Despre filantropie şi iubire

Cheia milei este dragostea creștină sădită în firea omului de însuși Creatorul nostru: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (Sfânta Scriptura, I Ioan 4, 16). Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare şi cel mai natural sentiment.
Milostenia este gestul creștin de a face bine, din dragoste şi compasiune pentru cel aflat în nevoie. Ea este mai prețioasă decât un „act de caritate”, după cum gestul de „a dărui” este mai valoros decât cel de „a dona”. Valoarea stă în dăruirea de sine către cei din jur, într-o vorbă bună sau o mână de ajutor oferită omului trist sau împovărat, fără a aștepta nimic în schimb. Ajutorarea celui în nevoie nu ţine cont de luna cadourilor şi alte ocazii oficiale de a dărui, pentru ca la rândul nostru noi suntem iubiți şi ajutați zi de zi.
Am asistat şi asistăm în zilele acestea la o adevărată „inflaţie de milostenie” din partea tuturor politicienilor autohtoni. Chiar la un fel de „ecumetrism” local (da, bine am scris, nu ecumenism!) în a dărui beneficiind şi de o mediatizare pe măsură. Care de care se întrec în a împărţi ajutoare, ba chiar şi bilete la concerte. Toate, în subsidiar, au acelaşi mesaj, cel electoral.
Cred că nu le-ar strica domnilor politicieni să li se amintească ceea ce spunea Sfântul Paisie Aghioritul despre „a face bine, a dărui” cuiva:
Când ne interesăm de celălalt, obligăm pe Hristos să se intereseze de noi.
Cine oboseşte pentru aproapele său, din iubire curată, acela se odihneşte cu oboseala. Pe când cel care se iubeşte numai pe sine însuşi şi trândăvește, acela oboseşte şi când stă.
Jertfa pentru semenul nostru ascunde marea noastră iubire pentru Hristos. Câţi au, deci, intenţia bună de a face milostenie, dar nu au nimic şi, de aceea îi doare, aceia miluiesc cu sângele inimii lor.
Oamenii indiferenți şi neîndurători care se gândesc numai la ei înşişi şi se satură în nesimţire, paralel îşi umplu inima cu multă nelinişte şi se chinuiesc încă din această viaţă…
După cum bunătatea lui Dumnezeu toate le valorifică spre bine, tot astfel şi noi, creaturile sale, trebuie să le valorificăm toate spre bine, ca să ne folosim şi noi, dar să fim şi altora de folos.
În puţinii ani pe care îi trăim, trebuie să facem binele fără zgomot.