CULISE ALE NEDREPTULUI DESTIN BLAGIAN

În revista Gând Românesc din Alba Iulia, fondatorul ei, scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu a marcat o sută douăzeci şi unu de ani de la naşterea şi cincizeci şi cinci de ani de la moartea lui Lucian Blaga cu un serial de articole despre „Viaţa şi opera lui Lucian Blaga în perioada comunismului”, completând sinuosul itinerar al poetului - filosof cu dezvăluirea unor aspecte ale dramaticului destin, „fabricat” de politrucii vremii în ultimul său deceniu de viaţă.
De altfel, şi prin scrierile sale anterioare, Virgil Şerbu Cisteianu şi-a propus să aducă la lumina cunoaşterii adevăruri mai mult sau mai puţin cunoscute despre destinul unor personalităţi, al căror nume a rămas în istoria culturii şi literaturii noastre şi chiar a celei universale (poetul Nichita Stănescu, muzicianul Carl Filtsch, compzitorul şi muzicologul Doru Popovici etc.). Poate de aceea, cu ani în urmă, reputatul profesor universitar clujean Vasile Fanache, în editorialul sugestiv întitulat Un continuator al tradiţiei, concentra admirabil eforturile în promovarea culturii, în general, şi a literaturii, în special, a lui Virgil Şerbu Cisteianu, despre strădania căruia afirma: „Puţini sunt oamenii provideţiali, pasionaţi de înfăptuirea unor iniţiative ieşite din comun, capabili să fundamenteze noi direcţii de existenţă culturală, ori să reia firul întrerupt de vicisitudinile vremurilor al unor începuturi încărcate de speranţe. El este dotat cu harul de a promova în cenuşiul vieţii culturale un drum al progresului [...]. Astfel, el cristalizează un ideal de viaţă, în stare să învingă complexele provinciale şi să exprime triumful unei idei.
Gândul tipăririi unei cărţi, care să sintetizeze informaţiile publicate în mai multe numere ale revistei, s-a născut în urma ecoului pe care l-a stârnit serialul mai sus amintit. Despre opera lui Lucian Blaga s-a scris mult şi sunt contribuţii generoase ale unor profesionişti - filosofi, critici şi istorici literari, dar despre perioada cenuşie a ultimei părţi a vieţii marelui gânditor şi scriitor s-a scris mai puţin. Fără a avea pretenţia unui studiu exhaustiv al temei propuse, dar preocupat de respectarea adevărului desprins din culisele conjuncturilor istorice ale acelor timpuri potrivnice, şi nu numai lui Lucian Blaga, Virgil Şerbu Cisteianu oferă cititorilor detalii, apelând la valorificarea generoasei bibliografii studiate şi prelucrate cu discernământ, conştient fiind de responsabilitatea civică şi ştiinţifică a scriitorului angajat într-un asemenea demers. Împătimitul cercetător al unor documente mai puţin cunoscute marelui public reuneşte oportun mărturii şi informaţii, interpretându-le în contextul social-istoric, dezvăluind nedreptăţile concentrate asupra unei personalităţi creatoare de certă originalitate şi profunzime, a cărei verticalitate morală n-a putut fi îngenuncheată şi nici lumina spiritului şi a harului poetic n-au reuşit a-i fi umbrite, scânteind de-a lungul vremurilor.
Intelectual de vastă cultură şi de un impresionant rafinament filosofic, Lucian Blaga şi-a proiectat speculativ trăirile şi cugetările şi ca poet modern, mereu preocupat de înţelegerea complicatelor interacţiuni dintre om şi Natură, dintre om şi Creaţie, dintre om şi Univers, dintre om şi Creator etc. Aceste extrapolări ale sistemului său filozofic, concentrat metaforic în creaţia poetică, contravenea însă opacităţii proletcultiste de după Eliberare, când se preluaseră servil modelele sovietice. Virgil Şerbu Cisteianu surprinde tocmai diabolicele metode de „înfierare” a personalităţilor vremii, a căror activitate demonstra o altă gândire şi trăire decât cea impusă de noua viziune. Prigonirea şi epurarea marilor valori ale culturii şi literaturii noastre au fost atunci posibile prin racolarea unor marionete servile noului regim, care executau dispoziţiile mai marilor în scenariul bulversant al anulării competenţei şi profesionalismului. Valorificând bogata bibliografie studiată, autorul acestei cărţi aminteşte „cozile de topor”, care s-au lăsat atrase în demersurile absurde ale vremii. Cartea scoate la lumina cunoaşterii manevrele din acele timpuri ale abuzurilor păgubitoare culturii noastre naţionale, cărora le cade victimă şi poetul de la Lancrăm. Volumul dezvăluie labirintul iraţional al slujitorilor corupţi, dornici de promovare, prin înlăturarea în orice fel a celor merituoşi. Aflăm că degringolada abuzurilor din cultură e declanşată şi promovată de către ideologii noilor vremuri, precum Leonte Răutu, a cărui cuvântare la Plenara C.C. al P.M.R. din 1949 amenda drastic filosofia burgheză şi istoria literaturii româneşti, dar şi ortodoxismul şi curentul gândirist. În centrul atenţiei era filozofia blagiană, acuzată de „carapacea verbiajului despre specificul naţional”, de atitudinea mioritică a resemnării în faţa morţii, dar şi despre contribuţia adusă la instaurarea fascismului în România şi la angajarea ţării în războiul antisovietic. Contorsionând realitatea, aberaţiile de acest fel erau menite să justitifce măsurile absurde luate împotriva publicării operei poetului, dar şi împotriva activităţii lui la catedra de Filosofie a Universităţii clujene, de unde a fost înlăturat.
