De pe țărmul iubirii infinite a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, vă spunem: HRISTOS A ÎNVIAT

      Iubite cititoare și cititori, ,,Bucurați-vă și iarăși zic: Bucurați-vă!”, căci biruită a fost moartea prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este vestea cea mai luminoasă din toată istoria trecută, prezentă și viitoare a neamului  omenesc.

      Când la noi pe pământ începe vremea să coboare spre toamnă, vedem în meri câte un  fruct colorându-se frumos, pârguindu-se. înțelegem atunci că, peste o vreme, toate celelate din pom îl vor urma. Transpozând acestea la neamul omenesc, vom spune că, dacă un om a înviat, va veni un Timp când toți vom învia și mormintele lumii vor fi goale, iar moartea însăși, ,,ultimul dușman” va fi nimicită.     

      Destinului nostru ca ființe umane  s-a schimbat, ridicându-ne HRISTOS de la porțile Hadesului la cer, la îmbrățișarea Părintelui ceresc. De aceea, putem  spune fericiți ,,celor care ne iubesc și celor care ne urăsc”, cu bucurie mare și negrăită: ,,HRISTOS a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”. Biruit a fost a fost Vrăjmașul cel vechi ,,și pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul”(Sf. Ap. Pavel,Ep. evrei).

      De cine asculți, acela te și stăpânește. Dacă protopărinții au ascultat glasul amăgitor al Vrăjmașului, am ajuns sub tirania lui, iar acum, pe cei care se botează în numele Sfintei Treimi, HRISTOS îi scoate din Împărăția întunericului și îi trece în Împărăția luminii și iubirii lui Dumnezeu.

       Biserica -instituție dumnezeiască a mântuirii- adună prin toate secolele și de pe toate meridianele pe cei ce sunt poporul lui Dumnezeu, popor înarmat prin har cu credință spre fapte bune.

      Partea cea mai grea, a Răscumpărării noastre, a plătit-o dumneseiescul Fiu, urmând ca prin anii vieților noastre, să ne câștigăm mântuirea, ajutați fiind de puterea Harului ceresc.

      Am văzut în Vechiul Testament, cum  Moise, călăuzit de Dumnezeu, a scos pe evrei din sclavia egipteană și i-a așezat într-o țară a lor, Canaanul promis, adică i-a  trecut dintr-un spațiu al robiei, într-unul al libertății, din sclavi a făcut o națiune liberă. Aceasta a  fost o preînchipuire a operei ce avea să o înfăptuiască o ființă mesianică, profețită încă de la căderea omului în păcat.

     După secole de așteptare Părintele ceresc face o cinste deosebită neamului omenesc, trimițîndu-L în lume pentru această misiune, pe însusși  Fiul Său Unic, spre a elibera neamul omenesc de o robie mult mai grea decât robia fizică, adică robia Păcatului și a Morții.

     Nu mai este vorba de un transfer al umanității într-un alt spațiu sau constelație, ci eliberarea omulu de păcat și de tirania morții.

     O asemenea operă gigantică nu putea fi înfăptuită de niciun muritor, fiindcă noi toți eram robi -zice Sf. Atanasie cel Mare (al Alexandriei). Robul nu are nimic al său propriu. Trebuia o putere din afară să fie răscumpărătoare. Cerescul Părinte își trimite deci în Valea Plângerii noastre pe unicul lui Fiu, care, luând chipul nostru smerit de robi, își va da viața ca preț infinit al răscumpărării noastre. Nu al tuturor, ci al acelora care vor primi  prin Botez acest act dumnezeiesc, recunoscând pe HRISTOS  ca ,,Domn și Dumnezeu” în viețile lor, așa cum a mărturisit Toma.         

     Astfel s-a făcut intrarea omenirii în Veacul mesianic sau Vremea Bisericii, în care ne aflăm acum, vreme în care viața veșnică se ia ,,cu năvala”- cum spune Biblia românească de la 1688, în mireasma graiului nostru vechi. Eternitatea stă în fața vieților noastre de ființe libere.

     Așa a vrut Tatăl ceresc, să fim datori Fiului Său, Care ne-a iubit și răscumpărat:

     ,,Căci nu mai vrea să vadă, cum

                                   a văzut odată,

       Cete de îngeri mândri, răzvrătitori.”

                                        (Mihai Eminescu)

   N-am fost creați spre moarte, ci spre viață eternă, nu spre a ne înrobi unul pe altul indivizi și popoare, ci spre demnitatea de fii ai Părintelui ceresc și viață veșnică.