Ca un înger al Bisericii-părintele pelerin LUCIAN POP

Creştinii adevăraţi se consideră călători prin această lume în drumul spre patria cerească. Intre aceştia,cu adevărat îşi poate purta numele de pelerin vrednicul părinte din titlu, pe care credincioşii îl întâlnesc cel mai adesea la Biserica „Sf.Treime” ,alături de un alt preot de toată lauda,Ioan Suciu.

Ambii sunt de o mare înălţime spirituală,dar şi ca fizic (bătând spre doi metri),împreună adevăraţi brazi în toată Biserica,alcătuind un cuplu demn de toată admiraţia. La glasul puternic,bărbătesc al părintelui Ioan Suciu s-a asociat într-o duminică a anului trecut un altul,îngeresc, coborât parcă de dincolo de stele.-un preot venit de curând din Italia ,Adesea ,părinţii se completează polifonic,formând şi glasul al doilea, încât nu este concert pe lume –fie şi sub aspect muzical-să întreacă frumuseţea dumnezeiască a Sfintei Liturghii.Cuprinşi de dragostea de Dumnezeu,nu rareori cântă cu întreaga Biserică,purtaţi de valul dreptei credinţe,spre slava Celui Veşnic..

Am fost surprins să aflu că părintele Lucian păstorise opt ani şi la Şieu-Odorhei,loc unde am fost profesor două decenii şi de care mă leagă amintiri de neşters.. „Ei,ce preot deosebit au avut odorhenii!”-mi-am zis.”Cu lanţuri trebuiau să-l lege şi să nu-l piardă pe aşa om.”Cu lanţurile dragostei şi preţuirii,desigur…La ce bun să mai răscolim însă vechile răni ale truditului suflet?

Privind în urmă parcursul vieţii,(acel „curriculum vitae”,de care vorbeau latinii) aşa cum ne-a ajutat să o facem doamna preoteasă ELENA POP,dânşii ar putea spune precum o eroină a lui Ion Agârbiceanu :”… ce de drumuri bătute,maica mea !”

Intâi ,familia părintelui se stabilise la Borsec,unde porni să construiască un nou locaş de rugăciune pe un teren al parohiei,unde fusese pe vremuri o Biserică ce fusese aprinsă de slujitorii Mariei Tereza.Cu fervoare şi în multe rânduri îi chemase la Miercurea - Ciuc Ps.S S Ioan Selejan,,neuitatul şi bravul episcop al Harghitei şi Covasnei .S-au mutat totuşi, la Teiuş,ieşind dintr-o zonă unde nu le-a fost uşor niciodată,dar şi aici,izbucnind disputele cu grecio-catolicii(care au recurs la violenţe).li s-a amărât sufletul ca preoţi şi ca oameni.Au venit la Sieu-Odorhei,unde în opt ani au fost cam în acelaşi tip de război spiritual care sfâşie până azi Transilvania şi care încalcă brutal a zecea poruncă a

Decalogului.Este tragic atunci când această încălcare a poruncii dumnezeieşti o face o Biserică şi cum nu face nicio religie a pământului.

Numai bunul Dumnezeu ştie câte drumuri a făcut părintele Lucian între Odorhei şi Bretea, preaadesea cu lacrimi în ochi.A reuşit, totuşi performanţa de a realiza resfinţirea Bisericilor din aceste două localităţi,recurgând din plin la puţinele-i resurse. I s-a oferit să plece-n Sicilia şi aceasta a văzut-o ca pe o ieşire din purgatoriul vieţii noastre învolburate.

Doar pentru trei luni, ca să se întoarcă la Bistriţa.,unde slujeşte pe unde este nevoie şi mai adesea la „Sf.Treime”,precum aminteam. Peregrini şi rătăcitori suntem,dar omul află după furtuni prea multe un liman,fie cât de târziu. Iată că familia preacucernicului părinte nu l-a găsit încă.Cum lumea este în mişcare,sperăm că Protopopiatul Bistriţa, Ps.S.S Alexandru Vidican cu deosebire ,ca un suflet mare, va soluţiona şi acest caz.

O lacrimă ar vrea să iasă din ochii doamnei preotese,dar şi-o reprimă cu grabă , acuzând o lume învolburată ,dar şi blândeţea părintelui(apostolică-am completa noi - sfântă şi plăcută lui Dumnezeu ).

Cât suntem tineri,îndurăm mai uşor uraganele vieţii,dar multele furtuni obosesc până şi pe marinarii cei mai vajnici.Mângâiere ne este însă a şti sublima şi luminoasa învăţătură a Bisericii, că Dumnezeu este proniatorul a toate,că slujitorilor săi preaiubiţi „ şi perii capului nostru sunt număraţi”, şi că nicio frunză din nemărginitul codru nu se clatină fără ştirea Lui.El va pune un hotar zbuciumărilor ,peregrinărilor prin lumea aceasta tulburată,aducându-ne în portul liniştii,fiindcă toate au un liman.