Descoperirile din zona Bistriței, Împănatul și udatul boului, Cununile de Sânzâiene

,,Cunoaşterea unui popor presupune neapărat cunoaşterea culturii sale spirituale”.

(H. Daicoviciu.)

 

Vas de ofrandă, de lângă grădina şi casa din Bistriţa a lui Lucian Blaga

 

Desenul de pe vas schiţează ,,,,Arborele vieţii” şi ,,Dellos”-ul, şi şarpanta templului – toate numite ,,asaltul spre înălţimi”, la Coumont, (F. Cumont: Textes et monuments figures relatifs aux mysteres de Mythra..., Bruxeles, 1896. p 31), precum şi , ,,coarnele taurului sacrificat, dedicate zeiţei pământului şi lunii” şi, asemenea vasului de aur al Pytiei, slujitoare în Dellos-ul Demetrei, avem gravat pe fundul vasului de cult pe Pyton cel biruit şi sacrificat cu armele luminii - vezi spirala. Zic, ,,asemenea vasului de aur al Pytiei” deoarece desenul este aproape identic. 

Iată ce zicea Lucian Blaga:

 «Bistriţa, aici este adevăratul meu  spaţiu mioritic ...

Cât timp am stat în grădina mea de pe Burg, în Dealul Târgului, n-am putut să bănuiesc, nici măcar în visurile mele poetice, că sălăşluiesc aici, la Bistriţa, pe un cimitir dacic de peste 3500 de ani, ... că dacii, a căror cenuşă a fost găsită lângă grădina mea în vreo 40 de urne, au fost contemporani cu Moise, Profetul, şi cu nu ştiu care dintre piramidele Egiptului, că ei au trăit aici, la Bistriţa, cu câteva secole înainte de luptele de la Troia...

Arheologia e o ştiinţă poetică. Dar deosebit de poetică devine această ştiinţă când se leagă într-un fel de locurile tale, de o grădină ce coboară în terase (posibil ale unui străvechi templu, potrivit cercetărilor recente n.n.)  în care ţi-ai făcut odihnitor somnul, după ce ai lucrat în viaţa ta ,,Filozofia culturii”, trăind din seva acelui loc, crescută din cenuşa strămoşească...

 De cât timp locuiesc aici la Bistriţa, lucrez la volumul meu de ,,Cosmologie” (pentru catedra de ,,Filozofia culturii”, de la Universitatea Dacia Superioară din Cluj), pe care vreau să-l isprăvesc până la sfârşitul lunii (august 1939 n.n.).

Viaţa aici e nespus de frumoasă... Elemente de cultură şi de peisaj de la Bistriţa au intrat în multe din poeziile mele de mai târziu...

 Mirat, citesc iar şi iar... despre descoperirile arheologice ce s‑au făcut în toamna aceasta pe dealul Burgului de la Bistrița. De la Institutul de Arheologie aflu într-adevăr că sub pădure, nu departe de fosta mea grădină, s‑au descoperit vreo 40 de urne funerare proto-dace...». 

În Jeniţa Naidin: ,,Lucian Blaga la Bistriţa -1938-1940”. Ed Napoca Star, 2018 ” (Din Caietele Elenei Daniello: Grădina de la Bistrița, B.C.U. Cluj‑Napoca, Fond Daniello. Transcriere de Mircea Popa, în Apostrof, Cluj‑Napoca, nr. 5/ 2015).

Este de observat fineţea de excepţie a gravurilor şi formelor geometrice, unele având corespondente în îndepărtata cultură arheologică ,,Cucuteni”.

Alt vas de cult pentru ofrande, obiect spectaculos al Muzeului din Bistriţa, pereche geamănă a celui de mai sus. Se observă coarnele lui Apollo. Foto: prof. dr. George Marinescu.

Privind în rytonul de aur de la Bistriţa, pe fundul căruia este incizat Pyton, stindardul dacic, vas magic, în care o Pytia de acum 3800 de ani citea soarta zeilor, a regilor şi a oamenilor de rând, tindem a crede că Strabon avea dreptate întru totul când zicea că  «râvna pentru cele sfinte este la ei (la daci) un lucru de căpetenie ». (Strabon G. VII, 3).

