La Muzeul Judeţean este expus un vas ritualic din aur, de acum 3800 de ani

Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud a găzduit recent prezentarea pentru public a unor descoperiri arheologice remarcabile, de la Bistriţa – Dealul Târgului (Dealul Dumitrei), între care, un vas ritualic din aur, în greutate de 321,61 grame, aparţinând epocii bronzului, aproximativ de acum 3800 de ani.

Autorii cercetării sunt renumiţii arheologi, dr. George M. Marinescu şi dr. Florin Gogâlţan, care au publicat la diferite simpozioane descoperirea făcută cu detectorul de metale de un bistriţean, Oliver Gămălan, iar acum publicată, la Editura MEGA.

Bistriţa devine, prin această uluitoare descoperire, unul dintre cele mai de seamă spaţii de locuire ale Europei de acum aproape 4000 de ani, pentru că un asemenea vas ritual din aur presupune cu necesitate existenţa unui templu ridicat de o societate extrem de evoluată.

De ce mă preocupă această descoperire?

În primul rând pentru că este vorba de un vas  de cult (ryton). Arheologii au descoperit şi alte obiecte de bronz şi, mai ales ceramică locală care are aceleaşi decoraţii ca vasul de aur.

Vasul de cult are ca efigie inconfundabilă ,,spirala”, sau coarnele berbecului sacru, carpatin, cel cu ,,Lâna de aur”, care au dat mai târziu, după o jumătate de mileniu, capitelurile greceşti de la coloanele ionice din templele lui Apollo Hiperboreul (Transdanubianul  - Cel din sus de Istros, numit şi Sav Bassius). Alţi mitologi afirmă că ,,spirala” este ,,Balaurul lui Ares”, traconul Pyton, cel cu cap de lup, pe care l-a ucis Apollo, însoţit de Deus Daky (Zeul Dac) în peşteră ,,cu armele luminii, postul şi rugăciunea, apoi i-au scos leşul în ,,ruda” instituind stindardul dacic.” (Romulus Vulcănescu. Mitologia...)

Am aşteptat cu sufletul al gură să se pronunţe de către prezentatori numele zeului Apollo şi, într-un târziu, după o prezentare tehnică de excepţie, a fost atinsă tangenţial şi apartenenţa religioasă a obiectului, referitor la cultul uranic apollonic (solar).

Vasul este cu mult anterior momentului în care dacii l-au adoptat şi se închinau lui Zamolxis, care în opinia noastră este doar o apoteozare a unui reformator religios, fiind o întruchipare târzie a lui Apollo. Mircea Eliade zice: ,,Zamolxis îşi face apariţia într-o istorie religioasă care îl precede; el inaugurează doar o noua epocă de tip eshatologic.” (M. Eliade: ,,De la Zamolxes la Gingis Han”, p. 37).

Mitologic, vasul este anterior şi sciţilor asiatici, care au năvălit peste sciţii europeni.

,,Sciţii europeni”(Strabon) sunt atestaţi mitologic ca fiii Getei Glickona Ekita şi ai lui Hercule, cei care au avut împreună trei copii: Skites, Tracus şi Agatirsos. Aceştia sunt cei trei patriarhi ai neamului românesc. După mamă, se numeau ,,geţi”, iar după tată, ,,heraclizi”. (N.A. Kunn. Miturile... P. 142).

Cei trei fraţi sunt întemeietorii mitici ai neamurilor trace –sud-dunărene, skite moldave, dobrogene şi tot nordul Mării Negre şi argatirse - ardelene. (Ibidem)

 Atestaţi încă din cultura arheologică, Wietemberg, agatirsii ardeleni ( în trad: ,,Tyrsii sfinţi” ai lui Dionysos-Baccus, frate al lui Apollo, purtători de ,,bessara”, erau numiţi şi ,,bessivii”-beţivii! Din acest neam e Sarmis bassileus). Fiii  Getei, posedau tezaure uriaşe de bronz, aur şi argint. Arheologii au descoperit depozite de zeci de tone de bronzuri. Bronzul, aurul şi sarea lor au ajuns în Micene. Toată economia Europei de atunci era domniată de bronzul, sarea şi aurul intracarpatic.  (I. Aurel Pop, I. Bolovan. M. Rotea: Ist. Rom. Ed. Iinst. Cult. Rom. 2004, p. 24-28)  Făceau comerţ cu etruscii italici şi se numeau Ardeieni. (Pârvan. Getica)

Pentru a vedea cât de importantă este această relicvă de cult, vă invităm să observaţi că la Bistriţa se aduceau jertfe în vase de aur, lui Apollo şi surorii sale Artemisa (Diana, Celela, Gebeleisis, Zâna), cu un mileniu înainte de întemeierea Atenei şi a Romei. Aceasta o spun pentru specialiştii care promovează ,,cultura greco-romană”, fără să observe în sincretismul generator al acelei culturi şi rădăcinile pre-trace şi trace, dar şi pentru cei care spun că Bistriţa a fost întemeiată acum 800 de ani de către saşi.

