Cerinţele actuale ale educaţiei intelectuale la vârsta preşcolară

Copilul se construieşte ca om prin netulburata îndrăzneală cuprinsă în primele sale confruntări cu necunoscutul, prin curiozitatea epistemică a primelor sale aventuri de cunoaştere, concentrare ăn repetatul: ce? de ce?, în înariparea imaginaţiei lipsite de cenzură.
Grădiniţa foloseşte în munca de educare a copiilor o serie de mijloace educative, ponderea principală având-o acelea ce corespund specificului psihologic al copilului, adică jocul şi învăţarea, primul predominând fără echivoc, al doilea fiind un atribut de neînlăturat, al primului.
În grădiniţă se realizează învăţarea spontană, dar şi cea dirijată, mai ales prin conţinutul activităţilor obligatorii, adică pe calea acelor modalităţi care anuntă şi pregătesc copilul pentru lecţia din şcoală, pentru trecerea treptată de la joc la activitatea şcolară.
Cu obiective diferite în funcţie de conţinutul lor, de grupa de vîrstă, activităţile dirijate reprezintă un ansamblu de căi care, armonizate cu logica dezvoltării proceselor de gândire, trebuie să asigure ceea ce rezumăm ca fiind proces al educaţiei intelectuale în grădiniţă.
Prin intermediul acestora, copilul capătă informaţii suficiente şi corecte despre mediul înconjurător, îşi formează, priceperea de a observa, capătă deprinderea de exprimare corectă, inţelege sensul noţiunii de mulţime, învaţă să opereze cu mulţimile în anumite condiţii care devin cerinţe ale modului de lucru. Înţelegerea se condiţionează de participarea activă a copilului în procesul cunoaşterii prin angajarea lui în descoperirea noului din universul necunoscutului, prin accentuarea elementelor de problematizare.
O cerinţă a realizării educaţiei intelectuale la vârsta preşcolară este aceea ca elementul de joc să rămână o dominantă a întregii activităţi din grădiniţă, chiar dacă sarcinile procesului instructiv devin din ce în ce mai complexe. Operaţiile gândirii, de pildă, pot fi la fel de bine dezvoltate într-un joc-exerciţiu, pe cât sunt de bine realizate într-o oră de aritmetică la micul şcolar din clasa I, cu priceperea că realizarea cadrului de joc este în mare măsură condiţionată de tactul şi măestria pedagogică a educatoarei.
Procesul instructiv din grădiniţă este, de asemenea, condiţionat de măsura în care, alături de alte cerinşe, se respectă şi aceea a valorificării experienţei personale a copilului. Rrădiniţa are datoria de a sistematiza, de a organiza, de a completa şi de a corecta informaţiile pe care le deţin copiii la începutul activităţii preşcolare organizate. În acest mod se realizează de timpuriu structură gândirii sistematice şi devine posibilă integrarea noilor cunoştinţe în sfera celor deţinute anterior de copil.
Modalităţile de intervenţie ale educatoarei în timpul diverselor forme de observare reprezintă şi ele condiţii de reuşită sau de insucces în procesul de instruire: mai exact, ne referim la formele de intervenţie verbală şi explicaţiile necesare, indispensabile dar accesibile la grupa mare, contraindicate la grupa mică.
Caracterul mai liber, mai puţin direcţionat al jocului la grupa mică favorizează dezvoltarea gândirii prin acţiune în timp ce, la grupa mare, acest efect se obţine prin formularea unor sarcini precise de către educatoare care să permită apropierea copilului de activitatea şcolară.

Prof. înv. preşcolar: Dumitrean Ana
Grădiniţa: Lunci I - Parva