CETĂŢENI DE ONOARE AI COMUNEI PRUNDU BÂRGĂULUI NĂSCUŢI ÎN LUNA DECEMBRIE

– BÂRGĂU,

75 DE ANI DE LA NAŞTERE

(1933-2005)

Traian Jacotă s-a născut la Prundu Bârgăului în 20 decembrie 1933 într-o familie prosperă, care s-a stabilit, în cele din urmă, la Bucureşti. Tatăl său a fost condamnat, politic, la ani grei de închisoare, unde a şi murit, iar mama, bolnavă, a rămas fără susţinere materială. Tânărul Jacotă începe o viaţă grea, devenind în 1946 copil de trupă iar apoi elev al Şcolii Regale de Marină din Constanţa, ambarcat pe bricul-şcoală "Mircea", ajungând după multe greutăţi, datorită calităţilor şi perseverenţei sale, să obţină licenţa şi brevetul pentru cariera navală, ca ofiţer mecanic.

Prin faptul că mama lui, plecând în vizită la rudele din Germania Federală, rămâne acolo, Traian Jacotă este debarcat şi trimis la munca de jos, după 17 ani de marinărie. În 1980 este trimis de securitate să-şi aducă mama înapoi, dar el nu s-a mai întors acasă, preferând exilul şi reuşind, cu greu, sa-şi întregească familia încă din tinereţe.

Traian Jacotă-Bârgău (după pseudonimul său literar), a scris, publicând în Germania, unde s-a stabilit, primele sale două volume de versuri: "Fata din geana mării" şi "Dincolo de albastru", întemeind revista Balada, cunoscută şi în Franţa, Olanda, Belgia şi SUA, în care au apărut articole şi informaţii despre Bârgăul natal, pentrub care avea o afecţiune profundă şi determinantă în întreaga sa activitate. Prin scrisul său adus elogii Bîrgăului, facându-l cunoscut peste hotare.

În poezia sa “Autobiografie, Traian Jacotă-Bârgău nu a uitat că: "Am intrat în viaţă,/ Prin poarta Bârgăului încălziă de lemne.../ Tânjind după căldura jarului de Bârgău", dar nici bargăuanii nu l-au uitat, acordându-i, în 2001, titlul de ,,Cetăţean de onoare al comunei Prundu Bârgăului".

Traian Jacota-Bargau a trecut la cele vesnice la 9 aprilie 2004, în Vinerea Seacă, dar numele său a rămas, în amintirea noastră. Ar fi împlinit, în 20 decembrie 75 de ani. 

Adrian Mănarcă (1943- )

Adrian Mănarcă s-a născut la 1 decembrie 1943 în comuna Poiana Sibiului, jud Sibiu, de unde erau bunicii şi unde părinţii săi, profesorul Liviu Mănarcă şi învăţătoarea Maria Mănarcă, erau refugiaţi dintr-un Ardeal vremelnic cedat. Fiu al unor cadre didactice de prestigiu, urmează cursurile la Şcoala Generală din Josenii Bârgăului, după care îşi continuă studiile la liceul din Bistriţa şi apoi la Cluj, unde urmează, în perioada anilor 1961-1966 cursuri universitare la Facultatea de filologie a Universităţii Babeş – Bolyai. După absolvirea facultăţii a lucrat ca profesor de şcoală generală, dar a intrat foarte repede în activitatea publicistică, activând la principalul ziar judeţean al vremii, Ecoul din Bistriţa, unde devine, mai întâi, redactor iar apoi redactor şef. Bogata sa activitate ziaristică intră pe un nou făgaş, la cotidianul Răsunetul, care devine în curând, cel mai ştiut ziar unde Adrian Mănarcă este membru fondator dar şi director al Casei de Presă şi Editura “Răsunetul" SA, până la pensionare.

În decursul întregii sale activităţi, bârgăuanul Adrian Mănarcă a ţinut aprinsă făclia cunoaşterii evenimentelor din ţară şi judeţ, a realizarii educaţiei cetăţeneşti şi în mod deosebit a dezvoltării culturii şi a perpetuării credinţei, datinilor şi tradiţiilor din minunatul nostru colţ de ţară. Ziarul Răsunetul, cotidian democrat independent al judeţului Bistriţa-Năsăud, cu un statut echidistant şi neangajat politic, a fost de la început, şi este în continuare, farul de veghe al deşteptării româneşti, întrezărite de Andrei Muresanu, dar şi câinele de pază al democraţiei actuale, în slujba cetăţenilor.

Pentru contribuţia sa la dezvoltarea Văii Bârgăului, la cunoaşterea şi popularizarea ei în judet, jurnalistul Adrian Mănarcă, a primit, la 10 iunii 2006, cu ocazia celei de a 35-a ediţii a Simpozionului Cultural al Văii Bârgăului, Titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Prundu Bârgăului, iar în toamna anului 2007, a fost onorat cu titlul similar şi de comuna Josenii Bârgăului.

Niculae Vrăsmaş

Comentarii

06/04/11 14:24
Vizitator Jacot...

Daca mai aveti articole cu Traian Jacota ( a fost bunicul meu) v-as ramane recunoscatoare daca mi-ati trimite pe adresa de mail.
Va multumesc pentru articolul prezent!

14/05/14 12:51
Bistriteanu

Adrian Manarca a fost un coleg deosebit in perioada 1957 - 1961 cand a urmat cursurile liceului Liviu Rebreanu din Bistrita. In prezent este animatorul si sufletul intalnirilor anuale si aniversare pentru fostii colegi de la liceul Liviu Rebreanu promotia 1961.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5