Cei 100 candidaţi la funcţia de director, programaţi la interviu şi analiza CV-ului

Luni a debutat cea de a doua etapă a concursului pentru funcţia de director, care se va desfăşura, la nivelul judeţului nostru, până în 28 octombrie.

Cei 101 candidaţi la șefiile grădinițelor, școlilor, liceelor, centrelor de educaţie incluzivă, cluburilor copiilor din Bistriţa-Năsăud, care au trecut proba scrisă, susţin zilele acestea, pe rând celelalte două probe. Analiza CV-ului se va face în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV. Interviul se va susține în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an. Durata probelor va fi de 30 de minute, conform criteriilor și punctajelor din metodologie. Toate probele sunt obligatorii și sunt monitorizate de observatorii desemnați de Ministerul Educației.

Cele două probe au fost planificate la Biblioteca ISJ BN, în sala de şedinţe a ISJ BN sau la CDI de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.

Iată programarea: http://www.isjbn.ro/upimg/Conc%20directori_grafic%20urmatoarele%20probe_13102016.PDF

Ca și la proba scrisă și la cea a CV-ului și la interviu punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Astfel, vor fi declarați „admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă, iar din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs trebuie să aibă un minim total de cel puțin 105 puncte.

Este declarat „promovat” la concurs, candidatul „admis” care a obținut cel mai mare punctaj total. În cazul egalității de punctaj, este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă și în această situație egalitatea se păstrează, pentru unitățile de învățământ cu filiera tehnologică, este declarat „promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocațională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unității de învățământ, iar pentru celelalte unități de învățământ este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă și în această situație egalitatea persistă, este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a CV-ului.

           

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5