Constantin Rîpă, personajul unei cărţi semnată de Adrian Ţion. Poetul muizician, sărbătorit la Bistriţa
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Editura Charmides, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură, au organizat o întâlnire care a avut în prim plan sărbătorirea în al 80-lea an de viaţă a prof. universitar Constantin Rîpă de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, muzicolog, compozitor, fondatorul şi dirijorul corului Antifonia.
Evenimentul a constat în lansarea volumelor Constantin Rîpă – muzicianul şi poezia, scris de poetul şi criticul Adrian Ţion, apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă şi a volumului de versuri Fiindu-ţi aproape – Pezii, apărut la Editura Charmides sub semnătura lui Constantin Rîpă.
Evenimentul a fost deschis de managerul CJC Gavril Ţărmure, care a prezentat în linii mari colaborarea pe care instituţia pe care o are, dar şi Societatea de Concerte, a avut-o de-a lungul timpului cu una din cele mai fascinante personalităţi culturale – Constantin Rîpă, pus în slujba muzicii la nivelul cel mai expresiv.
Despre volumele lansate, directorul publicaţiei Mişcarea literară – Olimpiu Nuşfelean, spune că surprind muzicianul şi poetul, Constantin Rîpă confundându-se 50 de ani cu Academia de muzică din Cluj, dar că în acelaşi timp este autorul a 10 cărţi de versuri şi a două cărţi de proză, dar şi a unor cărţi de specialitate.
Prezent la Bistriţa, universitarul Ovidiu Pecican, a spus despre maestrul Constantin Rîpă că este un exemplu de coerenţă, consistenţă creatoare şi originalitate. Despre cartea lui Adrian Ţion spune că este o analiză remarcabilă, fiind primul exeget coerent al personalităţii muzicale şi poetice a lui Rîpă şi că avem nevoie de asemenea exemple. Constantin Rîpă a vorbit despre sincretismul artistic dintre poezie şi muzică care merg împreună, fiind amândouă limbaje ale omului.
Autorul cărţii dedicate lui Constanti Rîpă, Adrian Ţion, spune că poetul jonglează cu termeni filozofici, având o poezie vitalistă, impulsul creator căutându-se expresia nu doar în muzică, ci şi în poezie. Dialogul dintre autor şi personaj este unul care surprinde întru totul fiind ca o oglindă a vieţii unui om care este un adevărat exemplu în rândul intelectualilor Transilvaniei, Constantin Rîpă, Adrian Ţion ştiind să parcurgă nu doar toate etapele creaţiei acestuia, ci şi prin prezenţa a 80 de poeme a ceea ce poetul ne-a dăruit prin condeiul său, ca o bucurie a stărilor creatoare.
A fost o întâlnire la care au participat scriitorii bistriţeni, care au avut posibilitatea de a dialoga cu cei doi invitaţi pe tema muzicii şi literaturii.
Adaugă comentariu nou