Deputatul Cristina Iurişniţi, preşedinta Comisiei pentru egalitate de șanse: Vă propun să reafirmăm angajamentul nostru pentru o Românie fără discriminare
De Ziua Națională a Egalității de Șanse, serbată pe 8 Mai deja din 2015 vă propun să reafirmăm angajamentul nostru pentru o Românie fără discriminare, în concordanță cu drumul democratic și european pe care ni l-am asumat prin Constituție și tratatele semnate. Cu atât mai mult în timpul Președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene este necesar să transmitem un semnal clar în favoarea egalității de șanse și de gen la toate nivelurile societății românești.
În calitate de președintă a Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, este de datoria mea să subliniez că în continuare România este codașă la acest capitol în rândul statelor membre UE, iar cetățenii români sunt afectați zilnic de discriminare și de stereotipuri.
Deși am modificat recent legislația pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, femeile din România sunt în continuare ucise de actuali sau foști parteneri, iar numărul infracțiunilor din acest spectru, inclusiv violul și abuzul minorilor este în creștere. Nu există o rețea corespunzătoare de sprijin și asistență, recent, chiar Capitala a rămas fără singurul adăpost disponibil non-stop victimelor violenței. În plus, nu există legislație care să prevină violența cibernetică și vă anunț cu această ocazie demararea unei astfel de modificări legislative. Pentru că atât timp cât violența afectează un număr important de cetățeni ai acestei țări – fie femei sau minori – nu putem vorbi cu adevărat despre egalitate de șanse și de gen.
Mai mult, suntem în plină campanie electorală, însă nici pentru acest scrutin nu am implementat acele modificări necesare în legislația electorală pentru garantarea unei reprezentări paritare la nivel decizional. Deși în România peste 51% dintre cetăţeni sunt femei, reprezentarea acestora la nivel legislativ este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană – cca 18% femei deputat şi senator. De aceea, ar trebui să fie o urgență de tip transpartinic amendarea legislației în vigoare pentru obligativitatea cotelor electorale într-un sistem de tip fermoar (zipper) pe liste, pentru locuri eligibile și șansa la reprezentare egală pentru toți candidații.
Și fiindcă totul pornește de la educație, permiteți-mi să repet necesitatea unor politici educaționale antidiscriminare care să promoveze constant și eficient egalitatea de șanse și de gen în rândul generațiilor viitoare încă de pe băncile școlii.
Nu putem ignora nume precum:
Ştefania Mărăcineanu, fiziciană, prima care-a descoperit radioactivitatea artificială (anterior Mariei Curie, cu care a și lucrat) și inventatoarea ploii artificiale;
Sarmisa Bilcescu, prima femeie din Europa care a obținut licența în Drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în Drept;
Sofia Ionescu-Ogrezeanu - prima femeie neurochirurg din lume.
Tinerele și tinerii noștri au nevoie de modele, de aceea voi organiza la Parlament această expoziție pentru marcarea Zilei Naționale a Egalității de Șanse.
prof. Cristina Iurisniti
Președinta Comisiei pentru egalitate de șanse
Citiţi şi:
- Președintele Raportor privind discriminarea împotriva femeilor și fetelor din cadrul Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, în vizită la Comisia pentru egalitatea de șanse
- Cazul de la Ditrău, un nou semnal de alarmă
- Cristina Iurişniţi, de Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați: Societatea românească este încă împovărată de discriminare și de stereotipuri
- Deputatul Cristina Iurişniţi susţine că autoritățile nu reușesc să protejeze victimele violenței
- Învingătoarele violenței domestice, vizită la Parlamentul României
Adaugă comentariu nou