Cărţile învăţătoarei Gabriela Puşcaş şi a şcolarilor săi

Învăţătoarea Gabriela Puşcaş împreună cu micuţii ei discipoli închid ciclul şcolar primar cu o nouă antologie de poezie „Scările poeziei”, 111 pagini, 2009, care se adaugă titlurilor apărute anterior: „Aripi de lumină”, „Amprente”(2007) şi „Înţelepciunea Copiilor”(2008), toate la Editura Napoca-Star.

Fiecare apariţie a unui titlu m-a impresionat cum au reuşit cei douăzeci de elevi să-şi expună gândurile în poezii şi acrostihuri, când încă la multe şcoli din ţară sunt şcolari carea abia buchisesc şi scriu româneşte. Mă întreb ce minune se întâmplă aici? Care este rolul învăţătoarei? Dar al şcolarului? Răspunsul cred că îl găsim în munca cu har oră de oră, zi de zi, ani la rând. Dacă o să vizitezi sala de clasă, vei observa că ea însăşi este o poezie şi inspiră creaţia literară.

Cu ani în urmă, când mă ocupam cu alte munci, când mă apuca dorul de şcoală şi profesia de dascăl, mă furişam în liniştea sălii de clasă a învăţătoarei Gabriela Puşcaş şi şcolarilor ei aflaţi cu toţii demult acasă. Totul din jur te îndemna la studiul cărţii: ordine, disciplină, respect faţă de frumos, un adevărat laborator de instruire şi educaţie, în care se reflecta portretul unei pasiuni profesionale greu de găsit. Introspecţia îmi face trimitere la situaţia generaţiei mele după război când scriam cu argilă gri pe o tăbliţă neagră. Nu aveam caiete şi manuale.

Fiecare şcolar şi-a ales titlul poeziei sau acrostihului după inspiraţie şi trăirea clipei. Unele versificări au o mare încărcătură sufletească. În „Tablou Divin”, un şcolar scrie: „Norii plumburii se împletesc pe cer,/Sufletele se dechid de căldura inimii,/Trandafirul înflorit se aude în gânduri,/Şi îngerii cântă în cor cu Dumnezeu”. Uneori versurile realiste capătă tentă umoristică ca în „Vântul Şefiei”, „Şeful este niţel beat,/Zi şi noapte bea non-stop./Totdeauna este-n sat,/Stă la birt/Ca la birou”.

Copiii au crescut şi vor urma ciclul gimnazial, nu ştiu câţi vor mai scrie versuri. Apoi unii vor spune despre învăţătoarea lor asemenea poetului Dinu Virgil, Directorul Editurii Napoca Star, fost şcolar al Gabrielei, „Prinşi între roţile timpului, evadam deseori să aruncăm o ocheadă în ograda visului nostru pierdut, acolo unde ea, învăţătoarea, migălea copilăria cu o grijă aparte. Şi-am plecat mai departe, poate prea departe, însă ceva, rădăcina aceea a tot ce e bun, mai încarcă încă bateriile sufletului. Vreau înapoi băncuţa mea şi felia subţire de curată lumină, pofta de-a întoarce lucrurile cu faţa spre adevăr!”.

Dar, învăţătoarea Gabriela Puşcaş a rămas în continuare la aceeaşi catedră având în băncuţe un nou grup de curioşi şi de ce nu, pasionaţi ai versificării, ai poeziei. Aşa se face că apăru – ne spune magistra – „Cartea fără sfârşit”. „... pentru că maeştrii cuvintelor jucăuşe erau tare mititei şi abia învăţau să buchisească literele”, învăţătoarea a scris după dictare tot ce copii i-au spus. Aşa a aflat multe lucruri de la copii: că se poate vorbi cu purceluşul zburător plecat în alte lumi, că nu-i de fapt nici o criză, e doar o „criză crizată”, că tristeţea e un pământ negru cu care trebuie inventată o poezie, că hăinuţele au adormit pe scaune...

Se pare că şcolarii vor consfinţi fiecare clasă a ciclului primar pe care o parcurg cu o nouă carte de poezii. Cartea se naşte firesc aproape natural, deoarece învăţătoarea ştie să se copilărească, copilărindu-se, apropiind experienţa în formare cu experienţa consacrată.

Învăţătoarea Gabriela Puşcaş rămâne acelaşi model poetic pentru discipolii săi. Publică şi în 2010 un nou volum de poezii intitulat „Singurătăţi”. Cele 33 de poezii sunt împănate din loc în loc cu frumoase creaţii grafice ale graficienei Lucreţia Ruşti. De ce placheta este numită „Singurătăţi”? Răspunsul este dat de poetul-editor Dinu Virgil. „S-ar putea scrie, oare, poezie fără o autentică stare de singurătate? Când ceilalţi nu-ţi mai ajung la miez, tot ce rămâne e adevărul despre tine...”. Un alt poet, Ion Purcel o caracterizează pe Gabriela ca o „virtuală poetă a sincerităţii” a cărei versuri „izvorăsc, tainic şi sublim, dintr-un suflet însetat de frumos şi poezie”.

Ofilat Varvari