În toate reprezentările antice, Pytia, preoteasa lui Apollo, avea în mâini, stând deasupra trepiedului, un  ,,vas de aur” asemănător cu cel descoperit la Bistriţa, în care amesteca licoarea cu o crenguţă de laur, (Dafinul-laurul fiind trupul Fecioarei Daphne - Laura-Lavra, iubita lui Apollo, pentru care acesta s-a lepădat de lume şi a trăit la peşteră o viaţă ascetică, căci A pollo! – însemnă ,,fără  plăceri carnale”) şi recita incantaţiile în limba tracilor. Preoţii ,,bessioii, le traduceau în versuri” (Ploutarhos. De viris ilustribus. VII) pentru grecii şi apoi, pentru romanii care consultau Oracolul.

Pytia purta deseori în reprezentări cercei padantivi din aur sau din bronz aurit cu semilună, semnul zeiţei Demetra, similari celor desoperiţi în marele depozit de bronzuri de la Dipşa, din apropierea Bistriţei.  ( Depozitul de bronzuri de la Dipşa este compus din 611 piese, cca 100 kg, păstrat la Muzeul Brukental, la Viena şi la Bistriţa (Publicat în ,,Materiale arheologice” de Petrescu Dâmboviţa, Gh. Marinescu, Şt. Dănilă. 1978. Recent s-a descoperit un depozit de bronzuri de acum 3300 de ani la Crainimăt, la mai puţin10 km de Buricul Dealului Dumitrei, iar la Arcalia s-a descoperit o roată din bronz al unui car funerar traco dacic, lucrată într-o tehnică de turnare, finisare şi aliaj neegalată până atăzi.)

Pytia cu vasul său de aur, şezând pe trepiedul de bronz, ghicind soarta regilor greci, aici Egeu, şi chiar a  marelui Zeus, care sta totdeauna în faţa ei în picioare! Ea ţine în mână laurul. De la Laura – LAVRA avem «Lavra monahală». Lavrele, (după creştinarea besiilor, preoţii  Pytiei,  care au devenit « primii creştini ai Europei », în opina cardinalului Eugen Wolfe), erau mănăstiri cu zeci sau chiar sute de sate şi biserici.

Vom vedea mai jos într-o metopă antică, provenind din ,,Provincia Dacia Supperior”, (deci din zona noastră de locuire), ajunsă la Luvru prin Viena, un taur adus jertfă, bazorelief care înfăţişează modul în care se săvârşeau jertfele aduse Soarelui de către  preoţii daci ai Pytiei ,,bistrii” (bessioii), operă de artă sculptată în piatră, numită Ospăţul / banchetul  lui Mithra.

Vom arăta, apoi, cum se perpetuează şi azi, în mai multe localităţi ale judeţului Bistriţa-Năsăud, acest act de cult milenar, festin numit la noi, ,,Înstruţatul Boului”.

ALTE ALTARE ŞI JERTFE

În lucrarea noastră, ,,Zestrea strămoșească. Pagini alese din mitologia şi istoria strămoşilor neamului românesc” (Ibidem), am prezentat  bazorelieful dacic de mai jos, aflat în Muzeul Luvru, numit în literatura de specialitate ,,Ospăţul / banchetul lui Mythra”.

 Imaginea şi tema au fost publicate de F. Cumont: Textes et monuments figures relatifs aux mysteres de Mythra..., (Bruxeles, 1896. p 31).

Detalii:

Apollo, în centru, ca zeu al luminii, adică Soarele - Dyaus Pitar - Mithra, iar în dreapta sa, zeiţa Dacia, ei fiind pereche uraniano-chtonică, la stânga trinităţii, Zeiţa Candra-Luna, simbolul bessilor anţii, întemeietorii Bizanţului. Privind metopa, devine foarte clar că dacii erau... politeişti!

 Jos, în stânga, preot bess (tarabostes pileat), oferind jertfa într-un ryton, cu sceptru regal ca al zeilor, fiind reprezentant al lor. Şi, în dreapta, cu toiag şi cârjă sacerdotală cu şerpi afrontaţi (Prototipul cârjei arhiereşti ortodoxe române, pe care am găsit-o pictată pe frontonul  străvechi, anterior anului 1246 dHs, al Catedralei Coroana Maicii Domnului, Panta Nossa din Bistriţa, pe care o vom vedea mai jos), din gura cărora se aprinde focul de la altarul care are efigie - şarpele cu cap de lup.

