Cum poți economisi pentru pensie
Un studiu dat recent publicității relevă faptul că șase din zece angajați români spun că nu au în prezent niciun plan pentru a-și spori veniturile când vor ieși la pensie. Mai mult, doi din zece salariați susțin că vor continua cu siguranță să lucreze, iar alți șase din zece iau în calcul această posibilitate.
Dar există și o altă variantă de strânge bani albi pentru zile negre: investițiile pe termen lung, în diverse instrumente financiare, pot reprezenta o soluție pentru economisirea în vederea suplimentării veniturilor la momentul retragerii din activitatea profesională.
Spre exemplu, pensiile private, dar și fondurile deschise de investiții sunt astfel de instrumente, care pot fi ușor accesate în timpul vieții active și care pot genera sume de bani în plus în momentul retragerii la pensie. Important este ca tinerii să înceapă de timpuriu să investească în viitorul lor și să economisească pentru când vor ajunge la senectute.
“Economisirea timpurie trebuie să constituie o strategie de viață pentru fiecare dintre noi. Acest fapt este, acum, doar un deziderat, dar printr-un proces continuu de educație financiară se poate transforma în realitate cotidiană”, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.
Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluție pozitivă pe tot parcursul funcționării sale, activele totale și numărul de participanți fiind în continuă creștere. Spre exemplu, la finalul primului semestru al anului 2021, activele nete totale ale fondurilor de pensii administrate private (Pilon II) au ajuns la 84,41 miliarde lei, în creștere cu circa 28% față de perioada similară a anului precedent. În același timp, fondurile de pensii facultative (Pilon III) aveau, la sfârșitul lunii iunie a acestui an, active nete totale în valoare de aproximativ 3,24 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 24% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2020. Investițiile fondurilor de pensii facultative în titluri de stat au reprezentat 61% la finalul lunii iunie 2021 iar investițiile în acțiuni au reprezentat 28% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii din Pilonul III. O altă categorie importantă de active financiare în care au investit fondurile de pensii facultative este reprezentată de depozitele bancare și obligațiunile corporative. La 30 iunie 2021 ponderea participanților cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani a fost de 6% din total, ponderea celor cu vârstă cuprinsă între 30 și 44 ani a fost de 40% și ponderea celor de peste 45 ani a fost de 54%. Distribuția participanților pe gen rămâne constantă, ponderea participanților de genul feminin în numărul total de participanți fiind de 51%, iar ponderea persoanelor de gen masculin de 49%.
“A economisi pentru perioada pensiei nu înseamnă neapărat să punem deoparte sume foarte mari, ci mai degrabă să ne formăm un obicei sănătos: acela de a economisi constant, lună de lună. Trebuie să înțelegem că este un demers pe care-l facem exclusiv pentru noi“, a explicat domnul Nicu Marcu.
Fondurile de investiții reprezintă un alt instrument financiar care poate asigura resurse suplimentare pentru momentul în care o persoană iese la pensie. Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete cuprinse între 40% și 58%.
Activele nete ale fondurilor deschise de investiții locale, supravegheate de către ASF, s-au situat la o valoare de aproximativ 22,55 miliarde lei în luna iulie 2021, în creștere cu 1,3% comparativ cu luna precedentă.
Mai multe detalii despre evoluția sistemului de pensii private puteți regăsi AICI
Citiţi şi:
- ASF: Piața pensiilor private în trimestrul I al anului 2021
- Autoritatea de Supraveghere Financiară: Evoluția sistemului de pensii private în primele 9 luni ale anului 2021
- Dan Armeanu (ASF): Piața pensiilor private continuă evoluția pozitivă și în 2021
- Prof. univ. dr. Ștefan Daniel Armeanu, vicepreședinte A.S.F.: Contribuția pensiilor private la dezvoltarea economică
- ASF: Evoluția pieței pensiilor private în primele nouă luni ale anului 2020
Comentarii
Poi, exact ca in poza. Punand banii intr-un borcan si periodic, transformandu-i in " a doua moneda forte secunda " ( nu in prima ) si avand grija sa nu mucegaiasca acolo , sa nu-i roada soarecii, ori sa nu se schimbe banii sa ramai cu ei " la saltea " . . . Mult mai multi veti avea, daca-i transformati in valuta forte secunda... decat daca-i dati smecherilor sa faca afaceri cu ei, sa se imbogateasca pe banii tai, LA FINAL tie dandu-ti sub valoarea totala acumulata ( undeva la 40% din cat depuneti ) . . .
Adaugă comentariu nou