Cripta lui Làjos Bethlen (Chiraleș, Romania) – un punct de vedere geologic

Rezumat

Cripta contelui Làjos Bethlen din Chiraleș (România) a fost săpată între 1815 și 1818 într-o zonă stâncoasă de pe proprietatea sa, cu scopul de a servi ca mormânt pentru sine și soția sa. În prezent, cripta este afectată de diverse procese de eroziune naturală și vandalism. S-a efectuat o cartare de detaliu a criptei, împreună cu construcția de profile sedimentologice și colectarea de probe în scop litologic, paleontologic și mineralogic. Probele au fost luate din zone discrete ale pereților, fiind studiate prin metode ca: difracția de raze X sau microscopie optică și electronică. Asamblul criptei însumează 40 m lungime, având două intrări, ce deschid două tunele, 15, respective 13 m, ce conectează încăperea centrală, decorate cu basorelief-uri.Această camera conectează și cripta propriu zisă de restul ansamblului. Cavitatea a fost săpată în depozite sarmațiene târzii (Miocen mediu), reprezentate de nisipuri slab cimentate, argile nisipoase și sedimente siltice, cu claste de tip rip-up cazionale, depozitate într-un facies de canal deltaic. Resturile fosile identificate sunt constituite din foraminifere remaniate, probabil de varstă Badenian și fragmente de lemn limonitizat. Mineralele secundare identificate de-a lungul galeriei sunt cruste de goethit și gips (atât crustă, cât și cristale), alături de mirabilit și thenardit, în nișa exterioară și in proximitatea intrării.   

Introducere și context istoric: cum a fost și ce a mai rămas

Se știe că există un număr mare de cavități artificiale în depozitele continentale și deltaice Oligocen superior – Miocen din NV Transilvaniei. Ele reprezintă în mare parte adăposturi miniere, pivnițe de depozitare sau chiar presupuse ascunzători (Kádár, 1901), cu vârste estimate a varia de la Evul Mediu timpuriu – târziu până la perioada comunistă. Dintre aceste obiective care se desfășoară în 3 județe și care nu au primit prea multă atenție din punct de vedere speologic, se remarcă ca sit bine documentat istoric, cripta lui Lájos Bethlen din Chiraleș (maghiară: Kerlés), situată în județul Bistrița-Năsăud. În prezent această cavitate artificială este singurul vestigiu rămas dintr-un domeniu cunoscut anterior, cu un mic castel și grădină (Pataky, 1847; Makkai, 1941). O simplă căutare pe internet dă un număr destul de mare de indicii privind vizitele turistice în criptă, situată convenabil pe marginea drumului județean 151 (47° 5' 27.546" N, 24° 18' 51.5514" E). Multe dintre acestea afirmă și starea sa proastă de conservare. Din cunoștințele noastre, până acum nu s-a făcut nici o investigație speologică sau geologică pe acest amplasament. Prin urmare, am decis sa documentăm cavitatea prin mijloacele de care dispunem: am cartat cavitatea în detaliu, am completat profile sedimentologice și am prelevat probe pentru analize paleontologice și mineralogice. Această lucrare prezintă rezulatele investigațiilor noastre. 

                Contele Lájos Bethlen (1782 – 1867) a preluat propritatea din Chiraleș în 1803 (Nagyajtai Kovács, 1861), apoi a început construirea castelului, unde s-a stabilit cu soția sa Klára până în 1810, conform autobiografiei sale (Makkai, 1941). Cripta din mica zonă stâncoasă, îndreptată spre râul Șieu a fost săpată între anii 1815 – 1818: „… a săpat un tunel de treizeci și doi de öl și în adâncul lui mi-am terminat cripta, cu cele trei statui de Parcae, cu mare pricepere, cu un sculptor străin, în doi ani și jumătate. Aceasta criptă ascunde acum rămășițele celei mai bune și mai sfinte femei – draga mea parteneră de credință Contesa Klára Bethlen – care a murit în 1839, la 30 octombrie, la vârsta de patruzeci și nouă de ani.” (Makkai, 1941).  

                După ce a fost eliberat din închisoare în 1826, Bethlen a continuat să lucreze la proprietate până în 1848, când o mare pare din aceasta a fost deteriorate în timpul revoluției (Kőváry, 1853; Hegyesy, 1917; Bíró, 1943); în afară de desene vechi și câteva fotografii, se cunosc foarte puține, deoarece planurile clădirii au fost și ele distruse în timpul jafurilor (Zador și Rados, 1943). După aceea, Bethlen și-a petrecut ultimii ani de viață încercând să repare daunele. A murit la 16 martie 1867, la vârsta de 85 de ani și a fost înmormântat în cripta sa (Lukinich, 1927). Un articol, scris la 13 ani de la moartea sa, documentează starea proprietății, pe atunci locuită de fiica sa Klára, și oferă o descriere a criptei: „La cotul tunelului, o ușă ruginită scârțâie […] La mijlocul cavității, două plăci de pe perete arată cine doarme înăuntru: contele Lájos Bethlen, creatorul grădinii și al criptei, împreună cu soția sa iubitoare: contesa Klára Bethlen. Pe partea contelui adormit, călătorul citește dintr-o lespede de piatră înclinată: „Pax vobi” iar pe partea contesei, moartea se uită […] O nișă mare este tăiată în lateralul scobiturii cu o grupare de statui mitologice: trei Parcae sculptate în proporții supradimensionate[…]. Coridorul care urcă de la cealaltă ieșire a criptei duce la versant de unde se poate coborî pe o potecă îngustă” (Ödön, 1880). De-a lungul anilor, mulți vizitatori ai castelului și parcului și-au scris numele în stânca de pe faleza de la intrare și au existat mai multe versuri de poezii sculptate în stâncă, acum afectate în diferite grade de intemperii și vandalism.
                Până în 1898, monografia regiunii - cunoscută atunci sub numele de comitatul Szolnok-Doboka - are o ultimă mențiune despre moștenitorii proprietății (Kádár, 1901); castelul nu a mai fost locuit după 1900. Cripta care conținea rămășițele contelui și ale soției sale a fost apoi profanată în timpul Primului Război Mondial (Bordás, 2011), în timp ce castelul, încă existent într-o stare precară în 1943 (Zador și Rados, 1943) a fost complet demolat după al Doilea Război Mondial, odată cu instalarea regimului comunist. În prezent, deși cripta este relativ bine cunoscută și frecvent vizitată, se află într-o stare de conservare foarte proastă.