Altarul îl are reprezentat pe Pyton.

 Tarabostesii bessi sunt imberbi, ca şi nazireii evrei, sau poate, invers, adică ,,nazireii şi esenienii au traiul asemănător cu al polistailor bessi de la daci.” după cum zice Josif Flaviu, în Antichităţi Judaice c. XIII.

Zeiţa Dacia şi preoţii bessi poartă căciula dacică, sau ,,boneta frigiană”, cauca. Frigienii sunt fraţi cu dacii ardeieni (Ardeienii aveau o regină numită, Teuta!), fii ai lui Ares, ale cărui mijloace de manifestare războinică erau focurile, de unde avem verbele: ,,a arde” şi  ,,a frige”!

Cei doi bessi (bossi) sunt un sacerdot şi un rege, ca în Jocul Căluşarul, unde cei patru călăreţi cu cifra X (zece - dece) pe piept şi caii lor  solari, reprezentând anotimpurile, sunt conduşi de către un vătaf (,,Vastafos”-,,Vass”- betacizat e ,,bass -bess”, iar  ,,foss” -,,fotos” e ,,lumină”- ,,foc sacru” cu care se vede că aprinde focul jertfei. ,,Tafos-ul” este ,,patul de moarte - mormântul”. Baltagul vătăfiei se primea de către noul vătaf  la ,,patul de moarte” al vătafului bătrân. Mitologul Ovidiu Brânda vede în ,,fos tafos”-  ,,focul de mormânt” - incinerarea!)

 Cinci căluşari (,,Călăreţi traci”) sunt ai zilei (cu  cai albi), iar cinci sunt ai nopţii (negri). Sunt, deci,  ,,Zece stăpâni judecători” adică  ,,Decce Baali”.

Pentru a ilustra mulţimea de nume pe care o avea fiecare zeitate vom arăta că:

1. Apollo (Soarele) este numit şi ,,Mythra”. Conceptul ,,Mytra”, care a creat sistemul teologic păgân, numit ,,Mythraism”, este interpretat de istorici şi mitologi ca venind de la o divinitate solară asiatică, orientală, care ar fi purtat acest nume. Se pare că nu este chiar aşa, deoarece termenul theonimic, Mytra, a fost creat în şcolile elenistice din Alexandria Egiptului, prin asocierea la ,,Myt-os” - ,,poveste” a numelui lui ,,Ra”. Deci ,,Mit Ra înseamnă ,,Povestea soarelui”.

RA nu este zeu egiptean, ci doar însuşit de aceştia după cuceririle lui Alexandru cel Mare. Macedonii au dus pe zeul lor solar şi al nostru, „RA”, substituindu-l lui ,,AMON” (aşa îi ziceau egiptenii vechi, Soarelui. Alexandru a cucerit în Egipt o cetate a lui ,,HELIOS” al grecilor, căci aceştia au zidit anterior acolo un ,,polis” în jurul templului lui Amon, oraş numit ,,Heliopolis”.

Vedeţi ce sincretism onomastic religios debordant avem?

 Că ,,Ra” este zeu tracic, vedem din aceea că noi zicem: ,,Ra Ze” , adică, ,,raze” –Zeul Ra; ,,Ra sare” - ,,răsare”, adică sare peste orizont; ,,Ra res” - Rareş, ,,Lucru Soarelui”. ,,Ra filla” –Rafila,  ,,Iubita Soarelui”; ,,Ra vica” – Ravica: ,,Bica” –taur -,,vica” - ,,vacă”. Deci ,,Ravica” sau Rabica, sau ,,Rebecca”  înseamnă Jertfa taurului la solstiţiul de vară tracic.

 ,,Buhaiul” este vaietul taurului când era injunghiat.

În « Lexiconul » din Alexandria (Sec. V. îHr) ,,Bendis e socotită ca fiind Arhtemis la traci”. Aristofan în « Păsările » (Passarai - Bassarai – Vulturii), zice despre Bendis: « Bendis este zeiţa tracă, Gebeleisis, ce se mai zice şi Dacia, adică Cebela şi Isis într-un nume » . Zeitatea aceasta a « Pământului Mamă » se mai numeşte şi «Demetra»,  « Za Agra », « Cebela », « Diana » şi « Dziana  - Zâna ».

