Campanie de împădurire
Lun, 02/09/2009 - 12:28
Preocupate de protecţia mediului, autorităţile din Bistriţa Bârgăului vor organiza anul acesta mai multe acţiuni de împădurire, intenţia fiind realizarea a cel puţin zece hectare noi de pădure. Pe lângă personalul specializat, la plantarea puieţilor de conifere vor fi chemaţi şi elevii şcolilor generale de pe raza comunei, nefiind dispreţuit voluntariatul populaţiei. Astfel de campanii au avut loc şi în anii precedenţi, dar se pare că ristmul tăierilor este mult mai accelerat decât cel al replantărilor, fără a mai lua în calcul şi perioada de timp necesară creşterii şi dezvoltării unui nou trup de pădure.
Citiţi şi:
- APIA BN: Până în 31 martie, pot fi depuse cererile de sprijin pentru prima împădurire
- Împădurire de toamnă cu Tăşuleasa Social!
- Acţiuni de ecologizare şi de împădurire, la Şanţ! Primarul Marian Forogău: Ne-am implicat în proiectele şcolii şi ale ocolului silvic, pentru un mediu curat!
- Katharina HAROSA anunță finalizarea proiectului de împădurire a terenurilor agricole, finanțat prin PNRR
- Programul de împădurire, prin PNRR, prezentat la Bistriţa. Ministrul Tanczos Barna: Este un program atractiv din punct de vedere financiar!

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 10:16
La mulți ani doamnei profesor Rodica Drăguș, inspector școlar de educație fizică și sport! Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
În ceas aniversar, gândurile noastre de bine se îndreaptă spre părintele IOAN CLAPA, preot paroh la Feldru.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou