Coloniile albaneze din România

La Festivalul Interetnic ce s-a organizat la Bistriţa de către Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, comunitatea albaneză a surprins atât prin partea artistică, cât şi prin standurile cu carte, pe care le-a oferit gratuit spectatorilor. Liga Albanezilor din România, cu sprijinul Editurii Privirea şi a Guvernului, prezintă volumul istoric „Coloniile albaneze din România. România şi statul albanez (1912-1914)”. Studiul profesorului de istorie şi a muzeografului de la Complexul Muzeal Curtea Domnească, reflectă o perioadă scurtă, dar eroică din istoria albanezilor. Ediţia bilingvă, tradusă din limba albaneză de Marius Dobrescu, este un document care vorbeşte despre lupta şi activitatea patriotică desfăşurată de coloniile albaneze din România pentru independenţa ţării mamă. Patrioţii albanezi, deşi departe de patrie, trăind în libertate, luând pilda confraţilor, au luptat pentru renaşterea lor naţională şi au pregătit condiţiile pentru atingerea idealului de independenţă pentru eliberarea de sub stăpânirea străină. Se observă mâna specialistului în istorie, care creionează pe înţelesul tuturor rolul important pe care l-a avut România întru susţinerea identităţii albanezilor, care şi-au păstrat limba şi obiceiurile, ba mai mult, au deschis Academia Pedagogică pentru pregătirea viitorilor învăţători ai şcolilor din Albania. La baza studiului stau sute de documente ale Bibliotecii Naţionale ale Institutului şi Muzeului de Istorie, precum şi documente diplomatice ale Ministerului de Externe al României. Cartea scoate în evidenţă sprijinul acordat de România în momentul în care, la 5 noiembrie 1912, Ismail Qemali a sosit la Bucureşti, aici hotărându-se declararea independenţei Albaniei.

În capitolul I se vorbeşte despre coloniile albaneze din România şi mişcarea pentru independenţa ţării mame. Aflăm originea albaneză a domnitorului moldovean Vasile Lupu şi a familiei Ghica, Elena Ghica fiind un sprijin important prin scrierile ei atrăgând atenţia asupra renaşterii şi a dorinţei de libertate. Tinerii albanezi din Bucureşti au întemeiat, în 1881, filiala Societăţii de la Istambul, pentru carte în limba albaneză, iar mai apoi, în anul 1884, Societatea Drita. Apare, în 1887, prima publicaţie albaneză cu numele „Albanezul”, care va lupta pentru păstrarea identităţii culturale. Luptele crâncene de la sfârşitul anului 1911, când Italia a atacat Imperiul Otoman, ocupând Tripoli, duc la cererea de către Hasan Prishtina de a înceta politica anti-albaneză a turcilor. Marele istoric Nicolae Iorga scrie despre Marea Adunare a coloniilor albaneze, prilej cu care a fost întocmit primul document important în care a fost consemnată dorinţa cea mai aprinsă a patrioţilor albanezi din cele patru zări, de a fi liberi.

În capitolul al II-lea se vorbeşte despre tânărul stat albanez şi relaţiile româno-albaneze în perioada noiembrie 1912 – martie 1914, un prim act al prieteniei fiind consemnat în momentul în care Ismail Qemali trimite o scrisoare de mulţumire primului-ministru al României, Titu Maiorescu, căruia-i mulţumea pentru sprijinul acordat. Prinţul Wilhelm de Wied va primi Coroana Albaniei, fiind felicitat pentru acest lucru de către conducerea României. Încă de la primii paşi a înfruntat grave probleme economice şi sociale, însă în capitolul al III-lea aflăm că guvernarea prinţului de Wied a fost un prim pas spre libertatea deplină, aşa cum consemna şi regina Elisabeta a României într-un articol elogios despre nepotul ei, prinţul de Wied. Guvernul României a fost primul care şi-a trimis reprezentant diplomatic în Albania, fiind şi primul care a recunoscut tânărul stat albanez. Vin însă momentele în care Esat Paşa duce la eşecul guvernului, iar rebeliunea din 1913-1914, organizată de forţele naţionaliste, ca şi reacţia la originea germană a prinţului, îl fac pe acesta să părăsească ţara, nu înainte de a face o declaraţie poporului, în care spune poporului că a acceptat tronul cu toată deschiderea, crezând în idealul libertăţii, însă, deşi e gata să-şi servească mereu ţara, speră că vor veni vremuri mai bune în care va fi susţinut în demersurile sale. Un rol important l-a avut în relaţiile noastre şi diplomatul român Mihail Sturza. O dată cu izbucnirea Primului Război Mondial, când Albania şi-a dat şi ea contribuţia la măcel, situaţia se va schimba.

Cartea ne arată că România este un prieten profund al poporului albanez, pe care îl susţine cu tărie. Am dovedit acest fapt de-a lungul istoriei.