Bicentenar - Vasile Cârlova

Născut la Buzău, în anul 1809, Vasile Cârlova a rămas orfan de mic, fiind crescut de o mătuşă, copilărind în Târgovişte şi Bucureşti.

De pe băncile şcolii a descoperit frumuseţea poeziei, având aceleaşi preocupări cu Grigore Alexandrescu, cu care a fost coleg şi prieten.

În anul 1830 intră în oştirea naţională ca subofiţer de cavalerie.

A avut o soartă tragică, fiind cuprins de o boală infecţioasă care l-a trecut pe tărâmul umbrelor la numai 22 de ani, într-o tabără militară din Cracovia.

Prin talentul său, dacă trăia mai mult, ar fi devenit un mare impunător în istoria literaturii române, însă a avut răgazul să ne lase numai cinci poezii originale, publicate de I. H. Rădulescu, cel care de fapt îl descoperă în Curierul românesc.

În poeziile sale lirice, ce vădesc un remarcabil talent, Cârlova foloseşte tonul elegiac - „Înserare”, „Păstorul întristat”, sau inspiraţia patriotică „Marşul oştirii române”. În „Ruinele Târgoviştei”, sub influenţa preromanticului francez Volney, poetul foloseşte ca pretext motivul ruinelor pentru a evoca trecutul eroic al patriei, confruntându-l cu prezentul lipsit de glorie cu care se inaugurează la noi poezia vestigiilor istorie.

„O, ziduri întristate! O, monument slăvit!

În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit!”