De vorbă cu o personalitate

Alexandru Petria ne-a adus, în ultimul timp, o serie de evenimente editoriale menite să ne apropie şi mai mult de lumea artelor. Cartea „Convorbiri cu Mircea Daneliuc”, apărută la Editura Adenium, este o confesiune artistică a unuia dintre oamenii care au făcut ca România să fie cunoscută prin frumos pe mapamond. Celebrul regizor, scenarist, actor şi prozator român Mircea Daneliuc este un partener bun de dialog, pe măsura lui Alexandru Petria, care ştie să adreseze adevărate întrebări care curg viu, deşi dialogul este purtat întru totul pe facebook, cei doi protagonişti ai cărţii întâlnindu-se abia la lansarea de la Gaudeamus. Respectându-i dorinţa de a nu insista cu întrebările, mai ales cu cele legate de viaţa personală, şi declarându-l pe Daneliuc un adevărat frate, Petria reuşeşte să ne poarte în lumea artelor descoperind, pas cu pas, pe marele regizor şi scriitor care, pornind din Bucovina, ajunge să cucerească, prin activitatea sa, o ţară întreagă şi nu numai. Vorba lui Daneliuc: „Culmea ar fi să mă trezesc şi muritor”, declaraţie care nu se susţine deoarece activitatea sa l-a aşezat în nemurire.
Regizarea unui film porneşte de la o scenă, de la o frază, de la o carte sau de la realitatea imediată: „Lucrurile acestea apar fără să le cauţi”, Daneliuc mărturisind că scrie: „Ca să nu mă defenestrez”. La fel ca un tată care nu-şi poate separa copiii în dragoste, regizorul declară: „Nu pot vorbi de un film preferat, nu le-am făcut decât din dragoste, niciunul alimentar”. Când îl ajung stările scrisului ne mărturiseşte tot personajul volumului: „Diurn. A nu se crede că noaptea nu dorm”. Despre oamenii pe care-i admiră în profesie declară: „Cineaştii mei sunt dintre aceia în timpul cărora s-a inventat isteria mediatică a festivalurilor”.
Dialoguri despre oameni şi fapte, despre drumuri şi stări, dar şi despre modestie, despre care Daneliuc spune: „Nu-mi place să fiu nevoit a recurge la ea. Modestia nu e neapărat un semn de deşteptăciune. E un sentiment artificial inventat de umanoizi”. Despre lucrul pe mai multe paliere în lumea scrisului, Daneliuc spune că lucrează doar la o singură carte o dată: „Mie mi se pare obligatoriu ca să fiu cu toate sinapsele şi cu toţi hormonii grămadă acolo”. Deşi nu a mai ajuns în locul natal, Hotin, niciodată, regizorul vorbeşte despre rădăcini, dar şi despre drumurile în viaţă, de la Cluj la Sighişoara, Săcuieni, Piteşti, Câmpulung şi Iaşi, acolo unde tatăl său, inginer de drumuri şi poduri, a fost repartizat. Toate aceste drumuri l-au întărit pe Daneliuc, cel care declară că se simte fericit atunci când este singur „Pe malul unui râu, dar şi acasă”.
O carte care se citeşte cu plăcere, personajul fiind momit cu „Feisbucul” şi scos din bârlog, după cum el însuşi declară. „Cum Dumnezeu poţi să scrii atât de uşor? Chiar a ieşit din joacă o carte? Pune pe cineva să jure”, îi declară Daneliuc lui Petria. Pentru acest volum, care prin vorbele maestrului este un reper pentru activitatea acestuia, Petria reuşeşte să ne apropie şi mai mult de lumea artei.