Președintele Raportor privind discriminarea împotriva femeilor și fetelor din cadrul Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, în vizită la Comisia pentru egalitatea de șanse
Președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, deputata USR Cristina-Ionela Iurișniți a primit vizita oficială a delegației condusă de Președintele Raportor al Grupului de lucru privind discriminarea împotriva femeilor și fetelor din cadrul Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, doamna Meskerem Techane. Grupul de lucru întreprinde misiuni în statele membre ONU, cu scopul de a examina situația discriminării împotriva femeilor în drept și în practică la nivel național, identificând bune practici în eliminarea acestei discriminări și făcând recomandări autorităților pentru îmbunătățirea protecției drepturilor femeilor. Grupul de lucru este alcătuit din cinci experți independenți: doamna Meskerem Geset Techane (Etiopia), președinte; doamna Elizabeth Broderick (Australia); doamna Ivana Radačić (Croația); doamna Alda Facio (Costa Rica); doamna Melissa Upreti (Nepal).
Cristina Iurișniți a găzduit la sediul Comisiei întâlnirile bilaterale ale Grupului de lucru cu diferite autorități din România: Avocatul Poporului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție, Institutul Român pentru Drepturile Omului, alături de reprezentanți ai ANES și MAE. Totodată, președinta Comisiei a avut o scurtă întrevedere cu membrii Grupului de lucru, în care a prezentat acestora situația egalității de șanse și de gen din România, atât la nivel legislativ, cât și al implementării, punctând activitatea Comisiei în ultimii doi ani în acest sens.
”În România, respectarea drepturilor femeilor este un angajament asumat atât prin Constituție și legislația secundară, iar în 2016 România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenția de la Istanbul). Dacă vorbim doar despre violența domestică, pe hârtie femeile au la dispoziție instrumente care să le protejeze, cum ar fi ordinul de protecție și ordinul de protecție provizoriu. În realitate, însă, numărul victimelor violenței domestice și sexuale este în creștere de la an la an, iar sancționarea agresorilor rămâne redusă”, a menționat în cadrul discuțiilor cu Grupul de lucru al ONU deputata USR Iurișniți. ”Cu greu – aproape deloc - se monitorizează agresorii, care pot încălca ordinul de protecție și continua să urmărească victima; de multe ori, finalul este unul tragic. Nu a fost reglementat nici până acum modul de implementare al brățărilor electronice pentru agresori, implicit, nu au fost bugetate nici în 2020”, a insistat președinta, care a subliniat că informarea populației și pregătirea autorităților de resort sunt la un nivel minim, iar campaniile naționale vizibile, reale de comunicare ce se referă la prevenirea și combaterea violenței sunt predominant realizate la nivel local și de multe ori de către societatea civilă. ”Am solicitat în repetate rânduri autorităților de resort să demareze campanii naționale în mass media, școli, instituții, e nevoie nu doar de informare, ci și de conștientizare a acestui flagel al violenței domestice. Mai mult, am cerut și proceduri clare, dublate de sesiuni de instruire a polițiștilor și a tuturor celor care interacționează cu victimele agresiunilor” a adăugat președinta Comisiei pentru egalitate.
În ceea ce privește modificările aduse legislației în vigoare, președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse le-a vorbit experților ONU despre propunerea legislativă pe care a inițiat-o privind reglementarea violenței cibernetice: ”Proiectul a trecut de Senat, aștept votul din Camera decizională și sper să reușim să sprijinim victimele hărțuirii online, revenge porn etc. care sunt realmente expuse și singure în fața agresorilor nepedepsiți de statul român până acum”, a declarat Cristina Iurișniți. Totodată, deputata USR a amintit și inițiativele de modificare a legislației electorale și introducerea bugetării de gen , în special la nivelul administrației locale : ”Ne aflăm în an electoral și legislația aferentă încă nu garantează o participare egală și echitabilă a femeilor la nivel decizional, politic și administrativ. În Parlament avem una dintre cele mai slabe reprezentări ale femeilor din comunitatea europeană (cca 18%). Suntem extrem de refractari la ideea de cote – există proiecte legislative care zac uitate, nici un partid nu are interesul să le aducă la vot și o spun cu mare tristețe, după trei ani de mandat”, a mai transmis președinta Comisiei.
În același timp, Cristina Iurișniți a insistat asupra problematicii mamelor minore – peste 9000 anual în România - și a faptului că educația pentru sănătate lipsește încă din curricula obligatorie în școli. ”Mai mult, programa de studiu și manualele nu conțin noțiuni din sfera diversității și a egalității de șanse și de gen, nu spun poveștile eroinelor care-au contribuit la România modernă, nu dau voce minorităților etnice, religioase, sexuale, celor cu dizabilități. Generațiile viitoare nu sunt educate în spiritul respectării egalității de șanse și de gen”, a subliniat președinta Comisiei de resort din Camera Deputaților la discuțiile cu Președintele Raportor al Grupului de lucru privind discriminarea împotriva femeilor și fetelor din cadrul Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. ”Am depus propuneri legislative privind introducerea educației pentru sănătate (adaptată vârstelor) în planurile de învățământ, precum și modificarea Legii 272/2004 pentru a asigura cel puțin două sesiuni de informare în cadrul unor programe educaționale nonformale. Am atras atenția ministerului de resort că trebuie să respecte legislația în vigoare și am solicitat să găsească soluții pentru aplicarea ei începând cu anul școlar 2020 – 2021”, a mai transmis deputata Iurișnți. ”Totul pornește de la educație. Insist că este nevoie de politici educaționale anti-discriminare, iar școala românească trebuie să promoveze constant și eficient egalitatea de șanse și de gen, iar formarea continuă a cadrelor didactice este esențială”, a menționat în încheiere deputata USR Cristina-Ionela Iurișniți, mulțumindu-le experților independenți pentru vizită și subliniind disponibilitatea personală și a Comisiei pe care o conduce pentru orice clarificare sau acțiune întreprinsă împreună.
Deputat
Cristina-Ionela IURIȘNIȚI
președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse
Citiţi şi:
- Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilităţi – apel la respect şi demnitate
- Deputatul Iurișniți:Egalitatea de șanse, absentă din programul de guvernare
- Învingătoarele violenței domestice, vizită la Parlamentul României
- Zero toleranţă pentru violenţă verbală, hărțuire și mesaje discriminatorii adresate femeilor în spaţiul public
- Cazul de la Ditrău, un nou semnal de alarmă
Adaugă comentariu nou