Parcă pentru a contrabalansa această „sarabandă a defăimării”, Virgil Şerbu Cisteianu introduce unele poezii, prin care sugerează admirabil aspiraţia spre iubirea aducătoare de armonie şi echilibru, spre frumuseţile din jur şi spre puritate, regăsite în atitudinea şi în gândirea poetului, dar şi în sistemul său filosofic.
Aşa cum afirma Radu Ciobanu în cronica Domniei Sale la cartea doamnei Dorli Blaga, sugestiv întitulată „Nu uita, învaţă, salvează!” (Arca, nr. 7-8-9, 2012) „Lucian Blaga e pus la index, exclus din viaţa publică, cu intenţia vădită de a-l distruge moral, ceea ce parţial s-a şi reuşit, lovitura cea mai cumplită, mai demoralizatoare, fiind pentru el nu atât excluderea din Universitate, nu atât interdicţia de a mai publica şi intrarea în vizorul Securităţii, ci, adăugându-se la toate astea, atacul infam al lui Mihai Beniuc din 1959”.
Uneltele servile ale promovării învăţăturii marxist-leniniste reduceau esenţa filozofică blagiană numai la dogma teologică, obtuzi fiind la profunzimea gândirii şi creaţiei sale, care ilustrează aventura dramatică a conştiinţei umane, a omului superior, convins că numai „creaţia este singurul surâs al tragediei noastre”.
Refuzul poetului de a face compromisuri morale l-au obligat să accepte posturi care l-au îndepărtat de atmosfera academică şi de cea universitară. Cu argumente desprinse din documentele studiate, autorul cărţii inserează materiale documentare, fie pe parcurs, fie prin trimiterile la subsol (Caietul albastru al lui Nicolae Balotă, fie studiul Dianei Câmpan etc.). Amintind de atitudinea mult mai fermă a intelectualilor din Ungaria sau din Cehoslovacia, scriitorul condamnă poziţia nefastă a unor intelectuali din ţara noastră, aserviţi noului sistem, a unora care n-au înţeles sau n-au vrut să înţeleagă opera filozofică a lui Lucian Blaga, a celor care au acceptat zvonul parşiv că poetul ar fi aderat la mişcarea legionară. În acest sens, fotocopia scrisorii poetului către Ion Breazu şi precizările bibliografice susţin demersul autorului.
Sunt însăilate documente din care rezultă scriitorii care, în ciuda prigoanei, l-au susţinut (Alexandru Ivasiuc, Anatol E. Baconsky sau I. D. Sârbu), dar sunt nominalizaţi şi cei care au cedat uşor presiunilor politice, chiar dacă în ciuda unor convingeri personale.
Activitatea poetică de după Eliberare a lui Lucian Blaga se circumscrie tematic celei anterioare (vol. Poemele luminii, Paşii profetului, În marea trecere, Laudă somnului, La cumpăna apelor, Nebănuitele trepte etc.), dar se resimte maturizarea poetică, atât în ceea ce priveşte profunzimea procesului de cunoaştere, cât şi de reflectare artistică a realităţilor înconjurătoare. Poemul publicat cu un an înaintea morţii, în revista Steaua, nr. 8/1960 din volumul în pregătire cu acelaşi titlu - „Mirabila sămânţă” - concentrează, într-o ingenioasă compoziţie, motive din tema creaţiei, care apar şi în volumele anterioare. Într-o notă care a fost publicată postum, poetul afirma că: „Nu cerul este promisiunea ce mi s-a făcut, ci creaţia”.
Aspecte inedite, de un dramatism zguduitor pentru omul confruntat cu boala şi cu veşnicia sunt relatate de autor în ultima parte a cărţii, valorificând amintirile lui Teohar Mihadaş, dar şi ale soţiei lui Basil Munteanu, care confirmă visul premoniţional al bolnavului cu închiderea sa în incinta cimitirului. Lucian Blaga a trecut la cele veşnice în 6 mai 1961 şi, după deliberări privind oportunitatea datei, a fost înmormântat la Lancrăm în 9 mai.
Se ştie că după anul 1989, fiica scriitorului, doamna Dorli Blaga, s-a angajat în trudnicia plină de surprize a investigării dosarelor de securitate ale tatălui Dumneaei. Aşa a aflat nume de „activişti, securişti, jurnalişti, scriitori, editori, profitori, prieteni ipocriţi, duşmani declaraţi, oameni binevoitori, turnători”.
