„Din lunga voastră-ngenunchiere,/ Sculați, HRISTOS A ÎNVIAT !”

Iubite cititoare și cititori, ,,Bucurați-vă și iarăși zic: Bucurați-vă!”, Zdrobit-a fost puterea morții prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. Este vestea cea mai luminoasă din toată istoria trecută, prezentă și viitoare a neamului omenesc.
Când la noi pe pământ începe vremea să coboare spre toamnă, vedem în meri sau pruni câte un fruct colorându-se frumos, pârguindu-se. Pricepem atunci că peste o vreme, toate celelate îl vor urma, devenind ca el.
Transpozând acestea la neamul omenesc, vom spune că dacă un Om a înviat, va veni un Timp când toți vom învia și mormintele lumii vor fi goale, iar moartea însăși, ,,ultimul dușman” va muri. ”Muri-va moartea. Moarte, vei muri”-zice un poet britanic
Destinul nostru de ființe umane s-a schimbat. De la porțile Hadesului ne-a ridicat HRISTOS până la cer, la îmbrățișarea Părintelui ceresc. De aceea, plini de bucurie putem spune ,,celor care ne iubesc și celor care ne urăsc”: HRISTOS a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând. Biruit-a fost Vrăjmașul cel vechi al neamului omenesc, neascultarea, păcatul și moartea.
Au trecut orele în care L-am văzut pe HRISTOS chinuit și suferind, El, Cel Drept și Preasfânt.
Cea mai cutremurătoare durere este să asiști la suferința Celui pe care îl iubești și Care e nevinovat.
L-am văzut cu înfiorare și cutremur pe Fiul lui Dumnezeu înconjurat de vrăjmaşi, scuipat, bătut, hulit, umilit, purtând cunună de spini şi mantie de purpură mincinoasă. L-au batjocorit, arătându-şi toată răutatea, cruzimea și prostia.
„Cât bine, câtă fericire
Și câtă dragoste-ai adus,
Iar oamenii, drept răsplătire,
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.”
zice superba poezie a lui Al. Vlahuță.
Am privit siderați cum HRSTOS tăce
şi suferă dureri și umilințe atroce. De mirare că nu s-a despicat pământul să înghită gloata de netrebnici, că nu coboară îngeri cu săbii de foc să-i spulbere, că nu se cutremură adâncurile pământului să prăpădească această lume bolnavă de ură, că nu cad stelele din bolţi precum din ”măslinul scuturat de vijelie”(Apocal.).
Nu, nu acum, fîndcă „Împărăţia Mea nu este acum din lumea aceasta”. Trebuia vindecat întâi păcatul străvechi al neascultării, biruită moartea, deschise cerurile pentru cei ce vor fi închinătorii marelui Împărat și Domn al veacurilor.
„Au râs și Te-au scuipat în față
Din spini, cunună ți-au făcut
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni asupră-ți s-au crezut”
A fost „ceasul puterilor întunericului”, când martorii mincinoşi veneau unul după altul şi se încurcau în propriile calomnii fără a izbuti nimic, adunătură de caiafe care l-ar ucide, dacă nu le-ar interzice legea păgână a romanilor, lege care le-a luat dreptul de a ucide ei înşişi. De vină -știm, fost-au nu doar ei, ci și păcatele mele și ale tale și ale lumii întregi, iubiți cititori.
Dar petrecutu-s-a acolo și atunci, un lucru neobişnuit. Cel batjocorit, hulit, scuipat, pălmuit, dispreţuit, și-a deschis gura şi a vorbit:
„De-acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului.”
Cuvintele acestea arată ce prăpastie grozavă era între ceea ce este HRISTOS Domnul şi ce socoteau aceştia, în aroganța lor.
De cine asculți, acela te și stăpânește. Dacă protopărinții au ascultat glasul amăgitor al Vrăjmașului, am ajuns sub tirania lui,
De acum încolo, cei care se botează în numele Sfintei Treimi, HRISTOS îi va scoate din Împărăția întunericului și îi trece în Împărăția luminii și iubirii lui Dumnezeu.
Biserica -instituție dumnezeiască a mântuirii- adună prin toate secolele și de pe toate continentele pe cei ce sunt poporul lui Dumnezeu, popor nou, înarmat prin Har cu credință spre fapte bune.
Partea cea mai grea, a Răscumpărării noastre, a plătit-o dumneseiescul Fiu, urmând ca prin anii vieții să ne câștigăm și noi mântuirea.
În Vechiul Testament, Moise, călăuzit de Dumnezeu, a scos pe evrei din sclavia egipteană și i-a așezat într-o țară a lor, Aceasta a fost o preînchipuire a operei ce avea să o înfăptuiască HRISTOS, profețită încă de la căderea omului în păcat.
Nu mai este vorba de un transfer al umanității într-un alt spațiu geografic, ci de îndumnezeirea omului, de trecerea noastră în Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică.
O asemenea operă gigantică nu putea fi înfăptuită de niciun muritor, fiindcă noi toți eram robi -zice Sf. Atanasie cel Mare (al Alexandriei).
Robul nu are nimic al său propriu. Trebuia o putere din afară să fie răscumpărătoare. Atunci, Cerescul Părinte își trimite în Valea Plângerii noastre pe unicul lui Fiu, care, luând chipul nostru smerit de robi, își va da viața Lui Sfântă și fără de păcat ca preț infinit al răscumpărării noastre. Nu al tuturor, ci al acelora care vor primi prin Botez, acest act dumnezeiesc, recunoscând pe HRISTOS ca ,,Domn și Dumnezeu” în viețile lor, așa cum a mărturisit Toma.
Astfel s-a făcut intrarea omenirii în Veacul mesianic sau Vremea Bisericii, în care ne aflăm acum, vreme în care Împărăția se ia ,,cu năvala”- cum spune Biblia românească de la 1688. Eternitatea stă în fața vieților noastre de ființe libere.
Așa a vrut Tatăl ceresc, să fim toți datori Fiului Său, Care ne-a iubit și răscumpărat:
N-am fost creați spre moarte, ci spre viață eternă, nu spre a ne înrobi unul pe altul, indivizi și popoare, ci spre demnitatea de fii ai Părintelui ceresc și viață veșnică.
De aceea, iubite cititoare și cititori de toate vârstele, de pe țărmul infinitei iubiri a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, vă spunem tuturor, cu dragoste: HRISTOS A ÎNVIAT!
„Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchiere,
Sculați, HRISTOS A ÎNVIAT!”