Academicianul francez, Pirre Leveque, spune în ,,Aventura Greacă” că ionenii şi dorienii au trecut Dunărea spre actuala Grecie, cu zei cu tot, între anii 1400-1200 îHr, (când vasul nostru de aur avea deja vre-o 500 de ani), cu turme mari de oi, coborând dintr-o mirifică ,,Ţară a lui Ion”, ,,Ţara Dorului” – sau a Dornelor). Treceau în transhumanţă ,,la iernat” peste Dunărea îngheţată şi, având hrană pentru oi erau surprinşi adesea  de dezgheţarea fluviului. Aşa au coborât, succesiv, mai ,,spre vară”, dar, ne găsind păşune vara, au devenit comercianţi de carne, lână şi piei, adică ,,greci”, căci termenul ,,grec” vine de la ,,grex, gregis - turmă de oi”.

Astfel au întemeiat ionienii şi dorienii nord-dunăreni, Efesul, pe un râu care se numeşte şi azi ,,Caistros” –Ca Dunărea, iar în faţa Efesului zeiţei Arthemis - Diana  sunt şi acum două insule cu nume de la noi,  insulele Karpatos şi Barbatos. (-Levecque, Pierre: Aventura greacă.  Editura Meridiane, Bucureşti 1987. p. 25-27).

Este de observat că decoraţiunile de pe vas, păstrează şi elemente ale Culturii arheologice Cucuteni, mult anterioară datării vasului, ceea ce denotă o continuitate de locuire preistorică, generată de existenţa aici a sării. Animalele rumegătoare au nevoie acută de sare, fără de care mor. Turmele preistorice făceau călătorii de sute de km pentru a găsi sare. Când o găseau, lângă apă şi păşune, nu mai plecau de acolo. Zona bistriţeană întruneşte toate aceste condiţii. Vânătorul preistoric le-a urmat şi nu a mai plecat nici el. Aşa se explică o continuitate umană imemorială, creatoare de cultură perpetuă, succesivă.

Potrivit afirmaţiei cercetătoarei americane, MARIJA GIMBUTAS: ,,România este vatra aceea ce am numit-o VECHEA EUROPĂ, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 îHr, axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate patriarhale de luptători, din epocile bronzului şi fierului şi că civilizaţia străveche din România precede cu câteva milenii celei sumeriene. Aşa vom înţelege de ce în Dacia s-au dezvoltat: Filosofia, Etica, Fizica, Matematica, Logica, Botanica, Ştiinţele practice, Medicina, Legile Naturii, Biologia, Astronomia, Astrologia, s-au transcris legi scrise de (zeul) Hermes Trismegistus, care se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINES”. ( Gimbutas,  Marija :  ,,Civilizaţie şi cultură. Vestigii preistorice în sud-estul european”. Ed. Meridiane,  Buc. 1989. p.231)

Vasul ţine fără indoială de cultul solar al lui Apollo şi este din Epoca bronzului.

Pindar, ne povesteşte în versuri că Apollo era istrian (dunărean), ca şi sora sa Artemisa, fiind fiii Similiei (Semela) şi a zeului tracilor, Ares, numit şi ,,Marte, zeul trac, care a dus Roma pe culmile gloriei mondiale” , zice  Fermand Compte, care, în Mitologile lumii ne mai spune că : « Tracia e ţara sa de origine.  Poporul acesta belicos l-a născut şi a avut un cult deosebit pentru Ares». (F. Compte. Mitologile lumii. RAO, p. 30-31).

De la cultul lui Ares-Marte avem ,,Mărţişorul”, o efigie amintind de sângele războinicilor, curs pe cămaşa albă a dacilor. Mărţişorul este semn de jertfă a strămoşilor noştri pentru Patrie!!!

