Cum au apărut ciupercile prin păduri…

Oamenii din popor sunt credincioşi foarte în felul lor simplu şi mai ales sunt trăitori ai credinţei Ei vorbesc cu sfinţii şi spun mute despre ei, socotindu-i ca pe nişte prieteni. Despre Sf. Petru şi Dumnezeu au iscat felurite istorioare duioase, toate cu tema: ”pe când umbla Domnul IISUS cu Sfântul Petru pe pământ….”

Aşa, zice-se, mergând ei prin lume, au fost invitaţi la o nuntă. Cinstindu-le masa, cei doi călători neştiuţi au acceptat, dar aşezându-se drumeţii la masă, Domnul nu prea voia să mănânce. Pe ascuns însă, Sfântul Petru, mai în cele omeneşti, făcu semn să-i dea câteva plăcinte, pe care le ascunse în traistă, fără să fie văzut. Când plecară, mergând prin pădure în urma lui IISUS, Sfântul mai muşca din plăcintă, dar aşa ca să nu fie văzut. Când observa o mică mişcare, arunca bucătura de plăcintă din gură, ca să nu fie văzut cu gura plină. Desigur că Dumnezeu, cel ce toate le ştie fără să privească neapărat cu ochii, după o vreme întoarse capul şi întrebă:

-Ce faci, Petre? Mănânci?

-Nu, nicidecum, Doamne.

-Dar bucăţile alea de plăcintă rămase departe în urmă, ce sunt?

Sfântul Petru tăcu ruşinat foarte pentru slăbiciunea lui şi nu mai vru să-L supere peDomnul, aşa cum făcuse demult, demult foarte…

-Ştii ce? zise IISUS cu blândeţe, fie ca bucăţile acelea de plăcintă pecare le-ai scuipat îndărăt să se prefacă-n mulţime de ciuperci de toate felurile, pe care să le culeagă de prin păduri oamenii necăjiţi.