Fără a epuiza subiectul, cartea deschide perspectiva înţelegerii unor abuzuri cu tragice urmări şi cu dureroase consecinţe pentru evoluţia culturii şi literaturii noastre.
De un real interes pentru generaţiile care beneficiază de cuceririle democratice din viaţa culturală a vremii este partea în care Virgil Şerbu Cisteianu însăilează procesul-verbal în care s-au consemnat discuţiile privind activitatea scriitorilor clujeni din octombrie 1956, în prezenţa unor reprezentanţi ai C.C. al P.M.R. Rezultă eforturile multor scriitori de a netezi constructiv activitatea cultural-literară din ţară cu rigorile cenzurii comuniste. Ceea ce surprinde însă este radierea din respectivul proces- verbal al Conferinţei de la Cluj a intervenţiilor criticului şi istoricului literar Pavel Ţugui, care a susţinut reabilitarea lui Lucian Blaga şi promovarea unei literaturi valoroase. Interesantă este şi abordarea problemei naţionale, în contextul relaţiilor dintre scriitorii români şi maghiari clujeni.
Amintindu-se de vizita la redacţia revistei Steaua a prof. univ. Rosetta del Conte – Italia (şi de vizita făcută acesteia de către autor la Roma, în anul 1988), Virgil Şerbu Cisteianu evidenţiază încercările conducerii superioare de partid de a afişa o viziune cu largă deschidere internaţională asupra activităţii cultural-literare din ţară. S-a ridicat atunci şi problema primirii în Uniunea Scriitorilor a unor scriitori ale căror merite nu justifică această promovare, dar şi luxarea unor autori merituoşi, care nu au fost admişi ca membri ai acestei asocieri cultural-literare.
Mare valoare documentară, istorică şi culturală au informaţiile de la subsol, privind colectivul de redacţie şi programul revistelor Tribuna de la Cluj şi Revista literară din Bucureşti, în care numeroşi scriitori valoroşi şi-au publicat operele.
Rivalitatea dintre redactorii de la Scânteia faţă de cei de la Steaua şi faţă de conducătorul ei Baconsky, pune în lumină dimensiunea luptei ideologice la nivelul vieţii cultural- literare a vremii şi, bineînţeles, a curajului pe care unii oameni de cultură l-au avut, încercând să armonizeze corecta ierarhizare a operelor, cu rigorile imixtiunii politicii acelor vremuri, de mare confuzie valorică.
Bibliografia pentru cei interesaţi (PavelŢugui, Amurgul demiurgilor şi Ioana Boca, Un an de ruptură – România între internaţionalismul proletar şi stalinismul antisovietic, Corespondenţa dintre Pavel Ţugui şi Mircea Zaciu, în revista Gând Românesc, anul I, nr. 1, septembrie 1990 etc.) confirmă dorinţa autorului de a lumina corect acea perioadă cenuşie din istoria vieţii cultural- literare a vremii şi de a apăra, în numele adevărului, prestaţia scriitorului Pavel Ţugui în condiţiile vitrege ale acelui timp cenuşiu.
Dezvoltând, cu argumente de necontestat, confuziile vehiculate privind aderarea poetului la mişcarea legionară sau privind propunerea de a i se acorda lui Blaga Premiul Nobel, Virgil Şerbu Cisteianu aduce probe convingătoare, din care rezultă intrigile şi reţeaua denigratorilor invidioşi, care au alimentat prigonirea poetului şi nedreptul destin blagian. Aflăm adevărul privind verticalitatea lui Pavel Ţugui în cazul Blaga, deşi i-a adus destituiri şi duşmănii, provocând adeversităţi din partea unor activişti ai propagandei acelor ani.
În ultima parte a cărţii, Virgil Şerbu Cisteianu developează, cu ochii martorului care a trăit şi a cunoscut detalii inedite de la înmormântarea poetului, dezvăluind atmosfera cenuşie, apăsătoare, reţinută de teama repercusiunilor pentru cei apropiaţi marelui dispărut.
Ca o încununare a preocupărilor Domniei Sale, autorul cărţii descrie drumul sinuos, cu multe oprelişti, al înfiinţării cercului literar, devenit cenaclul literar „Lucian Blaga” din Alba Iulia, primul din România acelor ani, ca dovadă a implicării sale timpurii în menţinerea vie, pentru toate generaţiile, a valorii şi unicităţii de necontestat a personalităţii complexe a poetului-filosof Lucian Blaga.
Reproducerea unor fotografii cu poetul singur sau cu familia completează demersul scriitorului, personalizând astfel anumite etape şi contacte din viaţa sa.
Această carte sintetizează interesante aspecte de reţinut şi de neuitat despre vitregia vremurilor, care au provocat prigonirea şi răsturnarea valorilor, sau despre culisele şi avalanşa nedreptăţilor provocate de învălmăşelile şi rostogolirile oamenilor pe toboganul istoriei.