Criza economică şi jongleria politică

Odată ce omul a trecut, de-a lungul evoluţiei sale de la bâta cu care îşi procura hrana la maşina industrială, în viaţa acestuia au intrat tot felul ce crize, îndeosebi economice, care i-au bulversat viaţa, prima de acest fel fiind aceea din anul 1825 din Anglia, urmând cele din 1900, 1901, 1903, 1907, 1920-1921, 1929-1933, 1937-1938, 1948-1949, 1957-1958, 1973, 1997 şi altele mai puţin importante. Cea mai violentă din istoria omenirii a fost criza economică din 1929-1933, care a măturat, la propriu, economia aproape a întregii lumi, producţia industrială reducându-se cu 44%, numărul şomerilor depăşind 30 de milioane. În România, producţia de cărbune a scăzut cu 50%, fiind cea mai afectată, urmată de industria metalurgică cu 44%. Doar industria petrolului continuându-şi creşterea, pentru compensarea pierderilor din reducerea preţului prin sporirea extracţiei, o măsură extrem de păgubitoare, dezastruoasă pentru rezervele de ţiţei cu bătaie lungă în economia ţării. Numai în America, de unde s-a declanşat teribila criză economică şi financiară, în trei ani (1930-1933) au dat faliment peste 850 de mii de întreprinderi, iar în Germania naţional-socialistă 489 de mii, în general întreprinderi mici şi mijlocii. Istoria mai consemnează, nu întâmplător, marea criză financiară a anului 1997 din Asia de Est – Japonia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Hong-Kong, criza care a paralizat aproape întreaga activitate economico-financiară, Japonia fiind ţara care a salvat respectiva zonă, dar şi lumea întreagă de consecinţele ei devastatoare, restabilind echilibrul economic şi financiar. Chiar şi azi, în plină criză economică globală, aceeaşi ţară pompează tot în Asia de Est peste 17 miliarde de dolari pentru contracararea efectelor acesteia.

Criza economică globală, declanşată în prezent de America, la fel ca aproape toate din istoria modernă a omenirii, din care aceasta nu a învăţat nimic, scoate la bătaie azi două entităţi economice şi politice ale lumii moderne – SUA şi UE, viitoarea SUE. Vom vedea ce se va întâmpla în perioada care urmează în sferele de influenţă ale celor doi coloşi care, încă, domină lumea. Până atunci însă, să încercăm să vedem la noi, cei neînsemnaţi, influenţele nefaste ale acestei crize, deşi nu se simt prea mult încă în viaţa noastră, politicienii o folosesc într-un mod las, ipocrit pentru a-şi încălca promisiunile din campania electorală privind creşterea economică şi protecţia socială, promisiuni de care s-a ales praful. În mod sigur, actuala criză economică va afecta şi ţara noastră, că de aceea este o criză economică mondială, dar depinde de modul cum este ea percepută şi de măsurile economice şi politice luate pentru contracararea efectelor economice ale acesteia, măsuri care până în prezent nu sunt prea convingătoare.

Noul Guvern, care va avea numai necazuri prin manifestarea fenomenului de criză, a născut un buget 2009 care bagă populaţia ţării în întuneric, fiind unul care duce a curbă de sacrificiu. Imediat după ce proiectul de buget va fi aprobat de Parlament, se va trece la împărţirea ciolanului în teritoriu. Să vezi bătaie! Vor uita de soarta IMM-urilor, care au dus economia ţării în spate, vor uita încă patru ani de aducerea la suprafaţă a economiei subterane, măsură care trebuia să fie o prioritate, şi care reprezintă peste 30% din economia ţării, în schimb şi-au propus să treacă la reducerea cheltuielilor bugetare, uriaşe în ultimii patru ani, ceea nu este un lucru rău. S-ar putea trece însă, în prima fază, la măsuri din curtea Guvernului: revenirea Ministerului Economiei la vechiul Minister al Economiei şi Finanţelor, amândouă mergând prost: retragerea cadoului oferit Elenei Udrea de preşedintele Băsescu, acel minister al Turismului, care vrea să doteze tot poporul cu „tichete de vacanţă”, la sărăcia actuală a bugetului ţării trebuind să le înlocuiască cu „tichete de consolare”; restructurarea drastică a tot felul de Agenţii guvernamentale – lipitori şi a numărului de secretari de stat care nu fac nimic, doar trafic de influenţă. Guvernul s-ar putea gândi şi la restructurarea acelor AGA care seacă de bani lada ţării de 19 ani încoace, transformându-le în consilii de administraţie, ca în unităţile economice productive private, fără acele indemnizaţii absurde, indecente, fără muncă, în condiţiile în care unităţile economice ale statului aduc ţării cele mai mari pierderi, instituindu-se un control din partea statului precum în sectorul privat, măsuri care să fie rodul unui consens politic între cele două mari partide ale alianţei, care să vizeze salvarea ţării de la un dezastru economic.

Dar cum să mai crezi în cuvântul unui prim-ministru care una spune şi alta fumează, amintind doar ceea ce anunţa cu emfază la sfârşitul lunii ianuarie în privinţa reducerii cu 20% a personalului din ministere, în cele din urmă răzgândindu-se, în cârdăşie cu liderii sindicali naţionali, care nu reprezintă pe nimeni, doar pe ei înşişi, sindicatele existând pe hârtie, cu care s-a înţeles pentru a opune rezistenţă, spălându-i astfel onoarea, aceasta şi din perspectiva ca măsură, salutată de altfel de către popor, la presiunea reală a societăţii civile riscă să se extindă la toate nivelele, până la comună, situaţie în care se punea întrebarea firească: ce dracului facem cu oamenii noştri care au pus umărul şi banii a campania electorală din teritoriu, cărora le-am promis funcţii prin care să-şi recupereze cheltuielile, cu dobânzi aferente crizei mondiale, care a venit să ne strice socotelile?

Din păcate, Mircea Geoană este fratele politic geamăn al lui Emil Boc, cu aceleaşi apucături, iar cu asemenea lideri politici România va fi prima ţară din acest colţ de Balcani devastată de efectele crizei economice mondiale. Nici măcar acele grupări din PE-popular şi socialist neputând-o salva, în condiţiile în care tizii lor politici de aici sunt preocupaţi în împărţirea ţării pe criterii politice, de partid, şi nu de eficienţă economică.