Căile vieții și artei

Aflată la vârsta maturității creatoare, artista - scriitoare și pictoriță - , Victoria Fătu Nalațiu a publicat, în noiembrie 2021, volumul de poezii Cărările vieții, o carte mărturisitoare asupra concepției despre viață și artă a autoarei care se rostește prin versul scris despre sine și despre semeni. Intelectual cu o mare întindere culturală, Victoria Fătu-Nalațiu sugerează reflecții profunde asupra omului și civilizației în dezvoltare, recapitulând prin admirație cultura lumii vechi, începând cu tăblițele de la Tărtăria și venind până la structurile sofisticate ale contemporaneității. Autoarea se dorește un ghid al cititorului împins în labirintul care are ca țintă ascunsă frumosul căutat atât de artist cât și de semeni. Timpul creează trăiri febrile și bucurii nemăsurabile, dar, când se hrănește în singurătate și înstrăinare, deschide treptele de coborâri spre infern sau de înălțare spre paradis numai strigătul frumosului, a ascuns pe cărările nebănuite ale stelelor, poate izvodi și în sufletul artistului și îl poate salva, spune autoarea în scurtul text prefațator în care se adresează cititorului, apoi continuă Din acest trăiri, care a izbucnit în diferite perioade de visare, am încercat să selectez și se alcătuiesc această carte, grupând o cronologic în cinci capitole: Spiritul copilăriei, Iluzii șoptite, Chemările curcubeului, Pe drumul Golgotei și Furia timpului.”
Structural și ca problematic, volumul este o recapitulare a vieții pentru omul-artist care a străbătut bună parte din pașii hărăziți în această lume, iar pentru tineri poate fi o inițiere pe spinosul parcurs al practicării artelor și al trăirii vieții în vecinătatea lor. Fiecare capitol este pus în corespondență cu o etapă a vieții, bunăoară Spiritul copilăriei vorbește chiar despre descoperirea lumii de o ființă fragilă, un copil, aflat într-o continuă mirare la întâlnirea cu lumea apropiată. Mâinile mele nu le pot stăpâni,/ au început să măture stelele.../ ochii caută lumina dincolo de vedere.” sau,, misterele țarini/ trecând întunericul ochilor.../(mâinile) (...) copacii, ca niște înțelepți,/ nu se tem de strigătul vântului / de frigul de moarte, așteaptă tăcuți logodna soarelui.(cântecul neliniștii). Prima parte a volumului stă sub semnul versurilor atât de frumoase: Când tata semănat grâul,/ săruta în pumn țărâna, de-nfiora privirea zeilor!” Miracolul se petrece nu întru-un cadru bucolic, ci în unul, parcă de la începutul lumii când totul era mai précis conturat.
Secțiunea Iluzii șoptite se constituie sub semnul iubirii și visului vino, iubite,/ să înviorăm zile în rouă,/ să aprindem tăcerile! Spune autoarea despre primăvara vieții și a creației.,, Vino, iubite!/ se urcă muntele vieții / prin rodire!, continuă autoarea ca într-o serbare a lumii vechi dezlănțuite în jubilarea vieții cuprinse în mit și mister, în amăgire, admirația curcubeului, în beția iubirii și dansul hipnotic al fericirii vremelnice pentru care artiști înalță altare. În concepția Victoriei Fătu-Nalațiu, arta este șoapta unei iluzii, mai mult sugestie decât rostirea stihială.
