Premieră la Bistriţa

De Ziua Internaţională a Muntelui – a 11-a Conferinţă Naţională a Forumului Montan din România

O premieră în municipiul Bistriţa şi în judeţul BN, prin găzduirea celei de-a 11-a Conferinţe Naţionale a Forumului Montan din România, cu prilejul Zilei Internaţionale a Muntelui – 11 Decembrie, dată fixată de Adunarea Generală ONU, eveniment deosebit organizat în parteneriat cu Instituţia Prefectului BN, CJ BN şi Agenţia Zonei Montane (MADR), activitate desfăşurată în 11 decembrie în sala de conferinţe a Hotelului Metropolis.
Tematica conferinţei a fost una de strictă necesitate „Parteneriatul Montan Internaţional (ONU) pentru anul 2015 – produsul montan, munţii şi schimbările climaterice”, factori care influenţează viaţa pe pământ şi la care au participat factori de decizie de la nivel guvernamental, oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai mediului universitar, cercetători, reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale din ţară, prefecţi, parlamentari, academicieni, preşedintele CJ BN, prefectul jud. BN, invitaţi, mass media etc.
Lucrările conferinţei au fost prezidate de prof. univ. dr. Radu Rey – preşedintele Forumului Montan din România.
S-au rostit alocuţiuni de către oficialităţile prezente şi s-au prezentat mesajele internaţionale şi naţionale trimise forumului: Parteneriatul Montan (FAO – ONU) din partea lui Thomas Hofer – coordonator Partaneriatul Montan (FAO ONU) şi mesajul preşedintelui „Euromontana” – Juanan Gutierrez adresat Forumului Montan din România.
A fost prezentat Raportul Forumului Montan din România pentru anul 2015, urmate de motivate, pertinente, ştiinţifice expuneri cu titulatura: Munţii Carpaţi şi valorile lor. „Produsul montan”, „Munţii şi efectele schimbărilor climatice”, „Sistemul agro-silvo-pastoral şi schimbările climatice”, „Un exemplu de dezvoltare rurală montană durabilă – integrată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, Federaţia Agricultorilor de Munte – Dorna, Proiect româno-elveţian: „Stâne moderne în Carpaţii României”, Proiect româno-norvegian - „Valoridicarea fructelor de pădure sălbatice”, Experimentul Ardan - „Stimularea turismului rural montan prin formare vocaţională”, Proiect INROTUR şi „Nevoia de cultură montană în societatea românească”.
S-au purtat pertinente şi lămuritoare discuţii asupra temelor expuse, venindu-se cu propuneri şi iniţiative.
La sfârşitul importantului eveniment a avut loc festivitatea de înmânare a unor distincţii.
Merită felicitări gazdele pentru modul de organizare şi desfăşurare a Forului Montan din România.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5