Sorin Hangan

BISTRIŢA MEA

Bistriţa mea este de fapt Bistriţa noastră. A tuturor celor care revenim din peregrinările noastre prin lume în acest spaţiu situat la poalele munţilor Bîrgăului, în depresiunea scăldată de apele râului cu acelaşi nume. Bistriţa este acasă. Ne intoarcem de fiecare dată la ea de oriunde suntem plecaţi, in scopuri de afaceri, la muncă sau în vacanţe. De fiecare dată când plec înt-o călătorie, de câteva zile sau de lungă durată, înainte de a ajunge la vamă sunt cuprins de nostalgie. Poate pentru că las în urmă un loc cu un farmec aparte, îmbibat de istorie , locuit de oameni vrednici şi inimoşi. Nu vreau să compar oraşul nostru cu multe alte localităţi din Occident sau din afara lui pe care le-am vizitat . Şi asta nu pentru că nu mi-aş dori ca urbea mea natală să semene cu ele. Ar fi frumos,de exempul, ca Piaţa Centrală să fie la fel de animată şi curată ca de Piazza del Duomo din Florenţa sau ca centrul istoric din Erfurt, oraşul pe care am avut şansa să îl vizitez în ultima vizită realizată în Germania. Să ştiţi că cele două locuri seamănă. Am regăsit în centrul istoric al Erfurt-ului o arhitectură comparabilă cu cea a nucleului burgului bistriţean, căruia administraţiile anterioare au reuşit, mai mult sau mai puţin , să îi redea strălucirea . Nu e uşor să poţi păstra valorile autentice bistriţene. E nevoie de resurse , de timp dar mai ales de o mai mare implicare a noastră , a tuturor. De încredere şi inspiraţie, de respect , corectitudine şi mult mai mult interes pentru semenii nosţrii, pentru cei din jur. Când fac aceste afirmaţii mă refer, nu doar la cum ar trebui să arate Bistriţa noastră ci si la modul în care ar trebui să funcţioneze relaţia Administraţiei locale cu cetăţeniii oraşului, cu mediul de afaceri. Vorbeam de corectitudine şi respect pentru cetăţeni. Sunt două lucruri pe care le consider extrem de importante. Consider că administraţia oraşului trebuie să fie numai în slujba celor pe care îi reprezintă. Să răspundă solicitărilor lor, le asigure condiţiile necesare unei vieţi normale şi liniştită. Cum anume ? Cu maximă eficienţă şi costuri reduse, cu foarte puţină birocraţie şi, dacă se poate, mereu cu zâmbetul pe buze. O condiţie esenţială a calităţii vieţii bistriţenilor o reprezintă preocuparea pentru protjarea mediului înconjurător. In acest domeniu, consider ca administraţia este obligată să îşi stabileasă o serie de priorităţi ( evident,şi costurile aferente) în aşa fel încât să asigure cetăţenilor un mediu curat ,care să nu reprezinte o ameniţare la adresa sănătăţii şi siguranţei lor. E nevoie, in acest sens de o serie de măsuri sau continuarea demersurilor în ceea ce priveste : promovarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului, cultivarea unei societăţi deschise şi democratice care să fie corect informată şi care să se implice activ în problemele de mediu, indiferent dacă e vorba de societăşi comerciale, ONG-uri sau mediul de afaceri. Suntem datori să transformăm economia oraşului nostru într-una prietenoasă mediului, care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi să asigure dezvoltarea unui model de societate prosperă, eco-solidară. Cu atât mai mult cu cât ne înaintaţii noştri saşi erau apeciaşi nu numai pentru hărnicia lor ci si pentru stilul lor de viaţă sănătos şi curat. Acum, când problematica mediului beneficiază de atenţia şi finanţarea UE, Bistriţa nu poate rămâne departe de aceste aspecte ce privesc în primul rând dezvoltarea ei armonioasă pe termen lung. Necesitatea conservării mediului înconjurător este o realitate pe care şi municipiul nostru trebuie să o respecte. Selectarea diferenţiată a deşeurilor, amenajarea unor noi spaţii verzi sau transformarea râului Bistriţa, sunt câteva aspecte fără de care Bistriţa nu-şi va putea menţine titlul de cel mai curat oraş. Prin aplicarea câtorva principii liberale (concurenţa între operatorii de servicii de salubrizare, parteneriat public-privat), oraşul nostru poate deveni, pe termen mediu, un municipiu cu adevarat european. De aceea înaintez câteva sugestii în acest domeniu: 1. Crearea unui cadru concurenţial în domeniul serviciilor de curăţenie a oraşului, şi de asemenea de colectare a deşeurilor; 2. Crearea unui cadru propice (asigurarea cu pubele şi containere suficiente) în vederea colectării selective a deşeurilor (pet-uri, hârtie, gunoi menajer) de către operatorul serviciilor de curăţenie; 3. Elaborarea unei strategii de conştientizare şi educare a populaţiei în acelaşi sens; 4. Amenajarea unor noi spaţii verzi şi de agrement (râul Bistriţa poate deveni un loc de agrement şi atracţie turistică); 5. Prevederea cu prize de curent electric

Protectia mediului si salubrizarea urbei

              a) Demararea unui proiect integrat de amenajare si dezvoltare turistica si de agreement a albiei riului Bistrita intre MHC Unirea si Viisoara (ansamblu blocuri locuinte sociale):

              - decolmatare  albie, extindere luciu apa prin realizare praguri de fund si consoldare maluri

              - amenajare alei pietonale, piste de biciclete, locuri de recreere aferent malurilor intre Podul Budacului si podul Jelnei cu legaturi spre Parcul municipal si Deal Codrisor

             - reamenajarea actualului lac de la MHC in doua sectoare (turistic si tehnologic), dezvoltarea actualei centrale  hidro prin marire capacitate la aprox. 2 mWh

             b) Impunerea si sustinerea unor masuri pentru realizarea pana la finele anului 2013 a colectarii si preluarii/transportului/depozitarii  selective a deseurilor menajere, resturilor vegetale , deseuri materiale de constructii si aparatura si masini  electro/casnice

             c)amenajarea unei perdele de protectie vegetala in Unirea si Viisoara aferent traseului DN15 si pe malurile riului Bistrita, canal colector din zona industriala/Independentei Nord, valea Rusului

a parcărilor din municipiu, pentru alimentarea autovehiculelor care funcţionează cu baterii sau a celor hybrid şi neimpozitarea autovehiculelor de acest tip.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5