Secțiunea Chemări ale curcubeului are motto Doar așteptările/ umplu lucrările de mister,/ le dă greutate și focul începuturilor”. Eul autoarei se concentrează asupra lumii artei, îndeosebi asupra picturii pe care o practică, și prezintă cu emoție gânduri, meditații, despre acest teritoriu al cunoașterii și creației.,,Artistul, trăind în lumea imaginară,/ produce mutații în gândire...(...) Artiștii,când se umplu de îndoieli,/ frământă căldura/ în florile de gheață/ (...) un alt spațiu spațiu al aventurii poetice/ înmugurește dincolo de hotarele Universului”. Artista sugerează în versuri prodigioasa viață artistică a Parisului, de asemenea, îi amintește pe misticul englez William Blake, pe Hokusai-cel nebun după desen, pe van Gogh (cum se mai încapă/ în hainele Câmpului,/ când păsări de pradă / vor sânge nu îngenuncheze/ lanul de grâu?!” Sunt de interes considerațiile autoarei despre arte și artiști care se prelungesc în secțiunea Pe drumul Golgotei, deschisă cu: Creația e un dar sălbatic,/ care trece prin durerile răstignirii./ cheia de seducție a creației este visul / care captează undele gândirii./ Centrul de atenție al autoarei se îndreaptă spre poezie, fără a fi didactică, cititorului îi sunt sugerate poetici ale istoriei creației literare.

Actul creației privește arta ca un parcurs al jertfei de sine, similar jertfei lui Iisus, și ar cere dăruire totală. creația e un dar sălbatic,/ care trece prin durerile răstignirii./ cheia de seducție a creației Este visul/ care captează undele gândirii, spune artista într-o asociere dihotomică, urmată de dezvăluirea concepției proprii asupra creației. Considerații asupra literaturii și plasticii sunt îmbrăcate în straiele reflecției estetice, exprimate nu în abstracțiuni, ci prin elemente asociative ale concretului. ,,celebritățile literelor/ cuprinse de nervozitate/ exasperare, halucinații,/ de demoniacele izbucniri din infern/ ascultă vocile tăcerii /(a început întâi Baudelaire, apoi Malraux, Valery și alții), arată Victoria Fătu-Nalațiu.
Sensibilitatea autoarei se oprește și asupra poeziei zilelor noastre pe care o așează polemic sub zodia ,,Bisericii Google”.
Artistul dublează lumea prin creația coborâtă în existență pe căile gândului, vector al idealului înalt. În poezia Apusul profunzimii este devoalată o zonă, probabil, a postmodernismului care se limitează la superficie, la fenomenologia lumii, nemaicoborând în elaborările anevoioase din alte epoci.,, artistul vremii se pierde / printre zările conexiunilor / și coboară cu repeziciune/ la Fântâna dorințelor/.../ artistul, la ceasul temut/ devine neastâmpărat,/.../ infinitul, mereu infidel,/ amăgește artiștii!/ spune autoarea concretizând aspecte ale creației. Ciclul se încheie cu poemul intitulat Strigătul, inspirat de vestitul tablou al artistului norvegian Munch, în care este redată trăirea propriu-zisă la admirarea lucrării.
Furia timpului este ciclul care încheie volumul tratând metaforic timpul concret al zilelor noastre, stările contradictorii furnizate de trăirea pandemiei, îngrăditoare a libertăților și îl tratează pe omul zilelor noastre ca pe o ființă care trebuie să se supună fără aș manifesta prea mult individualitatea.
Autoarea rămâne optimistă:,, Iubitule, eu mă amăgesc gândurile,/ care mă împiedică/ să ajung la tine!/ nu te mira!/ constelațiile mor / spre a învia./ așteaptă mă/ în împărăția visului!”
Artiștii sunt ,,Invingătorii uitați de timp” se spune în poezia de pe coperta a patra: ,, poeții pășesc dincolo de timp/ pe podiumul Speranței./ iubirea lor urcă din greu / spre seifele cerești,/ unde vor să reverse / comorile din sufletele lor!”
Cărările vieții incumbă experiența artistică de o viață a autoarei care rostește adevărul găsit, firele de aur, ale unei munci istovitoare. Poeta nu ține cu orice preț la scrierea conceptual-seacă, ci dă corporalitate textului, perceptibil în sugestive seve ale opulentei inspirații ușor perceptibile.
Carte este rară, exprimând în versuri o concepție despre artă, sedimentată de a lungul întregii vieți. Nu e puțin lucru!