Aristofan s-a inspirat din Eschil, cu piesa sa de teatru despre bessi, « Bassaraii », pe care îi numeşte « Vulpile, căci purtau la război piei de lupi şi de vulpi » . Vor fi pomeniţi într-un text biblic : « Vulpile au vizuini şi păsările cerului, cuiburi, iar Fiul Omului nu are unde să Îşi plece capul » (Matei 8-20). Aici este vorba despre « peşterile bessilor - bassaraii» şi despre « acvila romanilor ». Romanii şi-au făcut un turn lângă Templul din Ierusalim, ca să-l supravegheze, deasupra căruia au înălţat acvila romană, iar bessii i-au influenţat pe esenieini cu monahismul lor la peşteră. (Cf. Josif Flaviu, Anticvhităţi...XVIII).

Însuşi Alexandru Macedon şi tatăl său, Filip, sunt socotiţi de către Arian,  « Bessii cei buni » - « Anna bassis » !

Aceștia sunt, deci, din vechime călugări arya, sau ,,latreii” - ,,satrii închinători”, „Preoții bessi ai lui Ary”, mai pe scurt,  ,,Bess Ary avvii”, sau ai fiului său, Apollo, zeul Soare, numindu-se ,,Bess Ra avii” sau, după creştinare -  ,,bessii raby” - ,,învăţătorii bessi”, la care Strabon constată o deosebită viaţă religioasă: ,,Râvna pentru cele sfinte era un lucru de căpetenie". (Strabon G. VII, 3).

 ,,Bessara” se numea îmbrăcămintea purtată de către preoteasa tracă a lui Apollon, Pytia (Python, balaurul cu cap de lup, ucis de către Apollo şi de Moşul Dak (Cadmos la greci) a dat numele preotesei, Pytia. Se mai numea Sibila, Cibila, cea care descântă şi caută în Oracole viitorul). Tot aşa se numea şi veşmântul preoţesc al besiilor cu care ea slujea Soarelui la templele lui Apollo, precum și a baccantelor dionysiace, iar spațiul din templu unde erau date oracolele se numea ,,Besser ika”- ,,Casa bessilor”.

,,Stâpâni judecători” erau zece la număr, aşa cum am văzut pe stela dacică de la Vatican, descoperită în zona nordică a Ardealului, în Provincia Bacciana a Daciei Supperior, din ,,Dealurilor lui Ares”, ,,Ary dellos”.

Ei vor influenţa cu învăţăturile lor întreaga viaţă a strămoşilor noştri, deoarece la temple erau şi vestitele şcoli lăudate de Socrate şi de Platon în ,,Carmides”, care se referă la medicina tracilor, mult superioară celei greceşti şi, mai ales repertoriul de discipline ştiinţifice, am zice fără să greşim,  ,,universitare”, transmise de  Dio Cassius citat de Iordanes.

,,Cunoaşte-te pe tine însuţi!” era scris pe toate templele unde preoţi erau bessii Pytiei.

Aristotel zicea că preoţi besii ai  ,,Agatirşilor de lângă râul Maris (Mureş) aveau obiceiul să cânte legile lor (Belaginele), fie din cauză că le consideră ca legi sfinte, ori numai ca să nu fie uitate.” (Aristotel: Probl. Sect. XIX, 28).

Detaliul de mai jos, de pe fundul ,,Vasului  de aur de la Bistriţa”, ne face să credem că este un vas de cult, ţinând de praciticile rituale ale templelor din ,,Dellos”-uri. Pyton (Marele şarpe cosmic - Spirala.  De aici avem numele pitonului, şarpe foarte mare, numit şi ,,boua” deoarece jertfele erau ,,taurobolice”. Apud, Coumont) va da numele, Pytiei, preoteasa tracă ce a însoţit istoria multimilenară a strămoşilor noştri, ,,traconii”, nume însemnând suprimarea ,,draconului”, a ,,dragonului”, a  ,,balaurul lui Ares” - ,,Şarpele cel dedemult” (Apocalipsa, 12) cel ucis în peşteră cu armele ascetice ale luminii, postul şi rugăciunea, (,,Traconul cu cap de lup, conform mitului nostru întemeietor, a fost suprimat la peşteră de Deus Daky, şi de soţia sa, fiica lui Ares, localnica Armonia, ajutaţi de Apollo. Capul cu pielea eviscerată de veninul istoric a fost ridicată în ,,ruda”, instituindu-se steagul dacic şi ,,Jocurile Pytice”, mult mai vechi decât ,,Olimpiadele”!) şi prin înnecarea lui simbolică în apa jertfei taurobolice, luată în ,,Vasul Pytiei” din izvorul ,,Roşua” al preoţilor ei, bessii sau bistrii, izvor cristalin numit şi ,,Besstrassos”. (Plutarh, ,,Βίοι Παράλληλοι...”,,Veţile paralele...”, După Maximos Planudes, 1296 c XIII)

