Cultură
|
De câteva zile în cadrul Muzeului „Cuibul visurilor” din Maieru a apărut revista cu acelaşi nume, „Cuibul visurilor”, anul XX, nr.4-121- septembrie 2016, director fondator prof. Sever Ursa,... |
Doamna Ligia Dănilă nu este doar profesor de istorie; nu contează că a ajuns pensionară. Ea este cercetător științific, dovadă fiind recenta și impresionanta carte „Feminismul în România interbelică... |
|
(Un „la noi” pe Terra.)
Nu puțini dintre noi, când e vorba de alegere, de deliberare, ne ducem cu gândul la Caragiale cu al său „Cetățeanul turmentat”. Doar că, atunci când starea aceasta nu e... |
Adică, două episoade din domenii (cel puțin) tangente: Cartea și publicistica.
Grație colaborării dintre Rotary Club Bistrița NOSA, a Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud (director, poetul Ioan... |
|
Aceasta a fost deviza ASTREI, atunci când a fost creată, la 23 octombrie 1861, avându-l ca președinte pe Andrei Șaguna. Acum la putere nu se ajunge prin cultură, ci prin bani și prin politică. ... |
La întâlnirea de ieri a Clubului ”Radu Săplăcan”, care funcționează sub egida Primăriei Beclean, preotul Alin Cîndea a ținut să amintească, la începutul manifestării, faptul că ”Ziua Școlii Ardelene... |
|
Cel mai boem cartier al Parisului – Montmartre – zona din jurul celebrei bazilici albe Sacré-Cœur – La Place du Tertre - se reinventează duminică, 16 octombrie 2016, la Bistrița.
Dacă nu faptic,... |
Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Cluj și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud vă invită joi, 13 octombrie 2016, ora 12:30, la Sediul Filialei Cluj a USR (Str. Universității... |
|
Realizată sub genericul „Asociațiunea ASTRA și Marea Unire”, Adunarea de la Alba Iulia a fost onorată de prezența celor peste 200 de delegați din țară, de peste Prut și din sudul Dunării, a fost... |
Duminică 9 octombrie 2016, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud a fost gazda Festivalul Coral de Muzică Sacră „Tudor Jarda”. După o scurtă prezentare al istoricului festivalului, al cărui... |
|
Lumea beletristicii românești are multe nume de autori care s-au prăpădit prea devreme. Amintesc pe: Iulia Hașdeu (1869-1888), poetă română de expresie franceză, ridicată la stele la 17... |
Dacă mulţi poeţi îşi abandonează producţiile de început, socotindu-le simple încercări, Gheorghe Mizgan vine în faţa cititorilor cu poeme scrise în urmă cu aproape 40 de ani, când autorul ieşea din... |
|
Se întâmplă să asistăm nu de puține ori la manifestări literare, fie ele și de bună calitate, susținute financiar din bani publici, cum este de altfel firesc. Arta, inclusiv cea literară, este... |
Aducerile-aminte :
Sonetul 66
Mă uit scârbit la tot, și-aș vrea să mor,
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Iar pe sărman de râsul tuturor,
Să-l văd tăgăduit pe credincios,
Pe vrednicul de... |
|
Puțină lume știe că în afară de calitatea de folclorist, Ion Pop Reteganul a desfășurat și o intensă activitate de pedagog, gazetar și etnograf. Grație d-lui Liviu Păiuș, iată, anul acesta (2016, ed... |
Aș zice că, mai mult decât povestea violului profesoarei de limba română și a răzbunării sale necruțătoare, „Revanșa” lui Icu Crăciun (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016) este un roman al... |
|
Ţii minte
Ţin minte-n Freiburg când eram
Şi lebede în parc vedeam
Şi sălcii încă netăiate,
Acum dispărute-s toate
Că au venit dinspre nisipuri
Imigranţi cu multe chipuri
Şi eu cu muza doar umblam... |
Ţii minte
Când lebăda torcea marea
De la ţărm
Pe gâtul unei sălcii
Ridicate din nisip
Cu flăcări pe cosiţe
Şi amândoi
Cerneam aur din pleoape
Ca într-un plâns
Al copilului care vrea
Soarele... |
|
|
CONSILIUL JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
Partener: SOCIETATEA DE CONCERTE BISTRIȚA
„EMOȚIE DE TOAMNÔ
IOANA MARIA LUPAȘCU - PIAN
RODIN MOLDOVAN - VIOLONCEL... |
|
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD
Partener: SOCIETATEA DE CONCERTE BISTRIȚA
CONCERT - Ansamblul Baroc Transylvania (Cluj)
Zoltan MAJO (flaut drept... |
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud a găzduit întâlnirea de toamnă a Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Punctul central al dezbaterii l-a constituit Dicţionarul scriitorilor din... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Lauda pe față e pe jumătate ocară”, spune românul atent la cel care, din interes, laudă în...
Comentarii
Rodica Fercana-cronicarul destinelor încercate de istorie
Rodica Fercana -
Lun, 09:53
Mă simt onorată de prezentarea acestor referințe de către dl. prof. dr. Dorel Cosma, care ne-a...
Viața ca un șir nesfârșit de episoade din Cinemateca – scriitoarea Rodica Fercana
Rodica Fercana -
Lun, 09:31
Mii de mulțumiri, stimate redactor șef al apreciatei și premiate reviste „Glasul Armadiei”-Macedon...
Deputatul Bogdan Gruia Ivan, noul președinte al Organizației PSD Bistrița-Năsăud
un cetatean -
Dum, 19:06
Sedinta de partid comunist de rit nou, acelasi limbaj de lemn, discurs demagogic si negresit cultul...
La mulți ani domnului VASILE CODREA, primarul comunei Budeşti!
Domnica Mureșan -
Sâm, 13:51
La multi ani domnule primar Vasile Codrea !
Deputatul Bogdan Gruia Ivan, noul președinte al Organizației PSD Bistrița-Năsăud
Gavrilă N. Moldovan -
Sâm, 11:11
Gargară. Poporul s-a deșteptat. Și acolo în sală s-a votat la vedere, cu mâna sus, ca pe vremea...
Aniversări
Este o zi specială pentru doamna Dalma Szabo, referent pentru minorități la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Cele mai sincere urări aniversare adresăm, în zi de naştere, doamnei EMILIA BUMB OMETIŢĂ, Şef Serviciu Cultură Tradiţională şi Multimedia în cadrul...
E o zi specială pentru doamna profesor dr. Doina Macarie de la CNAM Bistrița, consilier municipal. La ceas aniversar, îi adresăm calde urări de bine...
In Memoriam
Se împlinesc cinci ani de când un suflet blând, Mihaela Schreiner - Mea cum o știau toți apropiații - a trecut poarta veșniciei.













































