Cu dragoste despre copilărie, vânători și vânătoare. Mai ții minte, suflete?
Clubul CoșBook al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a găzduit marți, 19 martie, o seară memorabilă de evocare și inițiere în tainele subtile ale vânătorii, odată cu lansarea cărții „Mai ții minte suflete” a scriitorului Sorin Gîrjan. Invitații acestuia au fost Alin Pop, redactor la Radio Cluj și ortac într-ale vânătorii, și prof. Carmen Ifrim Săsărman, cea care a făcut corectura manuscrisului cărții. Lansarea a beneficiat de o asistență foarte numeroasă!
Amfitrionul întâlnirii a fost Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene, care a deschis făcând trimitere la nume mari ale literaturii române și universale. „Această carte pe care o lansăm astăzi este și o carte de literatură, așa cum îi stă bine unui vânător care este și scriitor. Sigur, am putea să facem o incursiune în literatura română și în literatura universală și să vedem că nu puțini dintre marii scriitori au fost și mari vânători. Și ne gândim la Hemingway, la Mihail Sadoveanu, la Ionel Pop, prietenul marelui Sadoveanu, la Titus Popovici, ne putem gândi și la mulți alți scriitori. Ne gândim și la Nicolae Labiș, pentru că toată lumea, atunci când aude de vânătoare, se gândește la Moartea căprioarei. Ne gândim la Ioan Alexandru Brătescu Voinești, care a scris una dintre cele mai frumoase proze despre câinele său de vânătoare, Castor. Ne putem gândi la scriitorul japonez Yasushi Inoue, care a scris Pușca de vânătoare, o carte foarte, foarte frumoasă despre iubire și vânătoare. Și nu putem să nu ne gândim la Alexandru Odobescu, care a iubit foarte mult Bistrița și care a scris Pseudo-Kynegetikos, acel fals tratat de vânătoare, pe care l-am învățat în școală. Și, cred că fiecare scriitor inspirat își trasează propriul tratat de vânătoare!” a spus Ioan Pintea, care a și citit un poem, Sezonul de vânătoare, din cartea de poezii cu același titlu, semnată de Sorin Gîrjan.
Alin Pop a evocat momentul botezului său într-ale muntelui, la una dintre ieșirile împreună la vânătoare. „Sorin Gîrjan s-a născut vânător și el nu a uitat cele mai emoționante, cele mai plăcute, cele mai năstrușnice întâmplări pe care le-a trăit într-o viață întreagă de vânător, pentru că, fără îndoială, el s-a născut vânător. Cartea sa a fost pentru mine o mare, mare surpriză și vă mărturisesc că am început să o citesc sâmbătă seara și am terminat-o duminică dimineața, pentru că odată ce începi s-o citești, nu o poți lăsa din mână! Și aceasta pentru că se simte că această carte deține un capital a tot ceea ce înseamnă arta vânătorii practicate în România. Iar vânătoarea care se practică în România este un etalon pentru vânătoarea care se practică în lume”, a mărturisit Alin Pop. Și, ajunsă aici întâlnirea, nu s-au lăsat așteptate nici poveștile despre felurite întâmplări petrecute la vânătoare.
Pentru că ei i-a încredințat corectura manuscrisului, Sorin Gîrjan a numit-o pe Carmen Ifrim Săsărman „confidenta mea”.
„Cred că sufletul nu uită niciodată, chiar dacă uneori își ascunde amintirile, care revin la un moment dat, prin oamenii dragi care ne marchează viața, prin locurile pe unde am umblat. Lumea vânătorii și a vânătorilor, așa cum apare ea în această carte, este fascinantă, chiar și pentru un necunoscător ca mine. Și mi-a plăcut că, pentru autor, o zi de vânătoare este asemenea unei femei frumoase, după cum însuși mărturisește, la care nu se poate renunța. Aș putea spune după lectura cărții, că a început să îmi placă vânătoarea”, a mărturisit Carmen Ifrim Săsărman.
Sorin Gîrjan a făcut o adevărată mărturisire de credință, vorbind despre pasiunea sa pentru vânătoare. „Din punctul meu de vedere, scriitorul este unul dintre cei mai mari investitori. El investește în memoria locurilor, în memoria lumii. Eu am rescris o carte pe care am trăit-o aproape o viață, cu o ușurință covârșitoare. Cred că imaginea de astăzi a vânătorii are mai mare nevoie de mine în aceasta formă, decât are literatura română. Și nu am vrut ca experiența mea de o viață, ca vânător, să rămână în urmă și de aceea am dorit ca această carte să împiedice uitarea!”, a spus autorul, care a mai mărturisit că de la apariția cărții, este copleșit de numărul mare de solicitări pentru ea. Emoționante pentru publicul prezent au fost și referirile la relația specială pe care Sorin Gîrjan a avut-o cu bunicul său Iani, care l-a inițiat în tainele vânătorii încă de la o vârstă fragedă și căruia i-a dedicat volumul de versuri Iani…(ocheanul cu vitralii), Eikon 2003. De altfel, în cartea „Mai ții minte suflete”, autorul a scris mult despre bunicul său și despre minunatul grai bănățenesc în care vorbeau ortacii lor de vânătoare.
A urmat o consistentă repriză de autografe din partea autorului cărții. Pentru că, cu adevărat, „Mai ții minte suflete” este o carte cu valențe de bestseller!
www.bjbn.ro
Citiţi şi:
- Pe platoul „Râtul Bivolilor” de la Băile Figa, 10 echipe din 5 judeţe se întrec pentru Trofeul „Vânătoare la ceaun”
- Cu poetul Sorin Gârjan despre vânătoare la,,George Coșbuc”
- Preşedintele Radu Moldovan şi subprefectul Ioan Zăgrean, printre invitaţii scriitorului Sorin Gârjan!
- „Vânătoare la ceaun” ediţia a- VI-a
- VÂNĂTOARE LA CEAUN
Adaugă comentariu nou