CU GÂNDUL LA MAMA

Motto :
,,Mama este patria mea’’
(Grigore Vieru)
Pe vremea când trudeam la catedră şi lecţiile de compunere erau cele mai autentice exerciţii de limba română, mi-am dat seama ce sensuri multiple şi ce valoare fierbinte poate avea verbul care formează celebra expresie hamletiană : ,,A fi sau a nu fi’’
Îmi amintesc cu drag că, la o lecţie obişnuită, elevii aşteptau ca niciodată să-şi pună în valoare imaginaţia, să trăiască emoţia gândului curat şi frumos, să creeze prin arta cuvântului ,,capodopere’’ale vieţii lor şcolăreşti. Nicio temă nu li s-a părut mai frumoasă ca aceea prin care, folosind verbul ,,a fi’’, trebuiau să-şi exprime gândurile şi sentimentele faţă de cea mai dragă fiinţă din lume. Obrajii le ardeau de nerăbdare şi în ochi le juca o nespusă dorinţă de a scrie ceea ce simt despre mama. A doua zi, foarte mulţi voiau să-şi citească compunerea, s-o elogieze pe mama în cele mai alese cuvinte, să-i facă portretul. Fiecare se distingea prin originalitatea expresiei, prin frumuseţe şi marea grijă de-a nu fi scăpat vreo trăsătură fizică şi morală. Valuri de mulţumire se îndreptau spre chipul celei care niciodată nu aşteaptă vreo recompensă pentru eternitatea iubirii sale.
Din lucrările lor am mai desprins faptul că mama este zâmbet şi lacrimă, mângâiere şi alinare, sprijin la nevoie şi sacrificiu. A fi mamă înseamnă bucurie şi durere, bunătate şi înţelepciune. Ea dă totul şi iartă, rabdă şi năzuieşte , iubeşte şi nu cere nimic, se jertfeşte pentru binele şi fericirea copiilor.
Ascultând compunerile, trăiam împreună cu ei bucuria acestor momente, până când textul unei eleve ne-a atras atenţia tuturor : ,, Mama este fiinţa care ne-a dat viaţă. Ea ne-a făcut să fim. Noi suntem parte din ea şi ea este parte din noi’’. Mama mea nu mai este... mama a fost... mama era...
N-a reuşit să-şi termine de citit toată compunerea, că un oftat adânc i-a înecat cuvintele. Şi-a lăsat privirea în podea şi a podidit-o plânsul. Am încercat să-i şterg lacrimile cu câteva vorbe de mângâiere şi împreună cu elevii, am strâns într-un cotlon al sufletului toată durerea care ne apăsa şi pe noi. Pentru ea , verbul,, a fi’’avea acum numai forma trecutului, dar chipul mamei îi stăruia în suflet cu toată puterea prezentului.