Deputatul Iurișniți:Egalitatea de șanse, absentă din programul de guvernare
Miercuri, 19 februarie 2020, de la ora 13:00 în Sala Drepturilor Omului din Parlamentul României, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din cadrul Camerei Deputaților a audiat-o pe doamna Victoria Violeta Alexandru, ministrul propus pentru portofoliul Muncii și Protecției Sociale. Deputata USR, Cristina Ionela Iurișniți, președinta Comisiei, atrage atenția că egalitatea de șanse, care ar fi o trebuit să fie o prioritate obligatorie pentru acest minister și pentru Guvern în concordanță cu drumul democratic și european asumat prin Constituție și tratatele semnate lipsește cu desăvârșire din programul de guvernare. ”Este cu atât mai grav cu cât în continuare România este codașă la acest capitol în rândul statelor membre UE, iar cetățenii români sunt afectați zilnic de discriminare și de stereotipuri. Semnalul Guvernului Orban 2 este departe de a responsabiliza autoritățile de resort de la nivel local și central. Îngrijorătoare este și absența oricărei preocupări în ceea ce privește prevenirea și combaterea violenței domestice, ca să nu mai vorbim de programe naționale și de alocări bugetare”, consideră deputata USR Iurișniți.
”Nu este prima dată când îi amintesc dnei ministru Alexandru că femeile din România sunt în continuare ucise de actuali sau foști parteneri, iar numărul infracțiunilor din acest spectru, inclusiv violul și abuzul minorilor este în creștere. Nu există o rețea corespunzătoare de sprijin și asistență, iar brățările electronice pentru monitorizarea agresorilor nu sunt, se pare, o prioritate a acestui Guvern”, a declarat președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din cadrul Camerei Deputaților. ” Deși am modificat recent legislația pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, autoritățile nu-și fac treaba, iar multe dintre măsuri și proiecte sunt neadaptate la nevoile din teren. Un exemplu este proiectul VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță! finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), axa prioritară 4, obiectivul specific 4.4. și derulat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) din subordinea ministerului – am solicitat în mai multe rânduri și am transmis în data de 11 februarie o adresă oficială dnei ministru Alexandru pentru a afla care este stadiul curent al proiectului și câte victime ale violenței au beneficiat de acesta”, a adăugat deputata Iurișniți. ”După 3 luni de mandat, din păcate nu avem nicio veste de loa acest minister despre noi măsuri de prevenire și combatere a violenței domestice, nimic nou despre activitatea ANES, cursuri de instruire ale autorităților de resort sau noi centre destinate victimelor violenței.. E ca și cum pentru minister, acest fenomen nu există oficial, deși România a primit o nouă condamnare la CEDO într-o speță legată de violență domestică. Mai precis, violență cibernetică, încă nerecunoscută și nepedepsită ca atare în legislația românească; din fericire, instanța europeană a ținut cont de respectarea drepturilor victimei inclusiv în mediul online”, a subliniat Cristina Iurișniți, a cărei inițiativă legislativă referitoare la violența cibernetică a fost adoptată deja de Senat, ca primă Cameră sesizată.
”Un alt aspect neschimbat de la ultima întâlnire cu doamna ministru este legislația electorală, respectiv introducerea cotelor electorale într-un sistem de tip fermoar (zipper) pe liste, pentru locuri eligibile și șansa la reprezentare egală pentru toți candidații. Asta deși în România peste 51% dintre cetăţeni sunt femei, dar reprezentarea acestora la nivel legislativ este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană – cca 18% femei deputat şi senator”, a mai spus președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, care a și inițiat o astfel de modificare legislativă în sesiunea parlamentară trecută.
”Lipsesc și politicile guvernamentale care să promoveze constant și eficient egalitatea de șanse și de gen în rândul generațiilor viitoare, prin măsuri precum includerea elementelor de educație pentru sănătate sexuală ca parte obligatorie a curriculumului și formarea continuă a cadrelor didactice; îmbunătățirea infrastructurii școlare și reducerea diferențele sociale în accesarea educației, inclusiv în ceea ce privește măsurile afirmative în sprijinul copiilor cu nevoi educaționale speciale și extinderea programului Școală după școală”, a subliniat deputata USR, Cristina Iurișniți. Aceste măsuri au fost solicitate în mod repetat tuturor guvernelor de până acum, atât de către societatea civilă și experții în domeniu, cât și de președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din cadrul Camerei Deputaților.
PREŞEDINTE
Cristina – Ionela IURIŞNIŢI
Citiţi şi:
- Învingătoarele violenței domestice, vizită la Parlamentul României
- Deputat Cristina Iurișniți: Un nou pas pentru prevenirea și combaterea violenței cibernetice
- Deputatul Cristina Iurişniţi propune introducerea în legislaţie a noţiunii de violenţă cibernetică!
- Deputatul Cristina Iurişniţi susţine că autoritățile nu reușesc să protejeze victimele violenței
- Cristina Iurişniţi: Brățările electronice pentru agresori, o urgență pentru statul român
Adaugă comentariu nou