Vasul de aur al Pyriei, privit de sus. (Sursa foto. Dr. G. Marinescu.... P. 62)

Detaliu de pe fundul vasului de aur de la Bistriţa, de acum 3800 de ani, preluat din: Dr. Florin Gogâlţan şi dr. Gheorghe Marinescu: ,,Aur pentru zei...”, p. 63.

   Se observă o îndelungată folosire a vasului de jertfă, iar ,,,,Voluta” - ,,Spirala” , sau ,,Pyton răpus”  ne îndreptăţeşte să afirmăm fără dubii că stăm în faţa unuia dintre cele mai valoroase şi vechi ,,Vase ale Pytiei”.

Studiul nostru se va concentra pe istoria mitico-religioasă care a dat viaţă lungă acestor comori arheologice.

Arheologii au descoperit pe ,,Dealul Dumitrei” urmele clare ale unui ,,Dellos al Demetrei”, un spaţiu sacru urcând în spirală până la ,,Buricul Târgului Roşu al Bistriţei”, pe care saşii, veniţi aici în sec. al XIII-lea, l-au numit nu numai ,,Villa latina” ,,Satul latinilor” sau ,,Nossa”, ci şi ,,Rossmarkt”- ,,Târgul Roşu”. Două văi, numite Roşua şi Ruşu, curg din Dealul Dumitrei. Vom vedea de ce se numesc aşa.

 Privim uluiţi cum arătau acum 3800 de ani vasele sfinte ale ,,Dellos-ului Demetrei”, făcute din aur nativ dacic, precum şi  vase şi obiecte funerare din cimitirul protodacic-agatirs din proximitatea templului, într-o vreme în care Roma şi Atena încă nu existau, fiindcă ,,Urbe condita” -  ,,Fondarea Romei” în anul 753 îHr,  de către fiii lui Ares-Marte şi ai nimfei, Reea Silva, crescuţi de Lupoaică (Luppa Capitolina), împlineşte acum doar 2800 de ani, fiind mai tânără cu o mie de ani decât templul din Dealul Dumitrei Bistriţei (Dellos-ul Demetrei) şi vasul său de aur pentru jertfe, lângă care s-a găsit şi o secure de bronz, folosită tot la jertfe, asemeni celei de aur de la Ţufalău, foarte elegant lucrate. Nu doar înfăţişarea aproape identică, ci şi distanţa în linie dreaptă de cca 100 km parcursă lejer călare într-o singură zi între cele două descoperiri remarcabile, arată o singură stăpânire.

Vasile Pârvan zicea că: ,,Fastul de care vorbeşte Herodot şi mai ales, Homer amintind de agatirşii din Transilvania, nu se poate documenta mai fericit decât prin descoperirea de la Ţufalău ...

Un (bazileu) senior mândru, înfăşurat în mantii largi, presărate peste tot cu aplice de aur, cusute pe postav, şi atât de trufaş pentru aurul pe care îl are, încât îşi înarmează soldaţii din gardă în zilele de sărbători  mari... cu securi de luptă turnate din aur masiv. (V. Pârvan. Dacia, p.77. Vezi şi conferinţa lui V. Pârvan, susţinută la Paris:  ,,Dacii la Toia”, Dacia p. 13).

Secure de aur masiv ardelenesc de la Ţufalău. Securea este similară sub aspectul formei cu cea din  depozitul de bronzuri descoperit la Bistriţa, lâgă vasul de aur.

Secure de la Ţufalău

Secure de bronz, descoperită în acelaşi loc cu Vasul de aur al Pytiei din « Dellosul Demetrei » (« Dealul Dumitrei ») numit şi « Dealul Târgului » (sursa. Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsud, publicată de prof. Dr. Gh. Marinescu)

Emitem ipoteza că securile de mai sus erau folosite de preoţii Pytiei, bessii, exclusiv la jertfe, ca şi la dansurile sacre ale tuturor tracilor  din cadrul « Jocurilor Pytice ».

