Cultura, ca un şirag de mărgăritare

Pe scriitoarea Veronica Oşorheian am cunoscu-o la manifestările culturale ale ASTREI năsăudene, unde vine de fiecare dată cu dragoste, din cetatea Unirii, Alba Iulia. Acum, prin cartea „Şirag din pietre de râu”, Ed. Reîntregirea, îi descopăr şi rădăcinile. Lucrarea girată de cercet. şt. dr. Gabriela Mircea, vine ca o ploaie de primăvară să stâmpere setea celor dornici de a cunoaşte cultura din Leşu Ilvei. Un volum ce aduce 100 de ani de înalte trăiri, de manifestări inedite din Ţinutul Someşan, de acte de culturalizare a lumii satului.

Scriitoarea şterge praful de pe arhiva comunei, căutând evenimentele care s-au întâmplat pe plaiul său, însă nu se opreşte aici, însufleţind datele statistice cu cele mai frumoase întâmplări din şezători, cu gândul ales al trăirilor personale. Periplul nostru cultural debutează în anul 1907, fiind părtaşi la prima reprezentare teatrală, cu ajotorul profesorului Anton Coşbuc. Emoţionantă scrisoarea trimisă lui Toma T. Artene în anul 1966, în care se vorbeşte despre hărnicia, talentul şi priceperea generaţiilor înaintaşe. Apoi este descrisă cu lux de amănunte piesa „Ruga de la Chizătău”. Şi doamne câte peripeţii cu actorii-ţărani, până şi-au intrat în pilelea personajelor. Nu lipsesc personajele „colorate”, cum ar fi Floricuţa, slobodă la gură: „ Fişioru primarului m-o suit în podu cu fân, şî mni-o dat boboanţă ciupărate, şî m-o şuştărit cum şuştăreşte şuştaru păpuşii”. Dintre manifestările culturale şi social-istorice din zonă sunt Haiducia, Irozii, Căluşarii, Pluguşorul, Steaua. Nunta, cu a ei călăreţi şi stegari, care au întâmpinat şi Echipa Regală a lui Dimitrie Gusti, cu toate semnificaţiile acestor falnici bărbaţi, sunt aduse înainte cititorilor. Nu ai cum să nu te amuzi când eşti părtaş la grozăvia lui Alexa, care mere în şezătoare cu iapa până în casă, spre disperarea gazdelor: „ Unceşule ia-ţi iapa şi te du dracului cu ea cu tot că ne bagi în boli! Şî s-o pupi su codă, auzât-ai?”.

Deşi nu erau atâtea mijloace vizuale, lumea îşi petrecea timpul liber mult mai frumos şi sănătos, prin jocuri precum „ Hai Ileană la poiană”, „ Podul de piatră”, „Alunelul”, „Hora Unirii”, „Ciupăruşul”, „Puricele”, „Fântâna”. Poi toată suflarea se aduna duminică la, „jocul la şură”, „berea”. În 1952 întâlnim prima orchestră din Leşu apoi de Rapsodia Trişcaşilor, înfiinţată în 1968. Căminul Cultural şi Biblioteca sunt spaţiile unde astăzi se întreţine viaţa culturală, binecuvântată de cel de sus şi prin corul condus de Leon Leonte la începutul secolului trecut, apoi princorul maestrului Tudor Jarda, care în anul 1952 era pe patru voci, iar apoi obţine locul I pe ţară. Repertoriul era din prelucrările ilustrului dirijor: A găinii”, „Mărita-m-aş mărita”, „Cântecul ţapinarilor”, Dusu-s-a bădiţa dus” etc. Alături de Jarda au poposit la Leşu şi maeştrii Sigismund toduţă şi Dariu Pop, pentru a cunoaşte zestrea ilvenilor, fiind ajutaţi în acest sens de Aurelian Pralea. Să nu uităm de trişcaşi şi rolul lor unic în menţinerea ancestralei muzici. Apoi de rapsozii Reghina Tăpălagă, privighetoarea Maria Precup, Larion Marica, apoi Mărioara Precup Stoica, Anton Todică, Mărioara Dragotă, Ancuţa Irimie etc.

O carte precum o poezie dedicată strămoşilor, pomenindu-se aici toţi cei care au slujit cultura. Un documentar scris, care ar trebui să fie ca manual didactic la orele elevilor de pe aceste meleaguri, deoarece cuprinde toate piesele ce se jucau altă dată, cu scenariul detaliat. Albumul ce o însoţeşte nu face decât să întărească vizual credinţa în frumuseţea luncanilor.

Veronica Oşorheian adună nestematele, le îmbracă în frumuseţea cuvântului, apoi le aşază într-un şirag al tezaurizării spre luare aminte. Un gest de nobleţe, să redai celor ce vin identitatea, să îţi dăruieşti talentul întru slujba înaintaşilor.