Bravul năsăudean Nistor G. Dumitru ne-a părăsit prea devreme…

S-a născut la data de 22 august 1937 în oraşul Năsăud şi pleca dintre noi la 28 aug. 2010, după o fulgerătoare şi necruţătoare suferinţă. A absolvit la Năsăud, Liceul “George Coşbuc”, luându-l ca mentor pe binecunoscutul profesor năsăudean Octavean Ruleanu de la care prelua sfaturi înţelepte, idei îndrăzneţe, îndemnuri oportune... Şi-a continuat studiile la Institutul de Teatru “I. L Caragiale” Bucureşti, fiind angajat încă din timpul studiilor la Radiodifuziunea Română, ca redactor responsabil al centrului local de radio Năsăud, corespondent angajat al ziarului „Făclia” şi colaborator la Tribuna din Cluj, apoi la Contemporanul şi Scânteia (Bucureşti), etc., unde a lucrat până în anul 1970, când a fost transferat la Bistriţa unde a înfiinţat orchestra profesionistă „Bistriţa” a Consiliului Judeţean al Sindicatelor. Aici a lucrat 18 ani, timp în care a regizat numeroase spectacole artistice, cu actori şi interpreţi recunoscuţi la nivel de ţară: Florin Piersic, Dumitru Fărcaş, Jean Constantin, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ioan Conea, Petre Petruse, Maria Peter, Maria Butaciu, Petre Săbădeanu, Ioan Lazăr, Larion Todică, Pop Cornel (astăzi - profesor arhidiacon), Cornelia Ardelean, Valeria Peter Predescu, colaborând în acelaşi timp cu redactorul de Radio Cluj - Dumitru Vârtic, originar din acelaşi plai al Năsăudului. A regizat spectacole pentru turneele organizate de orchestra profesionistă „Bistriţa” în străinătate: URSS, Franţa, Italia, Ungaria ş.a. A colaborat la realizarea de spectacole artistice „De pe marea scenă pe micul ecran”, cu poetul naţional Adrian Păunescu, cu care a legat o prietenie pe viaţă şi care astăzi îi deplânge nedreapta dispariţie… A realizat emisiuni de televiziune cu Gheorghe Palcu, medicul Condurăţeanu, Dumitru Nicolae Nistor – secretar de stat. La nivelul judeţului a colaborat benefic cu prof. Dorel Cosma, cu Nicolae Gălăţan – directorul Centrului Judeţean de Cultură., cu maestrul coregraf Cornel Botoş, cu profesorul de muzică Ioan Lazăr, cu profesorul Sever Ursa, Virgil Lorinţiu ş.m.a. Colabora la realizarea Reuniunii corale „Iacob Mureşianu”, prezentând spectacole de gală şi alte festivaluri şi concursuri folclorice, uneori făcând parte din juriul acestora, alături de preşedintele Ioan Anuţă. În întreaga sa activitate de regizor al programelor artistice a valorificat cu mari sorţi de izbândă, patrimoniul valoros al folclorului năsăudean. Din anul 1992 şi-a înfiinţat o societate comercială de producţie S.C.ROTSIN în Năsăud, pe care a condus-o până în ultima clipă a vieţii. I-a plăcut să asigure locuri de muncă stabile şi corect plătite pentru angajaţii săi, i-a reuşit şi o finanţare Phare pe această linie, iar investiţia creştea maiestos sub blândele sale priviri, nuanţând noi speranţe pentru lumea afacerilor. Alături de admirabilii săi profesori Grigore Găzdac şi Octavean Ruleanu se numără printre membrii fondatori ai societăţii culturale Astra năsăudeană. A fost vicepreşedinte al Patronatului Naţional Român încă din anul 1998, iar împreună cu prof. Octavean Ruleanu a readus pe scena publicistică năsăudeană periodicul „Plaiuri năsăudene” (1990), până la nr. 11, de unde l-au preluat alţii, aducându-l până astăzi. I-a plăcut să se implice, să facă ceva bun pentru coorăşenii lui, fapt pentru care a şi candidat pentru funcţia de prim edil al oraşului său, ori a creat numeroase locuri de muncă prin privatizare. Şi-a iubit năsăudenii, evidenţiindu-i pe cei mai buni gospodari sau artişti talentaţi… A iubit şcoala care l-a format şi le-a pregătit temeinic pentru viaţă pe cele două fiice ale sale: Alina şi Dana, astăzi realizate profesional la un nivel de invidiat. Ca preşedinte al Comitetului de părinţi a militat mulţi ani atât pentru interesele elevilor din liceu, cât şi pentru cel al părinţilor interesaţi în procesul de educaţie. Gingăşia celor trei nepoţei – Tudor, Ioana şi Lelia i-au mai uşurat din suferinţa ultimelor clipe de viaţă, iar soţia şi ginerii i-au fost tot timpul alături, dar toate eforturile umane ale familiei, cu asistenţă medicală promptă asigurată la domiciliu, la spitalul orăşenesc, la Bucureşti sau la Roma au rămas zadarnice în faţa unei boli cinice şi incurabile. Nemângăiaţi în marea lor durere, la numai câteva zile de la împlinirea celor 73 de ani, l-au condus spre cele veşnice membrii familiei, prietenii şi sutele de cunoscuţi. Până şi cerul şi-a dăruit stropii săi de lacrimi în timp ce asistenţa cernită îşi trăia cu pioşenie mesajul desprins din priceasna „Bunul păstor”, cântată de aleasa cântecului bistriţean – Cornelia Ardelean, la căpătâiul celui dispărut. Zâmbetul său optimist, căldura sa sufletească şi exigenţa sa temperată au dispărut o dată cu el. Fie-i ţărâna uşoară şi aducerea aminte plăcută.

Prof. Ioan Seni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5