Bate gongul, veniţi la teatru !

Joi debutează ediţia a VII –a a Festivalului Naţional de Teatru Profesionist „ Liviu Rebreanu”, ce se va întinde până pe 30 noiembrie. Fesivalul va fi deschis la ora 17.00 cu expoziţia de carte umoristică, iar de la ora 18.00 gongul va bate pentru Teatrul Naţional „ Vasile Alecsandri” Iaşi cu piesa „ Fluturi ...fluturi de Aldo Nicolaj, regia Liviu Manoliu.

Vineri, la ora 11.00 este programat Teatrul de păpuşi „Alexandru Misiuga” cu piesele „ Scufiţa roşie” şi „ Invitaţii prinţesei”, spre bucuria copiilor, La ora 17.00 vor lansa cărţi Cornel Udrea - „ Autoflagelează-mă Silvestra” şi „Titlu neprecizat” şi Daniel Prigoană- „Cal troian cu mânere” . Tot acum va fi vernisată expoziţia de machete de automobile şi motociclete. La ora 18. 00 suntem invitaţi de Teatrul Municipal Turda la piesa „ Paharele lui Cupidon” de Alexandru Galin, regia Chris Nedea. Sâmbătă, de la ora 17.00 va fi jurizarea lucrărilor înscrise la concursul de literatură, expoziţie de carte şi expoziţia de caricatură Costel Pătrăşcanu – Brăila. În acest cadru va fi lansată cartea „Spectre în labirintul uitării” – romanul familiei Rebreanu , autor Ilderim Rebreanu, Editura ZIP 2011. Duminică, la ora 17.00, se vernisează expoziţia de caricatură Sorin Postolache – colecţia Ionel Iosif – Bucureşti, iar la ora 18.00 este Teatrul Municipal „ Bacovia” Bacău cu piesa „ Paznicii de noapte” de Stratis Karas, regia Adrian Găzdaru. Luni la 17.00 va fi prezentată colecţia de caricatură Nicu Petrache – Urziceni, iar la ora 18.00 Teatrul Naţional Târgu – Mureş este pe scenă cu piesa „ Aniversarea” de Jeroen van den Berg, regia Vlad Massaci. Marţi, la ora 17.00 este întâlnirea scriitorilor bistriţeni cu laureaţii concursului de literatură, lansarea revistei „ Conexiuni”, expoziţia de caricatură – Lucian Dobârtă – Bistriţa. Festivalul se va închide miercuri, la ora 18.00, cu festivitatea de premiere a câştigătorilor participanţi la concursul de literatură, urmată de evoluţia Teatrului de Operă şi Balet „ Oleg Danovski” Constanţa cu spectacolul de operă „ Răpirea din serai” de Wolfgang Amadeus Mozart. “Anul acesta festivalul va avea o perioadă mai lungă faţă de anii precedenţi, fiind angrenate teatre profesioniste din toată ţara. Avem o mulţime de expoziţii, noutatea fiind expoziţia de machete de maşini şi motociclete. Am iniţiat pentru prima dată un concurs literar la nivel internaţional, având lucrări în limba română din Serbia, Ungaria, Moldova, Bulgaria. Sperăm ca publicul bistriţean să fie alături de noi, să-i aplaude pe artiştii prezenţi la Bistriţa, mai ales că abonamentele sunt modice, pentru ca toată lumea să beneficieze de mângâierea teatrului”, ne-a declarat prof. dr. Dorel Cosma, directorul festivalului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5