Cartarea și descrierea cavității

            Situația generală a intrărilor în criptă și a nișei este prezentată în figura 2a, iar cartarea criptei lui L. Bethlen este prezentată în figura 2b. Pe baza cartării nostre, ansamblul criptei are o lungime de 40 m, inclusiv camera mormântului - ceva mai scurtă decât treizeci și doi de öl transilvăneni, care ar măsura cca. 60 m (1 öl transilvănean = 1.866 m - Bogdán, 1990). Presupunând că referințele noastre pentru măsurătorile lungimii din epoca respectivă sunt corecte, putem deduce doar că estimarea lui Bethlen a fost exagerată. Nișa goală dintre cele două intrări , adâncă de 2,5 m, se spune că ar fi fost decorată inițial ca un adăpost al unui pustnic. Tunelul care pleacă de la intrarea principală, inferioară (2,4 x 2,4 m) are o lungime de 15 m și are o secțiune transversală aproximativ semicirculară, cu crestături pe laterale corespunzătoare intercalațiilor de argilă cu rezistență mai mică la săpare, și posibil și afectate de eroziunile ulterioare. Acest tunel deschide, după o cotitură de 90º spre NV, la o cameră eliptică centrală, de 6,2 m lungime și 5 m lățime, cu un tavan mai înalt (4 m) săpat de-a lungul unei fețe de strat mai rezistente, din cadrul straturilor masive de nisip. Tavanul a fost în formă de cupolă, dar întâlnirea mai multor fisuri paralele orientate SE-NV, aproape paralele cu cele de la suprafaţă, poate să fi determinat forma neregulată a laturii sale de vest . Rocile instabile căzute de-a lungul direcției acestor fisuri au fost probabil îndepărtate în timpul etapei de săpătură. Singurele urme de artă rămase din lucrarea inițială se întâlnesc în această parte a cavității, și anume sculpturile în basorelief care înconjoară intrarea în camera mormântului: se poate recunoaște o siluetă înaripată, așezată care ține o clepsidră și o coasă (Secerătorul/ Moartea cu coasa) în stânga intrării bufnița în vârf, câteva ramuri și frunze și câteva unelte. Genunchiul drept al statuii a fost deteriorat și prezintă urme de mortar de la o tentativă nereușită de restaurare. Vizavi de intrarea mormântului se află o nișă lată de 2,3 m săpată pentru cele trei statui Parcae. Camera de mormânt goală (3,8 x 2,3 m), care probabil era închisă (Bordás, 2011), conține două săpături dreptunghiulare, de 0,62 m și 0,4 m adâncime: cea din stânga, unde a fost depusă Klára Bethlen, era despărțită de un perete de cărămidă care acum este parțial spart . Cel din dreapta descoperă 4 straturi centimetrice de argilă cu diverse cruste de gips depuse la suprafață. Un astfel de strat mai puțin rezistent apare și în tavanul camerei joase și a fost parțial îndepărtat în timpul săpăturii inițiale a cavității. O tăietură trapezoidală de 2 x 2 m în peretele de SV al camerei centrale (marcând probabil un toc de ușă) marchează legătura cu un tunel mai mic, curbat aproape simetric față de primul. Acest tunel, lung de 13 m, urcă pe unghiul stratificației și are o secțiune transversală ogivală până la a doua intrare (2,6 m înălțime și 2,1 m lățime), unde tavanul este plat, săpat de-a lungul unui alt plan de stratificație. Cea de-a doua intrare duce la o margine îngustă pe faleză, la 3 m deasupra nivelului drumului, în trecut fiind amplasată aici o balustradă pentru a coborî după vizită (Ödön, 1880).

Mulțumiri

Mulțumim lui T. Săsărman din Chiraleș – unul dintre puținii oameni care încearcă să salveze cripta lui L. Bethlen de vandalism și degradare – pentru informațiile neprețuite în timpul acestei lucrări. De asemenea, multumim lui A. Muresan care a ajutat cu figura 1, precum si membrilor familiei Valea pentru sprijinul acordat in timpul muncii de teren. S.-A. Kövecsi recunoaște proiectul POCU/993/5/13 „Dezvoltarea a 1837 de abilități de cercetare avansată și aplicată în logica STEAM+ Health” pentru sprijin financiar.

Preluat si trtadus in romana din: Volumul Congresului al 4-lea de Speologie în cavități artificiale Hypogea 2023 – Genoa (Italia)

***

Fig. 1

a – Locația localității Chiraleș;

b– Desenul castelului și grădinii lui L. Bethlen, cu vedere asupra cristei Kőváry (1853).

Fig. 2 a – Faleza de pe drumul județean 151, cu intrăriile în criptă(photo C. Valea); b – harta criptei lui L. Bethlen, cu principalele caracteristici specifice și locațiile probelor (puncte galbene) (drawing C. Valea).