Centrul de Resurse și Referință în Autism ”Micul Prinț” din Bistrița este în pericol de-a se închide. Ce spune Ana Dragu?

Fondatoarea  Centrului de Resurse și Referință în Autism, jurnalista și scriitoarea Ana Dragu vorbește de câteva zile de faptul că noile modificări fiscale vor avea drept consecință închiderea Centrului ”Micul Prinț”. Ea a explicat că respectivul centrul nu o să poată funcționa fără cei 2% și fără sprijinul firmelor.Contactată telefonic ea a confirmat acest lucru: ”  Oricum era dificil să funcționăm de la o lună la alta. 90% dintre părinți nu o să-și mai permită să vină. Nu o să aibă cum să susțină terapia. Noi ofeream 7-8 programe de terapie gratuite, anual, de la logopedie, aquaterapie, călărie, terapie prin muzică până la evaluări. Toate acestea se întâmplau cu ajutorul părinților și a acestor formulare”.

Astăzi, Ana Dragu a venit pe pagina ei de socializare cu noi explicații asupra modului cum funcționează centrul și sistemul creat de ea: Vreau să vă mulțumesc din inimă pentru reacția masivă pe care ați avut-o la strigătul nostru de ajutor. Tututor: părinți ai copiilor cu autism, colegi, prieteni, foști colegi și actuali prieteni din presă, jurnaliști, oameni de afaceri, muzicieni, artiști vizuali, medici, consultanți, poeți.

Pentru că, știți, nu sunt omul care să strige după ajutor decât efectiv când mai are doi pași și cade la pământ.

Vreau să recapitulăm împreună câteva lucruri ca să se înțeleagă mai bine situația în care sunt azi părinții copiilor cu autism în particular, părinții copiilor cu dizabilități în general și, nu mai puțin important, părinții. Părinții copiilor din România. Care vor studia în România, vor merge la medici în România, vor construi afaceri în România, vor picta, cânta sau dansa în România, vor avea sau nu locuri de muncă în România, vor fi guvernați de politicieni români și vor depinde de serviciile sociale din România. Da, tu, cititorule și copiii tăi.

DESPRE REALITATE

Și copiii mei și copiii noștri. Nu mai e vorba, exclusiv, despre noi. 
Așadar, pe scurt. Statul NU decontează terapia copiilor autiști, nici terapia copiilor cu alte dizabilități și nici terapia copiilor cu tulburări emoționale în general. Ați văzut la știri că o decontează? Vă spun direct și asumat că a fost și este o minciună electorală pentru 80% din copii. Dacă există cazuri particulare de copii cu tulburări de dezvoltare care au beneficiat în ultimii ani de servicii psihologice decontate de CNAS, aceasta se datorează exclusiv unei conjuncturi sociale, demografice, relaționale, favorabile. 
Așadar, fără aceste servicii de sănătate mintală decontate de stat, părinții s-au împărțit din start în patru categorii:
1. Cei care își permit terapie de recuperare în privat.
2. Cei care NU își permit terapie de recuperare în privat.
3. Cei care aleargă zilnic și găsesc sponsori și susținători care, uzând de legislația în vigoare, susțin ONG-uri care oferă servicii specializate de recuperare.
4. Părinți care, în disperarea lor nemăsurată, au înființat ONG-uri pentru a salva cât mai mulți copii de la mila statului român. Băi, cuvântul STAT e predestinat!

DESPRE LUPTĂ

Nu mă voi referi la părinții din categoria 1, pentru că nu sunt și nu am fost niciodată în papucii lor. Nici la cei din categoria 2, pentru că au atâtea credințe iraționale încât nici măcar nu își dau seama ce li se întâmplă. Mă voi referi la părinții din categoria 4, care îi susțin pe cei din categoria 3 și, în limita fondurilor disponibile, pe cei din categoria 2. Desigur, îi susțin și pe cei din categoria 1, care au nevoie de serviciile oferite de părinții din categoria 4.

Această situație trenează de cel puțin 11 ani. Cu 10 ani în urmă eu personal și familia mea, mama mea, fiica mea, am trecut direct din categoria 2 în categoria 4 din disperare pură și idealism. Am decis că NOI vom fi cei care, inspirați de prieteni, dacă nu găsesc un drum, îl vor desena.
Drumul nostru avea, și încă are la capăt, un centru de recuperare unde părinții din toate categoriile enumerate mai sus găsesc oameni pregătiți și resurse specializate pentru a ajuta fiecare copil care le trece pragul să își atingă potențialul maxim. Pentru a ajuta fiecare părinte, plătitor de taxe la Statul Român, să ducă o viață decentă, la limita suportabilității. O viață în care speranța e vie, bine mersi, răsărind tot la câteva zile dintre capetele hâde ale realității. 
Însă, părinților din categoria 3, epuizați până la lacrimi, li se iau acum și sponsorii, firme, și susținătorii, oameni. Părinții din categoria 4 sunt reduși la tăcere și neputință. Părinților din categoria 2 li se distruge ultima speranță, iar părinților din caterogia 1 li se distrug furnizorii de servicii specializate. 
Tactica opresivă recomandată, dragii mei, este extincția: să îi obosești pe cei care latră, până renunță. Să îi lovești pe cei care speră până când sunt prea obosiți pentru a mai spera ceva, orice. Până când ajung să creadă că își merită soarta.
Vă mulțumesc că îmi redați speranța. Vă mulțumesc că nu ne lăsați singuri. Vă mulțumesc că îmi comunicați pe toate căile disponibile: suntem aici. NOI, nu ei.