Deputatul Cristina Iurişniţi, la raport: 30 de iniţiative legislative, peste 20 de întrebări şi interpelări, 13 luări de cuvânt. Vezi activitatea parlamentară din această sesiune!
Deputatul USR, Cristina Iurişniţi, şi-a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, raportul de activitate pentru sesiunea parlamentară februarie-iunie 2019. Potrivit acesteia, activitatea sa însumează 30 de iniţiative legislative, peste 20 de întrebări şi interpelări adresate ministerelor şi instituţiilor, 13 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor şi comisii.
În context, parlamentarul bistriţean a menţionat că, în ultima săptămână a sesiunii, a depus o iniţiativă legislativă din „pachetul legilor antipolitizare în învăţământ”. „Este vorba de trei legi. Prima dintre ele, care a ajuns şi în plen şi se află la Senat, obţinând unanimitate în Comisia de învăţământ, este cea a rectorilor care nu pot să aibă mai mult de două mandate, deci opt ani maxim, accesul rectorilor la managementul şi la leadership-ul academic. Au fost mai multe interese şi votul a fost întors. (...) A doua iniţiativă se referă la imposibilitatea directorilor din învăţământul preuniversitar de a deţine funcţii politice la nivel local, judeţean, naţional, iar în cea de-a treia, cea pe care am depus-o săptămâna trecută, este vorba tot despre rectori şi prorectori. Cei care sunt la vârful managementului universitar să nu poată deţine funcţii politice la nivel local, judeţean, naţional. Este un pas important şi un mesaj de absolut bun simţ pe care a avut-o şi Guvernul Cioloş în 2016 prin ministrul Mircea Dumitru”, a declarat deputatul Cristina Iurişniţi.
Iată activitatea parlamentarului bistriţean!
Activitate în plac local - 35 de adrese trimise autorităților și instituțiilor locale
Bistrițenii trebuie să cunoască problemele cu care se confruntă întreaga comunitate pentru a identifica cele mai bune soluții. Banii publici și cheltuirea lor, starea învățământului bistrițean, infrastructura școlară, situația copiilor instituționalizați și gradul de violență domestică au fost doar câteva dintre temele care au făcut obiectul solicitărilor de informații publice.
Nicio școală bistrițeană fără toalete în curte
În Bistrița-Năsăud, în urma analizei realizate, din vina primarilor, 1696 de elevi din 41 de școli sunt condamnați să meargă la școală în condiții sanitare specifice Evului Mediu. Primarii au datoria să doteze școlile, nu să dea vina pe directori!
Campanie europarlamentară
Am candidat pe listele partidului USR la alegerile europarlamentare. În perioada campaniei electorale, dialogul cu oamenii a reprezentat cea mai importantă sursă de înțelegere a nevoilor și intereselor comunităților bistrițene.
Reabilitarea Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu”
Am trimis o interpelare și o scrisoare deschisă Ministrului Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, pentru a-i solicita să aprobe reabilitarea Colegiului Rebreanu din Bistrița. Finanțarea se realizează prin PNDL și din cauza unei probleme de ordin juridic, Colegiul nu poate beneficia de fondurile necesare. Este de datoria Ministrului Dezvoltării să găsească soluții în așa fel încât orice unitate de învățământ să poată beneficia de programul de investiții.
Activitate pe plan național
Inițiative depuse:30
Interpelări:4
Întrebări:20
Luări de cuvânt:13
Inițiative legislative:
1. Depolitizarea tuturor funcțiilor de directori de școli și de rectori ai universităților. Limitarea mandatelor rectorilor la maximum două.
2. Posibilitatea acordată tuturor elevilor de a achiziționa bilete reduse la transportul feroviar pe baza unei adeverințe emise de școală.
3. Susținerea votului electronic și a votului prin corespondență prin declarații politice și comunicate de presă.
4. Prevenirea și combaterea violenței din mediul online.
5. Susținerea și obținerea din partea Comisiei de Mediu a unui raport favorabil pentru Legea colectării selective a deșeurilor .
Interpelări adresate Guvernului:
1. Ministerul Educației: Clarificarea problemelor cu privire la decontul navetei elevilor și profesorilor
2. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației: Necesitatea finanțării consolidării și modernizării corpului A al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.
3. Ministerul Muncii: Explicarea diferențelor salariale din învățământ
4. Ministerul Educației: Adaptarea examenelor pentru copiii cu CES
Activitate pe plan internațional
Sezonul România – Franța
Am reprezentat România la Besançon și la Lyon, în cadrul activităților de diplomație parlamentară.
Am susținut schimburi de experiență, promovarea culturilor celor două țări și elaborarea strategiilor care să valorifice potențialul acestui parteneriat.
Ce are sunt prioritățile pentru următoarea sesiune parlamentară?
Ö educație
Ö infrastructură școlară
Ö protecție socială
Ö combaterea violenței
Ö votul electronic
Ö depolitizarea școlilor
Ö integritate academică
*** IMPLICARE PENTRU SCHIMBARE!
Îmi propun ca în viitoarea sesiune parlamentară să continui proiectele pe care le-am început și să militez pentru valorile în care cred. După doi ani și jumătate de la începutul mandatului rezultatele încep să se vadă și vor continua să se concretizeze în perioada următoare.
#cu educația ajungem departe
Citiţi şi:
- Deputatul Cristina Iurişniţi, în raportul de activitate parlamentară: Peste 130 de propuneri legislative, din care 11 legi promulgate
- Vezi ce a făcut în Parlament deputatul Cristina Iurişniţi în ultimele trei luni!
- Consilierul judeţean Mirela Cîrcu, un nou mandat la conducerea Organizaţiei de Femei a ALDE BN! Vezi cu cine face echipă!
- Deputat Cristina Iurişniţi: Introducerea Educaţiei pentru sănătate şi depolitizarea sistemului de învăţământ, printre priorităţile primului an de mandat
- Deputatul Cristina Iurișniți, la ceas de bilanț: 25 de legi din 175 de iniţiative legislative!
Adaugă comentariu nou