cu violenţă să ne învăţăm copiii să se joace frumos cu ceilalţi copii, să nu-i rănească pe ei, de fapt îi învăţăm contrarul a ceea ce am dori. Cum am putea obişnui copilul să fie politicos dacă pentru asta numai agresiunea o putem folosi? Copilul conform modelului, învaţă pe bază de imitaţie: adică urmează aceea strategie, metodă cu care părintele îşi impune voinţa. Părintele figurează ca model în viaţa copilului, de la el învaţă cum să se integreze şi să reusească în societate.

Conform cercetărilor, 70% dintre cei bătuţi în copilărie, vor folosi şi ei bătaia în creşterea copiilor, iar această trăsătură se transferă de la o generaţie la alta. De aceea este important să alegem altfel de metode pentru rezolvarea conflictelor: să explicăm celor mici de ce este rău ceea ce fac, să le atragem atenţia asupra conexiunilor, să aducem argumente logice, convingătoare, iar la întrebările lor “de ce” să nu le răspundem: “de aia”.

Lângă un părinte agresiv, în copil nu se construieşte un sistem de valori interior.

După psihologi o altă problemă legată de bătaie ar fi, că după o palmă nu este clar pentru copil cum ar trebui să se comporte în viitor, dar mai ales de ce? Copilul ajunge la concluzia că cel mai important este evitarea pedepsei şi pe aceste baze se comportă, fără să interiorizeze un sistem cu reguli clare, ştiind să diferenţieze corect binele de rău, având de fapt un singur criteriu în faţă, să nu ia bătaie. În aceste cazuri copiii ajung să aibă secrete sau încep să mintă, săvârşesc răul la care aspiră, numai nu-l mărturisesc. Plus, ei se vor comporta cu totul altfel în prezenţa părintelui agresiv decât în compania unui copil, neavând criterii interioare de conduită.

Lipsa de încredere în sine conduce la sentimente de inferioritate la vârsta adultă. Numeroase studii atestă efectul bătăilor din copilărie asupra anilor de mai târziu. Violenţa distruge încrederea în sine, stima de sine, duce la complexe de inferioritate. Dacă nu se conştientizează în părinţi acel principiu că şi copilul merită respect, şi el are nevoi fizice şi psihice, atunci pot apărea traume mari deodată cu bătăile, concepţia că el nu este identic, nu are drepturi, cu el se poate face orice. Această credinţă se asimilează şi în imaginea de sine, afectând stima de sine. (Continuăm).