Ovidiu Tomitanul spunea şi el că Ares-Marte este părinte al ,,marticolis getes” (,,geţilor războinici, marţiali”: ,,Au glas aspru, chip sălbatic, şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte”. (Ov. Tristele IV,1,67-96.) Ovidiu, cu sângele îngheţat de frica specifică unui roman de iatac, se lamentează: ,,Cât de nenorocit e să trăieşti între geţi  şi preoţii lor războinici, bessii! ...Marte (Ares) e foarte aproape de mine!”) (Ibidem)

Autorul antic al cunoscutelor ,,Scolii la Olimpicele lui Pindar”, ne povesteşte ceva uluitor: ,,Heracle (Hercule) dorea să ajungă iarăşi pe pământul fluviului Istros din Skytia, (acolo) unde l-a primit Arthemis, atunci când Necesitatea, căreia se supunea tatăl său, îl făcuse să asculte de regele trac, Euristeu, spre a duce cerboaica închinată de către regina THAI GETA (,,Zeiţa Geta n.n.), zeiţei ARTHEMIS ORTOAIA.” (Scolii la Olimpicele, III, 45 e).

Oare  sătenii din Ortoaia, jud. Suceava, vecini cu bârgăuanii, ştiu cât de vechi le este numele satului lor şi că acolo rezida Artemis, înainte de a ,,pleca” cu fratele său, ,,Mândru ciobănel / Tras printr-un inel”, Apollo, spre insulele Greciei? Câţi ştiu că Apollo a fost o vreme păcurar la oile regelui Traciei, Admetus?

La Gura Haiti au fost descoperiţi nişte ,,menhiri” (pietre mari) apollonici, cu însemne solare, aidoma vasului de aur de la Bistriţa, pe care ,,vin străinii să îi vadă şi să-i cerceteze, iar noi, i-am părăsit în şura unui stătean”, scrie un ziar local bucovinean!!!! (Vezi Traian Naum şi Emil Bugnaru. Munţii Călimani... Frontpress. Ro: ,,Misterele Călimanilor...”)

Originea lui Apollo, zice Mircea Eliade, este ,,strâns legată de tribul  daco-agatirs, Apollii”, (,,De la Zamolxis la..p. 76”) cu capitală în centrul Ardealului, la Apullum, Alba Iulia.

Toate templele frumosului fiu al lui Ares, aveau asemenea vase de cult, în care Pytia, cerceta oracolele. Apollo, fiul lui Ares era numit şi ,,Ary Kalia”, (,,Fumosul fiu a lui Ares” (Oare, de aici este toponimul bistriţean, Arcalia?).Templele au fost zidite pe dealuri, numite chiar aşa, ,,dellos”-uri: Templul din Dellos, Templul din Basse, din Dellosul Peloponezului - în Palaya Vlahiţa (Vlăhiţa veche), cel din ,,Dell phi” etc. În acest context este foarte posibil ca şi numele Ardealului să vină de la Ary Dellos, ,,Dealurile lui Ares”, ,,neobositul părinte care stăpâneşte (şi) câmpiile geţilor.” (Ovidiu, Tristele, IV,  v.67-69; F. Compte, ,,Mitologiile lumii” RAO, p. 139.

Toate aceste temple erau zidite pe înălţimea numită ,,burick”, conform zicerii lui James Harpur, care dă şi fotografii ale unor reprezentări în marmură a ,,burick-ului” antic, care seamănă izbitor cu ,,căciula dacică” (,,boneta frigiană”). (Harpur,  James: -  ,,Atlasul Locurilor Sacre”.  Ed. Aquila, Oradea, 1993.P. 196-201)

Era obligatoriu, potrivit cutumei, ca ,,Burick-ul bistriţean să fie construit pe terase piramidale de pământ (doar la greci s-a folosit piatra) despre care au vorbit arheologii, şi să aibă la bază un izvor al bistrilor, preoţii Pytiei (Fernand Compte), numit ,,bis strasos”, apa căruia, pură, ,,Ne începută”, era folosită exclusiv la jertfe. De la aceste izvoare, numite ,,bis strasos”,  vine numele Bistriţelor.

Am reperat în operele anticilor şase Bistriţe. Prin urmare hidronimul sau toponimul nu este slav, pentru simplul motiv că slavii nu existau în Antichitate, ci doar preluat neologistic şi de slavi. În arealul slav nu sunt Bistriţe decât în locurile care anterior venirii lor erau tracice).

 Bistrii (bossii, bessii, bissii, biţii) erau preoţii Pytiei, marea preoteasă a lui Apollo, care ţinea Oracolele şi făcea profeţii.

În toate reprezentările antice,  Pytia avea în mâini, stând deasupra trepiedului, un  vas de aur, identic cu cel descoperit la Bistriţa, în care amesteca licoarea şi recita incantaţiile în limba tracilor. Preoţii ,,bessioii, le traduceau în versuri” pentru grecii care consultau Oracolul. (Ploutarhos. De viris ilustribus. VII.

 Pytia cu vasul său de aur, similar celui bistriţean.  

