BOUL ŞI VIŢELUL

Grigore Alexandrescu ne-a lăsat o hohotitoare imagine, „Boul şi viţelul”, unde, ca idee de forţă, prostul nesimţit ajuns în post mare, nu-şi mai recunoaşte rudele, parvenitismul său fiind clasic.
Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc,
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa d-a vieţei veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Căci cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie,
„Mă duc, zise-ndată, niţel fân să-i cer.”

Făr-a pierde vreme viţelul porneşte,
Ajunge la unchiul, cearcă a intra,
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte,
„Acum doarme,-zice-nu-l poci supăra.”

„Acum doarme? Ce fel! Pentru-ntâia dată
După prânz să doarmă, obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată,
Ast somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”

„Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală,
S-a schimbat boierul, nu e cum îl şti,
Trebuie înainte-i să mergi cu sfială,
Primit în casă dacă vrei să fi.

La o mojicie atât de mare,
Viţelul răspunde că va aştepta.
Dar unchiul se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit,
Căcă fără-ndoială nu putea a crede
Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi prea de dimineaţă,
Să găsească vreme la dânsul veni,
O slugă ce-afară îl vede că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

„Boierule-zice-aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
„Cine? A mea rudă? Mergi de-l dă pe scară,
N-am astfel de rude şi nici voi să-l ştiu.”

Specie a genului epic, care exprimă alegoric prin intermediul animalelor, plantelor, obiectelor neânsufleţite, acţiuni specifice oamenilor satirizând defectele acestora şi încheindu-se printr-o morală cu conţinut educativ, „Boul şi viţelul” ne aruncă într-un zâmbet trist. Boul apare portretizat moral, sugerând omul insensibil, norocos, comun, îngâmfat, trufaş, el se crede unic iar banii îi schimbă caracterul. Viţelul întruchipează omul modest, sărac, inocent, încrezător, optimist, răbdător. Modul de expunere care domină este naraţiunea, realizată într-un ritm alert, alături de dialog prin care textul primeşte un caracter de scenetă. Figura de stil dominantă este personificarea. Limbajul este viu, natural, apropiat de limba vorbită, iar versificaţia este o rimă încrucişată, măsura variabilă cu ritm iambic.
Boul este prostul placid ajutat de noroc, însă de o prostie totală, ingenuă, pentru că parvenitul are totuşi abilitatea de a nu-şi recunoaşte rudele sărace, această abilitate de speţă fiind câştigată automat, prin practica socială aşa cum se poartă în toată lumea. Boul este simbolul prin excelenţă al prostiei. Fabula este copleşită prin economia narativă şi un echilibru al compoziţiei rezultate din carcterul dramatic al discursului poetic.

Comentarii

10/09/12 14:05
stefan pop

Super frumoasa fabula si de o actualitate extraordinara.Felicitari autorului !

04/06/15 19:56
gabriela lacatus

Foarte frumos

05/06/15 09:47
Vizitator

Conform DEX, fabula este definita drept "Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități cu scopul de a le îndrepta". Una din cele mai izbutite fabule este LEUL DEGHIZAT, de George Toparceanu, inspirata probabil din fabula lui Esop "Magarul in piele de leu". In fabula lui Toparceanu, insa leul, regele animalelor se deghizeaza precum un magar vrand, astfel sa investigheze felul cum "marii dregatori" ai sai se poarta cu celelalte animale:

Leul s-a-mbracat odata
Intr-o piele de magar,
Sa colinde tara toata
Din hotar pana-n hotar,
Ca sa vada cum se poarta lupii (marii dregatori)
Cu noroadele-i blajine de supusi rumegatori.
Deci, trecand el intr-o seara la o margine de crang
Ca un biet magar natang,
Niste lupi, cum il vazura, se reped la el pe loc
Si-ntr-o clipa il insfaca, gramadindu-l la mijloc.
– Stati, miseilor! Ajunge, – ca va rup in dinti acusi!
(Striga leul, aparandu-si pielea cea adevarata.)
Astfel va purtati voi oare cu iubitii mei supusi?…
Lupii, cunoscandu-i glasul, indarat s-au tras pe data,
Si de frica se facura mici, ca niste catelusi.
– O, maria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat, –
Semanai asa de tare
C-un magar adevarat!…

06/08/22 00:09
A

Păcat că domnul Dan Popescu a transcris cu greșeli textul lui Alexandrescu: „nu e cum îl ști[i]”, „dacă vrei să fi[i]”.
Păcat și că, iată, de zece ani (din 2012) fabula hibașă stă aici fără ca cineva să fi observat hibele copistului.
Hilar e că un comentator felicită autorul (mort de mult).
Cultura asta... Păcătoasă...

09/08/22 11:18
George Carp

Da, este vorba de lipsa a doi ,,i”, din cauza grabei. DP nu este un ,,copist” stimate A, dovadă este acest articol remarcabil, de adevărat scriitor. ,,Hilar e că un comentator felicită autorul (mort de mult)”. Zău? Așa ai înțeles dumneata? Felicită autorul adică pe DP cel care a scris această scurtă și frumoasă recenzie! Asta face domnul Ștefan Pop, îl felicită pe DP! Ai înțeles? Nu pe Alexandrescu!

10/08/22 06:46
A

Domnule George Carp, Domnul stefan pop (sic) se referă strict la fabulă: „Super frumoasa FABULA si de o actualitate extraordinara”. Prin urmare, autorul felicitat este Grigore Alexandrescu.
În ce privește calitatea de „copist” (în sens deloc peiorativ – copiștii erau oameni învățați) pe care i-am atribuit-o Domnului Dan Popescu, da, cred că am greșit: e posibil ca Domnul Popescu să fi reprodus din memorie textul fabulei (astfel explicându-se scăparea celor doi „-i”; dacă copia, probabil, îi copia și pe dânșii).
Acuma, sigur, se poate greși din neatenție, din viteză, din slaba apăsare a tastei. Nu am comentat motivul (necunoscut mie), nici nu am scris că Domnul Popescu nu ar ști destulă ortografie. Doar am semnalat defectul. Oricine poate greși („dintre care, cel dintâi sunt eu”). Însă constat, și lucrul mi se pare grav, că lumea de azi nu mai e interesată de scrierea corectă. Cei în cauză (nu mă refer la Domnul Dan Popescu) se supără, iar alții, urgent, le iau apărarea. Greșeala nu trebuie observată. Greșeala e bine (bună) cum e.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5