BOUL ŞI VIŢELUL

Grigore Alexandrescu ne-a lăsat o hohotitoare imagine, „Boul şi viţelul”, unde, ca idee de forţă, prostul nesimţit ajuns în post mare, nu-şi mai recunoaşte rudele, parvenitismul său fiind clasic.
Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc,
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa d-a vieţei veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Căci cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie,
„Mă duc, zise-ndată, niţel fân să-i cer.”

Făr-a pierde vreme viţelul porneşte,
Ajunge la unchiul, cearcă a intra,
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte,
„Acum doarme,-zice-nu-l poci supăra.”

„Acum doarme? Ce fel! Pentru-ntâia dată
După prânz să doarmă, obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată,
Ast somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”

„Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală,
S-a schimbat boierul, nu e cum îl şti,
Trebuie înainte-i să mergi cu sfială,
Primit în casă dacă vrei să fi.

La o mojicie atât de mare,
Viţelul răspunde că va aştepta.
Dar unchiul se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit,
Căcă fără-ndoială nu putea a crede
Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi prea de dimineaţă,
Să găsească vreme la dânsul veni,
O slugă ce-afară îl vede că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

„Boierule-zice-aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
„Cine? A mea rudă? Mergi de-l dă pe scară,
N-am astfel de rude şi nici voi să-l ştiu.”

Specie a genului epic, care exprimă alegoric prin intermediul animalelor, plantelor, obiectelor neânsufleţite, acţiuni specifice oamenilor satirizând defectele acestora şi încheindu-se printr-o morală cu conţinut educativ, „Boul şi viţelul” ne aruncă într-un zâmbet trist. Boul apare portretizat moral, sugerând omul insensibil, norocos, comun, îngâmfat, trufaş, el se crede unic iar banii îi schimbă caracterul. Viţelul întruchipează omul modest, sărac, inocent, încrezător, optimist, răbdător. Modul de expunere care domină este naraţiunea, realizată într-un ritm alert, alături de dialog prin care textul primeşte un caracter de scenetă. Figura de stil dominantă este personificarea. Limbajul este viu, natural, apropiat de limba vorbită, iar versificaţia este o rimă încrucişată, măsura variabilă cu ritm iambic.
Boul este prostul placid ajutat de noroc, însă de o prostie totală, ingenuă, pentru că parvenitul are totuşi abilitatea de a nu-şi recunoaşte rudele sărace, această abilitate de speţă fiind câştigată automat, prin practica socială aşa cum se poartă în toată lumea. Boul este simbolul prin excelenţă al prostiei. Fabula este copleşită prin economia narativă şi un echilibru al compoziţiei rezultate din carcterul dramatic al discursului poetic.