CEI 9 ANI PRIMIŢI ÎN DAR DE CĂTRE LIVIU REBREANU

Liviu Rebreanu ( 27 noiembrie 1885 – 1 septembrie 1944) începe să scrie la „Jurnal”-ul său la vârsta de 42 de ani ( prima însemnare, 24 iunie 1927), convins fiind că „mâine- poimâine se şterge tot şi nu rămâne decât ce am scris”. Ca o „spovedanie de sine”, „Jurnalul”-ul este încărcat de evenimente, până în pre-ziua morţii celui care a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Teatrului Naţional, vicepreşedinte la Radio, membru al Academiei Române.
Aflat în vâltoarea evenimentelor publice, scriitorul avea să consemneze, printre altele, că „menirea omului (...) este să ducă singur o viaţă în fond solitară”.
La împlinirea vârstei de 50 de ani ( vârstă la care tatăl lui murise), Rebreanu declară că orice an trăit în plus este ca un dar pentru viaţa lui. Şi a ajuns până la 59, continuând firul vieţii familiei şi scriind romanele lui târzii – „Adam şi Eva”, „Jar”, „Amândoi”, „Gorila”, „Crăişorul”. Cifra „9” este considerată magică, încă din Antichitate, bucurându-se de o deosebită tăcere.