CUVÂNTUL VINDECĂTOR

Este ştiut faptul că suntem trimişi de Sus, în viaţa pământeană, plini de sens şi de adevăr pentru a transfigura lumea.
Prin viaţa în trup, spiritul nostru evoluează şi îşi pune amprenta în tot ce face. Iată un tânăr român care, la vârsta de 33 ani, s-a remarcat prin scris, activităţi culturale şi sociale demne de a fi amintite în privinţa contribuţiei, cât de cât, la transfigurarea lumii în care suntem contemporani şi, astfel, l-am numit pe Menuţ Maximinian.
Sunt de părere, am mai spus şi altă dată acest lucru, că este normal să vorbim despre semenii noştri din timp, nu doar când pleacă...
În zilele de 6 şi 7 noiembrie 2012, am citit zeci de articole şi cuvinte, care m-au impresionat până la lacrimi, despre plecarea scriitorului Ion Moise, dar mai înainte...
Pentru că, din anul 2008, am onoarea să public în ziarul „Răsunetul”, abia acum, când Ion Moise a plecat la Domnul, am citit: „Eu am năşit după Revoluţie noul ziar „Răsunetul” după poezia lui Andrei Mureşanu, „Un Răsunet”. O informaţie care mi-a bucurat sufletul, căci nu ştiam de unde e numele acestei publicaţii!
Cu această stare de spirit am citit cartea de poezii „Noduri în haos”, Editura Eurobit, Timişoara, 2012, autor Menuţ Maximinian. Obişnuită să citesc proză, reportaje, interviuri şi informaţii despre evenimente culturale scrise de acest tânăr şi talentat autor, am avut surpriza plăcută de a fi în faţa unui poet.
Structurată în mai multe capitole, în conformitate cu temele în care şi-a grupat poeziile, lucrarea cuprinde poezie patriotică, din viaţa cotidiană, rustice, descrierea naturii, a anotimpurilor cât şi sentimentul religios am omului.
Toate poeziie au un iz din care transpare că suntem în acelaşi timp fiinţe ale lumii materiale şi fiinţe ale lumii metafizice. Menuţ Maximinian nu îşi limitează destinul doar la lumea fizică şi de aceea înţelege şi rezolvă probleme neînţelese de alţi oameni. El presimte adevăruri şi probleme care momentan îl depăşesc, dar îl şi conduc să creadă în existenţa certă a lui Dumnezeu.
Să citim cîteva versuri:
„Frunza blondă

S-a ameţit de dragostea codrului.
Şi-a dat obştescul suflu întru nemurire,
Fiind cântată de clopotul crepat de vremi.

Aici,
Unde durerea e anestezic, iar viaţa e pieire,
Am întâlnit odată un zmeu, fals Făt-Frumos,
Cu capul din munţi, cu braţe de râuri, cu ochi de stele,
Iar sufletul, Doamne, sufletul era de jar,
Topindu-se lumina a venit neagra pustie.

Aici, îngere, aici e locul meu,
Printre făpturi care nu contribuie la eternitate.
Din durere se naşte speranţa,
Din râul de gânduri istoria şi din mamă viaţa.”

Păstrând proporţiile, Domnului Menuţ Maximinian, prin scrierile sale diverse publicate până în prezent, i se potrivesc, spre meditaţie, cuvintele scrise despre divinul Bartolomeu: „el a înţeles minunat că pentru cauza cea bună a tuturor trebuie şi multă vorbă şi puţină şi deloc”.
Prin poeziile din această carte, Menuţ Maximinian a vorbit mult prin puţine cuvinte şi simboluri, şi, de aceea, eu, care sunt o iubitoare de poezie, îl aştept cu următorul volum, ca poet.
Închei cu poezia în care Menuţ maximinian vorbeşte despre luna în care ne aflăm:
„Noiembrie

Soarele generos
Din blândul noiembrie
Arde a fală.

Dragostea e aceeaşi:
Talent, frumuseţe şi inteligenţă.
Doar oamenii sunt alţii.

Un basm soft,
Iubirea cu mofturi,
Minte sclipitoare,
Viaţă de dăruit.

Tot puncte comune,
Rame de dor,
Gânduri pribege.”