  Herodot îi numeşte pe bessi, acum 2500 de ani, preoţii întregului neam trac. Iată ce zice: ,,Besii sunt cei care îndeplinesc sarcinile de (sacerdoţi) profeţi în sanctuarele tracilor, iar oracolele sunt date de o preoteasă (Pytia, care deţinea Oracolele lui Dyonisos), iar ceremoniile erau simple, asemenea celor din templul lor din Dephi ...” .(Herodot, Istorii, VII, 111, IIR, p. 71).

Cunoscând eu faptul că sub fiecare templu al lui Apollo era un ,,Burik”, nu m-a mirat prea tare faptul că şi pe ,,Burik”-ul  bistriţean, o Pytia, o ,,babă” tracă iertată, mare postitoare (Strabon), se va fi uitat în lichidul sacru din vasul de aur aşezat pe trepiedul ei de bronz şi-i va fi profeţit acum patru milenii vre-unui rege al nostru, demult uitat, viitorul.

Toate Bistriţele au la izvoare temple ale lui Apollo, temple care au fost creştinate timpuriu. Spaţiile sacre în care trăiau preoţii lui Apollo, bessii, sau besstesii, se numeau ,,terra besstes”, de aici, numele lor, ,,tarabostesii”.

Coloana vertebrală a monahismului românesc sunt cele trei Bistriţe, care curg de sub temple ale lui Apollo creştinate încă din vremea Sfinţilor Apostoli:

• Bistriţa vâlceană, cu mănăstirea ,,Polovraci” (amintind de Vracii lui Apollo)
• Bistriţa moldoveană, cu un şirag de mănăstiri străvechi, cu ,,Pietrele lui Apollo” de la Gura Haiti.
• Şi, ,,Marea mănăstire bistriţeană ortodoxă, risipită demult...” de care pomenea N. Iorga, (Ist. Rom. p. 252), amintind toponimic de vetrele monahale păgâne, Măgheruş - ,,Mag ieros” – ,,Preot mag”, sau Ary Kalya (Frumosul fiu al lui Ares), creştinate şi funcţionând necontenit ca mănăstiri bizantie în primul şi al doilea mileniu creştin. La Arcalia s-au descoperit două roţi de bronz, excepţional lucrate, ale unui car mortuar din aceeaşi epocă. (Ştefan Dănilă)

E bine să se ştie că W. Tomasckek, cardinalul Eugen Wolfe, M. Eliade şi alţii, spun că preoţii traci ai lui Apollo, bessii, au devenit primii creştini ai Europei şi şi-au creştinat şi monahismul. Ei sunt întemeietorii aşa-numitelor mănăstiri ale ,,skito-minorilor Dobrogeni, Skitopolisurile orientale, sau a ,,Abaţiilor” occidentale, ale sfântului Ioan Casian din Dobrogea, termenul ,,abaţia” venind de la ,,Ab bassia” (De la bessi.)

Constatăm cu bucurie că, ,,Poporul român” nu e ,,produsul” unei ficţiuni, numită ,,fuziunea dintre dacii lui Decebal şi romanii lui Traian”, aşa cum credeau iluminiştii, în nădejdea unirii religioase cu Roma, nici nişte păcurari greci (,,grecs”, ,,gregis”- ,,cu turmă de oi”) veniţi din sudul Dunării cu oile la păscut, aşa cum ziceau roeslerienii, ci el reprezintă starea actuală a unei evoluţii multimilenare a ,,celei mai vechi civilizaţii, întemeietoare a Vechii Europe”, (Gimbutas Marija, p.11u), civilizaţie care a suferit numeroase influenţe şi mutaţii pricinuite de o mulţime de factori alogeni, între care un loc remarcabil îl au cuceririle romane, păstrându-şi însă cu sfinţenie filonul de aur al identităţii sale ancestrale unice.

Laudă alesei familii de istorici bistriţei, prof. dr. Marinescu şi cercetătorului clujean, dr. Florin Gogâlţan, precum şi Poliţiei Române, secţia Patrimoniu Istoric, pentru efortul uriaş depus pentru recuperarea şi punerea în valoare a acestei capodopere a artei orfevrăriei Antichităţii bistriţene.

Îi mulţumim domnului arheolog dr. George G. Marinescu şi pentru inestimabila perlă a Biserici Ortodoxe bistriţene, descoperită la Herina, pe Hagău: Un Engolpion bizantin din bronz, însemn pectoral relicvar al unui episcop ortodox local din sec. al XI-XII-lea, descoperire asupra căreia vom reveni.

Nu cred că în Istoriile Europei ce se vor scrie de acum înainte va fi omisă Bistriţa, cu inestimabila sa comoară muzeistică.