“Coborârea apelor”

E titlul unei frumoase poezii de Mihai Eminescu ce-mi vine adesea în minte: “Din munţi bătrâni şi din păduri măreţe/ Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,/ Deprind pe rând oceanica lor limbă/ Şi sunt în codri pustnici cântăreţe”.

Cât de limpezi şi frumoase sunt apele care curg-adesea năvalnic, în jocuri de lumină, curate, sănătoase, înviorătoare! Şi cât se tulbură apele stătute, căpătând miros de bâhlire, neoxigenate, pline de murdării”

Ele seamănă cu fierul plugului ce nu mai e folosit, cuprins de rugină, pe când fierul care ară capătă strălucire, scânteind în lumina sfântului soare.

Nu mai puţin noi, creştinii, trebuie să fim în lucrul cel bun al vieţii, privind atent în jurul nostru, unde mereu vom afla că trebuie ceva îndreptat, ajutat, repus la locul său. “Privegheaţi” – ni se spune de către Domnul IISUS – “fiindcă nu ştiţi ceasul”. Fie ca totdeauna să fim aflaţi la lucrul nostru, în ajutorul altora din lume sau cultivând grădina sufletului.