Cum funcționează patinoarele ecologice: de la concept la realizare

Patinoarele ecologice se pot utiliza pe întreg parcursul unui an, indiferent de valorile termice înregistrate în atmosferă. De asemenea, funcționarea acestora asigură un consum redus al resurselor, generându-se astfel un impact redus asupra mediul înconjurător Acest concept se bazează pe principiul utilizării unor materiale și tehnologii avansate pentru a crea o suprafață de patinaj care imită gheața naturală.

Tehnologia din spatele patinoarelor ecologice

Tehnologia din spatele patinoarelor ecologice este una inovatoare și are la bază câteva principii importante. În primul rând, aceste patinoare nu necesită utilizarea apei sau a energiei electrice pentru răcire. Suprafața de alunecare este compusă prin îmbinarea unor plăci modulare, îmbinate simplu și rapid, în decurs de câteva ore. Evident, timpul necesar pentru ridicarea unui astfel de perimetru este determinat de dimensiunile patinoarului.

Suprafața pe care se amenajează un patinoar ecologic trebuie analizată cu atenție, înainte de începerea lucrărilor, deoarece solul trebuie curățat și nivelat foarte bine, în prima etapă a unui astfel de proiect. De asemenea, gradul de înclinare trebuie să fie mai mic de 1%. În cazul în care suprafața pe care va fi instalat un patinoar sintetic ecologic este neuniformă sau înclinată, specialiștii recomandă instalarea unei podele tehnice, cu rol în menținerea stabilității. Această abordare asigură un nivel cât mai ridicat de siguranță in utilizarea acestui perimetru.

În continuare, se aplică pe suprafața proaspăt nivelată se aplică o podea din spumă. Aceasta are rolul de a simplifica procesul de asamblare al plăcilor modulare ecologice, absoarbe șocurile și protejează podeaua sintetică. Plăcile sunt montate in continuare, procesul de asamblare continuând astfel până când se obține o suprafață completă, dedicată patinajului.

Odată ce mantinelele curbate sunt fixate în colțurile patinoarului, se procesul continuă cu montarea celor laterale. Fiecare mantinelă va fi conectată la următoarea, prin utilizarea unor stâlpi de susținere. Dacă se dorește o mai bună stabilitate a structurii de rezistență, stâlpii de susținere pot fi fixați. Odată cu finalizarea acestei etape, patinoarul ecologic este gata de utilizare. 

Patinoare ecologice patinoare cu suprafață de gheață

Consumul redus de energie este unul dintre aspectele principale care deosebesc patinoarele ecologice de cele cu suprafață de alunecare clasică. Patinoarele tradiționale necesită o cantitate mare de energie pentru a menține apa în stare înghețată. Aceasta înseamnă că trebuie să funcționeze continuu și să utilizeze de obicei sisteme de răcire, care sunt mari consumatoare de energie. Acest consum ridicat are un impact semnificativ asupra mediului înconjurător.

Un alt aspect important al impactului ecologic este legat de emisiile de gaze cu efect de seră. Producerea și menținerea gheții într-un patinoar tradițional generează emisii de dioxid de carbon, unul dintre principalii responsabili pentru încălzirea globală.

În ceea ce privește utilizarea resurselor de apă, patinoarele tradiționale necesită o cantitate mare de apă pentru crearea și întreținerea suprafeței de patinaj. Aceasta poate fi o problemă în regiunile cu resurse limitate sau acces restricționat la rețeaua publică, acolo unde utilizarea apei trebuie gestionată cu atenție. Utilizarea apei în cantități mari poate duce la epuizarea resurselor de apă și poate afecta ecosistemele locale.

Alte beneficii ale patinoarelor ecologice

Chiar și patinatorii cu experiență pot aluneca pe suprafața de contact. În cazul unui patinoar cu suprafața de gheață, impactul determinat de o căzătură este resimțit puternic. În cazul unui patinoar sintetic, riscul de accidentare este unul mult mai redus, deoarece plăcile modulare absorb foarte bine șocurile, fiind special concepute pentru a garanta siguranța patinatorilor.

Pentru ca un patinoar sintetic poate fi deschis pe întreaga perioadă a unui an, clienții acestui loc de distracție pot depune acest tip de efort pe timp îndelungat. Realizat cu o anumită frecvență, acest tip de activitate fizică solicitantă asigură o mulțime de beneficii pentru sănătate: îmbunătățirea posturii, dezvoltarea mușchilor spatelui, mușchilor fesieri și ai picioarelor, îmbunătățirea tonusului psihic, stimularea sistemelor cardiovascular, articular și respirator etc.

Administrarea unui patinoar ecologic nu implică accesul la o resursă de apă. De altfel, printre puținele costuri pe care administratorii trebuie să le suporte sunt cele ce țin de achiziție, transport, închirierea spațiului de amplasare și consumul de curent electric generat, ca urmare a utilizării unui sistem de nocturnă.

Mai mult decât atât, calitatea premium a suprafeței unui patinoar ecologic asigură o durată de viață de peste 15 ani. Plăcile modulare din structura sa sunt autolubrifiante, garantând astfel aceeași senzație plăcută la momentul alunecării, chiar și după o perioadă de utilizare îndelungată.

Descoperă gama de patinoare ecologice de la Waterboyz și alege o soluție adaptată unor criterii precum bugetul de care dispui sau suprafața spațiului și perioada de închiriere a acestuia. Apelează la profesioniști cu experiență în domeniul amenajării patinoarelor ecologice, pentru ca toți utilizatorii acestui spațiu să fie pe deplin mulțumiți de calitatea serviciilor oferite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5