Despre aceasta avem o informaţie elocventă de la Ovidiu din Tomis:

 ,,Jocul ce-i Pytic numit, după numele fiarei răpuse (Pyton). / Oricare tânăr aici, / Ce cu pumnul, piciorul, sau roata, / Biruitor a ieşit, /  A stejarului cinste primeşte. / Laurul lipsea în Hiperborea istrienei Arthemis şi a lui Apollo”. (Ovidiu. Metamorfoze, pag, 47).

Chipul lor va deveni cârja preoţilor tarabostesi, ,,bessii”, ,,caduceul” cu care aprindeau focul jertfelor, aşa cum vom vedea mai jos,  ca, mai apoi, după creştinare, să devină prin ,,înfigerea Crucii” în trupul balarilor, simbolul cu care se păstoreşte neamul românesc de două mii de ani,  ,,Cârja serpiformă a episcopilor ortodocşi români”.

ÎMPĂNATUL ŞI UDATUL BOULUI. CUNUNILE DE SÂNZÂIENE

În Domneşti, ca în mai toate satele vecine, la solstiţiul de vară, de ,,Sânzâiene”, se desfăşura un ritual agrar numit ,,Impenatul Boului”, iar pe Someş ,,Înstruţatul boului”.

(Notă:Cuvântul ,,impenat”, mai recent ,,împănat”, vine de la ,,Zeii Penaţi”, mutaţi de către Eneea din Troia tracică, la Roma. C.F. Eneida, Vergiliu. Cântul II).

 Se alegea cel mai puternic şi frumos taur al cirezilor satului, care era dus de către feciorii care urmau să ,,intre în joc”, la apa Şieului, unde era spălat şi apoi stropit cu apă sfinţită. Apoi i se aşeza pe grumaz o uriaşă cunună de sânzâiene şi margarete sălbatice. Şi cununa şi margaretele (Ochii boului) sunt simboluri mithraice (solare) străvechi.

Toate stelele (altarele) cu jertfa mithraică îl reprezintă pe zeu îmbrăcat în straiele tarabostesilor daci, înjunghiind taurul cu cuţitul dacic, curbat. Alteori Mithra este călare şi ucide un bour cu buzduganul său solar, tema fiind reluată în mitul lui Dragoş, descălecătorul care ucide zimbrul.

Animalul acesta totemic apare şi în mitul fondării Troiei tracice de către Ilos şi Tros, care, din porunca divină a zeului trac Apollo, au urmărit o vacă de zimbru (bour sălbatic). Acolo unde s-a oprit bourul au pus temelia Troiei, închinând cetatea lui Apollo.

 În ,,Avesta” stă scris: ,,Libaţii îi aducem lui Mithra, stăpânul păşunilor întinse, cel care dă adăpost fericit şi bun popoarelor arya (nobile)”.^[1]

  Până nu demult s-a perpetuat obiceiul ca în coarnele boului să se pună cununi de grâu, panglici multicolore şi doi ciucuri mari, din lână roşie şi albă, sau roşie, galbenă şi albastră, precum şi un brăduţ. Pe spate i se punea cel mai frumos ,,lepedeu” (covor din lână) înflorat, ţesut  în acel an în sat, ocazie cu care pe toate ,,pălanturile” erau etalate roadele hărniciei femeilor românce, spre vedere şi alegere.

Toate fetele erau împodobite pe cap cu cununi de Sânzâiene şi margarete sălbatice, numite în popor ,,ochii boului”.

Deşi înainte de a dispărea acest obicei din Domneşti, la mijlocul secolului trecut, datorită colectivizării, taurul nu se mai sacrifica, sunt mărturii ale bătrânilor care ziceau că după ce era purtat prin tot satul, cu muzică şi chiuituri specifice ritualului, taurul era sacrificat, împiedicându-se astfel endogamia.

Se credea că ,,din corpul victimei muribunde se nasc toate florile şi ierburile de leac. Din măduva spinării sale germinează grâul de pâine, iar din sângele lui răsare viţa de vie, care dă licoarea sacră a misterelor.” (F: Compte, op cit, pag.133. după Cumont, F., Les religions orientales dans le Paganisme romain, Paris, 1929.