Deputatul Daniel Suciu: După ce şi-au strigat nemulţumirea în stradă, reprezentanţii Horeca au fost călăriţi de organele de control!

Deputatul Daniel Suciu l-a “interpelat”, în cadrul unei conferinţe de presă, pe prefectul Stelian Dolha pe tema controalelor care au avut loc în domeniul HORECA exact la cei care şi-au spus păsul în faţa Palatului Administrativ, în această săptămână.

         “Vreau să îi pun o întrebare domnului prefect Dolha şi să-l rog dacă poate să ne prezinte care au fost temele, instituţiile şi planul de control – nu ştiu dacă dictat, cerut de domnia sa – după ce a avut întâlnirea cu reprezentanţii HORECA. Am informaţii – şi-l întreb public – că după ce acei oameni şi-au strigat nemulţumirea în stradă, nu cumva s-au trezit a doua zi călăriţi efectiv de către organele de control? Aşa este şi aşa a fost. Îl văd pe acelaşi domn prefect de aproape doi ani de zile, cu pauza în care a candidat, că vede că este mizerie în judeţ. Dar ce a făcut până acum? Nu mai bine nu îşi trimite cohortele de 5-6 instituţii călare pe ifirmele din Bistriţa şi îi trimite pe cursurile de apă? Nu sunt aceşti oameni destul de pedepsiţi? Nu mai bine vorbeşti cu treabă bună şi nu trimiţi controale peste ei?”, a declarat deputatul Daniel Suciu.

Parlamentarul bistriţean a menţionat că mediul economic, dar şi oamenii de rând se confruntă cu multe probleme, prin creşterea cursului euro, a costului carburanţilor, a facturii la energia electrică etc.

         “Mai miră pe cineva că tineri, oameni de diferite categorii sociale ies şi spun că nu mai înţeleg nimic. Eu nu mă mir. Am trecut şi noi prin asta, am făcut şi noi greşelile noastre şi oamenii au reacţionat. Mă întreb şi întreb în special pe cei de la USR când s-au transformat tinerii frumoşi şi liberi în fascişti, în huligani, în terorişti sau poate chiar mai rău în oameni demni de dispreţ doar pentru că nu arată foarte bine îmbrăcaţi şi nu sunt acei informaticieni. România este ruptă în două”, a mai spus deputatul Suciu.

        

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5