Condeieri năsăudeni în ospeţie la Biblioteca Judeţeană Lucian Blaga din Alba Iulia

Zilele trecute s-a petrecut un fapt mai puţin întâlnit. Zic mai puţin întâlnit pentru că de regulă la asemenea întruniri se adună cei ai locului, fie la aniversări, fie la prezentarea unor noi apariţii editoriale. De data asta, în mijlocul celor prezenţi, scriitori, oameni de cultură, personalităţi reprezentative ale spiritualităţii judeţene, s-au aflat oameni cu pasiune şi dăruire pentru toate cele ale spiritualităţii Ţării Năsăudului, ţară încărcată de istorie şi cultură, dar mai cu seamă de trăire şi simţire românească cum poate doar Blajul a avut şi mai are în devenirea noastră. Oamenii acestor locuri simt şi trăiesc, cum nu mulţi alţii, apartenenţa la pământurile lor, faţă de ele având datorii şi responsabilităţi cu care ai lor vin din neam în neam, din adânc de istorie. Ei ştiu şi simt că trebuie să-şi slujească oamenii şi locurile de acasă şi-ntr-acest scop nobil trudesc cu toată puterea şi priceperea fiinţei lor. Şi-o fac asta, parafrazând pe Mihail Sadoveanu, nu pentru că trebuie ori că li se plăteşte, ci pentru că au un prisos de dăruire în ei, în prea plinul lăuntrului lor înflăcărat.

Să revenim însă la manifestarea noastră, în care soţii Lucreţia şi Ioan Mititean şi-au prezentat volumele colective, O şcoală după un sfert de veac, ca şi cel elaborat în colaborare cu Floarea Pleş, Arta meseriaşilor năsăudeni.

O şcoală stăpânită adânc de simţul datoriei, arăta Doamna Mititean, dar şi de cel al căutărilor psiho-pedagogice permanente, pentru ridicarea la rang de virtute a măiestriei didactice, ochiul cel pururi privitor în afara şi înăuntrul fiinţei lor de dascăli întru observare şi prospectare, spre mai bine, mai frumos, mai eficient. Cu câtă căldură îşi prezenta ea, autoarea, zbaterile, dar şi izbânzile din munca cu copiii, în ciuda opreliştilor şi meschinăriilor de tot felul, a barierelor puse în calea eforturilor sale. Oare de ce şi în folosul cui? Qui prodest? ar fi zis latinul la vremea lui.

Simţeam elanul de care Doamna Mititean era cuprinsă la vremea ei, simţeam trăirea cea adevărată a unui om închinată dăscăliei. Simţeam că Doamna aceasta n-a făcut, vorba lui Pavel Dan, lecţii cruţându-se, că încerca să dăruiască tot ce se cuvenea celor mici şi înainte de toate înţelepciune, cuminţenie, bunătate, omenie, ca ei să crească sănătoşi moral. Ce preocupări! Mai sunt ele oare astăzi valabile? Când imbecilitatea şi impostura sunt cultivate cu atâta nonşalanţă şi impertinenţă, ajunse aproape la limita suportabilităţii!

Ca să nu piară valorile neamului, fie ele de mai largă sau mai restrânsă cuprindere, celălalt volum atât de masiv şi cuprinzător, cu peste două sute de portrete ale meseriaşilor locului în cuvinte şi imagini, scoate în evidenţă măiestria lucrătorilor în felurite domenii, măiestrie cu care mulţi dintre ei au realizat adevărate opere de artă, chiar dacă nu acesta le-a fost scopul primordial. Şi aşa, cartea lasă moştenire urmaşilor nume de ieri şi de azi, vestite cândva în lumea satelor şi oraşelor năsăudene, nume sortite prea devreme şi prea lesne uitării. Sunt înşirate astfel, cu multă căldură, nume de tâmplari, dulgheri, fierari, clopari, curelari, croitori, pantofari, ceasornicari, ceaprăzari, inelari, cazangii şi de câte altele de acest fel din ultima sută de ani, fiecăruia creionându-i chipul potrivit cu priceperea şi iscusinţa dovedite la vremea lui. În aşa fel ca lumea să nu-i uite!

Muncă multă şi din partea autorilor, de cercetare în teren, de documentare, de ordonare şi redactare a materialului într-o formă atrăgătoare, la îndemâna oricui şi a tuturor, fapt subliniat de altminteri şi de Doamna Felicia Colda din cadrul Bibliotecii, de scriitorul Ioan Popa şi de mânuitoarea de condei şi slovă, Veronica Oşorheian, cu rădăcini pe plaiurile năsăudene.

Mâini aspre, mâini chinuite, mâini noduroase, mâini harnice, mâini muncite şi bătucite, vouă, făuritoarelor de bunuri şi de frumos, vi se închină cu recunoştinţă şi plecăciune aceste pagini minunate de către autori, spre cuvenita laudă şi înaltă cinstire a lor! Şi a voastră!

Manifestarea s-a încheiat cu un recital de poezie. Domnul Ioan Popa, după ce conturează personalităţile poeteselor Veronica Oşorheian şi Felicia Colda, citeşte versuri din volumele lor, recent apărute, Fata Pădurii şi Risipiri, ca în finalul intervenţiei sale să semnaleze apariţia romanului Un om din Est al lui Ioan Groşan şi cartea de istorie literară şi evocări, Ferestrele Blajului, a lui Vistian Goia. La rândul ei, Doamna Felicia Colda aduce în faţa auditorului câteva versuri ale poetului năsăudean Vasile Dâncu, din Runcu Salvei, înmănuncheate în volumul Slove rurale. Versuri calde, versuri meşteşugite, în ton cu sufletele gingaşe şi pline de sensibilitate ale autorilor.

Atmosferă caldă, prietenească, aşa cum ştie de altfel s-o facă românul totdeauna, în cazul de faţă, asta făcând-o Doamnele din lăuntrul Bibliotecii. Bravo şi multă laudă!

Bravo şi vouă, şi sincere mulţumiri pentru osteneală, iubiţi soli ai scrisului năsăudean!

Ioan Popa